ATHOS † Minuni ale Maicii Domnului Gherontisa
Atunci când a fost pictată era de o frumusețe îngerească, fiind foarte luminată la chip, nu după cum arată acum. Dar și-a schimbat înfățișarea din următorul motiv: Un diacon, pe când slujea și ajungea să cădească icoana Maicii Domnului, se smintea de frumusețea ei și era tulburat de gânduri. Atunci, Preabuna Stăpână, pentru a nu fi chipul ei motiv de sminteală și-a schimbat deodată fața, arătând mai întunecată și mai îmbătrânită, precum se vede acum. Icoana o înfățișează pe Maica Domnului în întregime și este îmbrăcată în argint. Ea se află în fața catapetesmei, la iconostasul din stânga. Până să fie așezată aici, icoana a fost în Sfântul Altar. La această icoană se fac foarte multe minuni.
În timpul ocupației germane (1941 -1944), unul din bătrânii mănăstirii, părintele Eftimie, care avea ascultarea la magazia cu alimente, a observat că uleiul din vase s-a terminat și nu mai avea de unde să dea la bucătărie și nici la candelele bisericii. A mers și a spus aceasta și la ceilalți părinți din consiliul mănăstirii ți au început cu toții să se roage fierbinte la Maica Domnului Gherontissa. La câteva zile, părintele Eftimie a auzit o voce în somn, care i-a zis: „Părinte, îngrijește-te ca înainte de apusul soarelui să ai toate vasele pentru ulei curățate, pentru că mă voi îngriji ca în aceste zile să aduc untdelemn, încât să le umpleți”. Părintele Eftimie s-a deșteptat și s-a dus la ajutorul său, spunându-i să curețe toate vasele pentru untdelemn. Atunci ucenicul i-a zis: „Părinte, dar unde vom găsi atâta untdelemn în situația de astăzi?”. Bătrânul i-a poruncit să facă precum i-a zis și, mergând și el împreună cu ucenicul, au curățat toate vasele. Minunea Maicii Domnului a fost în felul următor: O corabie a pornit din Mitilene ca să ducă arme. Aceste arme le ascunseseră în cala vaporului, iar deasupra au pus mai mult de o sută de vase cu untdelemn. Călătorind pe mare, căpitanul corăbiei vede în timpul somnului o femeie minunată, a cărei înfățișare strălucea mai mult decât soarele și care i-a zis: „Să schimbi imediat direcția, ca să scapi de germani, iar untdelemnul pe care îl ai, să-l dai pe tot la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte, unde am casa mea și de acolo să plecați fără nici o frică în drumul vostru”. Cu binecuvântarea Maicii Domnului, acel ulei a ajuns pentru toți anii ocupației germane.
Un monah avea ascultarea de poștaș al mănăstirii, într-o zi, l-a chemat starețul și i-a zis să meargă la Kareia, să aducă o sumă de bani de care mănăstirea avea mare nevoie, poruncindu-i să se întoarcă repede, până să se însereze, ca să nu fie în pericol de a fi atacat de tâlhari. Monahul l-a asigurat că își va da și viața, de va fi nevoie, căci are nădejde la Maica Domnului, la care se ruga neîncetat, că nu va păți nimic rău. Însă, după rânduiala Maicii Domnului, când a ajuns la crucea unde cărarea făcea spre mănăstire, deja se înnoptase, iar distanța până la mănăstire era încă destul de mare, fiind în primejdie. Atunci a cerut cu lacrimi ajutorul Maicii Domnului. Și deodată a apărut lângă el o femeie, îmbrăcată ca monahie, care l-a întrebat ce are, de ce este așa de întristat. El i-a răspuns că este supărat pentru că nu a făcut ascultare, să se întoarcă la timp, înainte de a se întuneca, iar acum este în pericol să piardă banii mănăstirii. Atunci, monahia l-a atins cu mâna ei și în foarte scurt timp s-a aflat la troița unde, cu mult timp înainte, pirații aruncaseră în fântână icoana Maicii Domnului.
Apoi monahul a spus părinților din mănăstire minunea pe care a făcut-o Maica Domnului cu el, iar fața îi strălucea de bucurie. Părinții au coborât cu toții la biserică și au înălțat rugăciuni de mulțumire și de slavoslovie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru grija care o are față de mănăstirea ei.
După un timp, acel monah și-a cunoscut mai înainte sfârșitul său, spunând următoarele cuvinte: „Părinților, în această săptămână va trebui să-mi schimb locuința. Voi intra într-o cameră mică și îngustă”. Și, într-adevăr, după o săptămână, acest frate a adormit în Domnul și s-a dus cu sufletul la locașurile veșnice, iar trupul lui se odihnește într-o cameră îngustă, în cimitirul mănăstirii.
Cu mulți ani în urmă, stareț al mănăstirii era un părinte care avea viață sfântă. Fiind bătrân și bolnav, venea foarte greu la biserică. Odată, vrând să se împărtășească cu Sfintele Taine, a venit la biserică și l-a rugat pe preotul slujitor să nu lungească prea mult Sfânta Liturghie, ca să poată rezista și el până la sfârșit și să se împărtășească cu Sfintele Taine. Dar preotul, neluând aminte la cuvintele starețului, slujea foarte rar și fără să se grăbească. Atunci s-a auzit o voce de la icoana Maicii Domnului, care i-a poruncit cu asprime să asculte de cuvintele starețului și să nu lungească slujba. De atunci, această icoană s-a numit «Gherontisa».
†
