♱ Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea ? ☦ (I 𝕮𝖔𝖗𝖎𝖓𝖙𝖊𝖓𝖎 6; 2)

♱ Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea ? ☦ (I 𝕮𝖔𝖗𝖎𝖓𝖙𝖊𝖓𝖎 6; 2)
† Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei. † (𝕻𝖘𝖆𝖑𝖒𝖎 15; 3)

TURNUL BABEL LA NEO-ECUMENIȘTI ☦ Când păcatul împotriva Duhului Sfânt se confundă cu fleacul


”Să vă mântuiți!

În urma sinaxei de la Roman, vreau să-i rog stăruitor pe părinții ieromonahi care au alcătuit acea mărturisire, și să aducă o lămurire clară și bine argumentată referitor la patru puncte care au creat multă confuzie.

Prima:
7. Nu susținem că Tainele pe care le săvârșesc ereticii ecumeniști (care nu au fost încă condamnați sinodal) sunt invalide sau că Hristos nu este prezent în Sfântul Potir.

-referitor la acest punct Sfânta Evanghelie ne spune:

“Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie ANATEMA!

Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit, să fie ANATEMA" (Gal 1,8-9).
- aceasta o spune Sfântul Apostol Pavel.



Aici, vreau să-i întreb pe acești părinți cum se face că un cleric eretic și dat ANATEMA de însuși Sfântul Apostol Pavel fără a face un sinod, repet fără a face un sinod, mai poate lucra și sfinți tainele și chiar liturghisi, când el de fapt hulește pe acest Duh al Adevărului?

Ecumeniștii au desființat creștinismul, nu au știrbit doar o dogmă. Și cu toate acestea, acești hulitori încă mai au pe Duhul Sfânt?

De ce tot ne pun în vedere că până se va face un viitor sinod au Har? Evanghelia spune că sunt anatema, pentru că s-au osândit singuri! A fi dat anatema înseamnă îndepărtare de Biserica lui Hristos.

Ori dacă ești în afara Bisericii cum mai poți lucra ceva în ea?! Dar ei susțin altceva !!! De ce?

Iar la punctul patru susțin că:
4. Erezia, fie că a fost sau nu condamnată sinodal este tot erezie.

- la punctul anterior au spus sus și tare că Duhul Sfânt nu pleacă, oricât ar fi de batjocorât, până nu vor binevoi dumnealor să facă un sinod, și să hotărască ei !!!

Acum, la acest punct afirmă că erezia fie ea și necondamnată este clar erezie. Cu această spusă se desființează singuri!

Adică, ei spun că erezia chiar nefiind condamnată este tot erezie. Plecând de la afirmația lor, rezultă clar că ereticul chiar nefiind condamnat e tot eretic.

Știm cu toții că o învățătură nu poate ființa, nu poate avea viață fără de învățător. De nu vor fi învățători, apoi nici învățătura fie ea rea sau bună nu poate exista.

Așadar, ereticul cu erezia lui este eretic chiar de nu a fost condamnat intr-un sinod.

Evanghelia dă anatema pe cel care propovăduiește o altă învățătură, nu învățătura în sine; apoi tot Evanghelia spune de eretic depărtează-te, nu de erezie.

Deci nu poate fi erezie fără de persoana care o propovăduiește. Ar fi trebuit să știe acești părinți că nu poți separa învățătura de învățător; erezia de cel care o susține, adică de eretic.

Așadar, spun că ereticul chiar nefiind condamnat este clar eretic, deci rămâne în afara Bisericii lui Hristos, fiindcă Biserica este alcătuită din drept-credincioși nu din eretici, dar, cu toate acestea, un eretic care e în afara Bisericii poate sfinți taine și chiar face Sfânta Liturghie !!!

Adică mai au Duh Sfânt, ...în afara Bisericii! Ei spun asta la punctul șapte. Eu ce să înțeleg de aici??? Căci se contrazic singuri!

Îi rog să ne explice cum au ajuns ei la concluzia că ereticul, care e eretic (pt erezia lui) chiar nefiind condamnat, mai are pe Duhul Sfânt? Pentru că Evanghelia îi dă anatema fără nici o ezitare! ..."fiind singur de sine osândit."

Apoi urmează:

8. Tainele săvârșite de ereticii ecumeniști nu sunt spre sfințirea și spre mântuirea celor ce le primesc, ci spre osânda lor, datorită credinței lor eretice. Acesta este motivul pentru care noi am întrerupt comuniunea cu ei.

Iată ce ne spune Evanghelia:
“Ori spuneți că pomul este bun și rodul lui e bun, ori spuneți că pomul este rău și rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaște pomul." (Mt 12,33).

"Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune." (Mt 7,18).

- aceasta o spune Însuși Hristos Domnul Dumnezeu.
Acum, știind că ecumeniștii sunt eretici, deci sunt pomul cel rău, de ce susțin acești părinți că, ereticii au roadă bună?!

Au spus că au taine valide și se pogoară Duhul Sfânt la dumnezeiasca liturghie. Așa au spus ei.

Și în acest punct spun altceva, care ne aruncă într-o totală confuzie.

Au har dar nu trebuie mers la ei că ne osândim! E un non-sens. Eu ce să înțeleg de aici ???

Hristos Dumnezeu spune că pomul cel rău nu are cum să facă roade bune! Ei însă zic altceva. Apoi spun că ne osândim de mergem la ei în pofida faptului că se pogoară Duhul Sfânt și sfințește toate, eretici fiind, ...adică afară de Biserică!

Recunosc, e o ceață totală. Un haos.
Hotărâţi-vă odată ...

“Ori spuneți că pomul este bun și rodul lui e bun, ori spuneți că pomul este rău și rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaște pomul." (Mt 12,33).
"Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune." (Mt 7,18).

- altfel desființați Evanghelia lui Hristos.

În punctul zece afirmați:

10. Ipoteza retragerii automate a harului datorită căderii în erezie anulează sinodalitatea Bisericii și este de origine papistașă, fiind condamnată de Biserică.

- păi la punctul patru afirmau că sunt eretici chiar nefiind condamnați.

Acum eu ce să mai înțeleg? Că sunt ei eretici dar au totuși Duh Sfânt! Nu sunt condamnați de un sinod dar sunt blestemați de Hristos Dumnezeu prin gura Apostolului Său. Nu vi se pare că e ca la Turnul Babel?

Îi rog să mă lămurească: eu știam că Biserica este hristo-centrică, nu episcopo-centrică! Eu știam că Hristos este Cap Bisericii, nu vreun popă cu sau fără mitră! Hristos Dumnezeu, fiind El Cap nu stă la mila nimănui ca să taie, mădularele stricate din biserică. Iată dovada:

De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, DEPĂRTEAZĂ-TE, Știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, FIIND SINGUR DE SINE OSÂNDIT." (Tit 3, 10-11)

- după cum vedem Evanghelia spune altceva, adică se osândește singur cel ce hulește pe Dumnezeu, și cade sub anatema. Vreau o explicație, ei de ce sunt în dezacord cu Evanghelia?

Și încă o întrebare: de ce nu spun nimic acești părinți de sinodul din 1983 de la Vancouver unde 40 de arhierei ortodocși (poate ultimii) au dat anatema ecumenismul?!!!

Da, ecumenismul este deja condamnat. Deși, acest sinod a fost unul local, în cazul de față, fiind o situație critică, capătă importanța unui sinod ecumenic. De ce.

Pentru că, chiar nu mai are cine face un sinod ortodox, oricât am vrea noi. Și asta o știu și ei foarte bine.

Deși știu cu toții că nu va mai fi vreun sinod de nici un fel, aruncă toată responsabilitatea pe umerii acestuia, lăsând de înțeles că lucrurile se vor limpezi undeva ...după a doua venire!

Ecumeniștii, au desființat creștinismul, l-au pogorât în rândul religiilor păgâne, au desființat lucrarea de mântuire a lui Hristos Dumnezeu, și totuși, după părerea lor, Duhul Sfânt, e "forțat" să nu plece de la ei până la un viitor sinod care se va face ...după a doua venire!
Nu vi se pare diabolic?

Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi." (Mc 16,16).

Să vă mântuiți. Amin.”
- un monah.


Postări populare de pe acest blog

Rugăciune către Maica Domnului, pe un manuscris din secolul al III-lea

Sfântul Dionisie Areopagitul 十 Portret al MAICII DOMNULUI

Pogorământul pentru femei din colonia mitropolitană Frăsinei