Părintele Serafim Rose ✝ La sfârşitul lumii nu vor mai fi oameni rugători
(1934-1982)
Întreaga învăţătură despre A Doua Venire a lui Hristos şi semnele ce o vor preceda sunt arătate în mai multe locuri din Evanghelii, cu deosebire în capitolul 24 al Evangheliei după Matei. Înainte de toate, El spune: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi (vv. 4, 5). Adică vor veni mulţi hristoşi amăgitori.
Acest fenomen a fost remarcat şi în istoria Bisericii: cazul celor ce s-au ridicat împotriva lui Hristos, care au pretins a fi Dumnezeu sau Hristos. Apoi, în versetul următor, El spune: Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul (v. 6). Ştim bine că au fost războaie şi zvonuri de războaie încă de la începutul erei creştine, dar despre timpul nostru ce să mai zicem? Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri (v. 7). Din nou războaie, foamete, cutremure… Şi zice: Dar toate acestea sunt începutul durerilor (v. 8). Apoi vine următorul semn, acela al prigonirilor: Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu (v. 9).
Deci întâi avem pe hristoşii amăgitori, apoi războaie, zvonuri de războaie, foamete, prigoniri, iar apoi un semn foarte important pentru vremurile în care trăim – răcirea crescândă a dragostei: Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci (v. 12). Acesta este cel mai periculos dintre semne, întrucât semnul creştinilor, după cum ne spune Sfântul Ioan Teologul, este dragostea pe care o au unii pentru alţii. Când această dragoste se răceşte, înseamnă că inclusiv creştinii încep să-şi piardă credinţa creştină. Avem apoi un alt semn, în următorul verset din capitolul 24: Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul (v. 14).
Vedem că Evanghelia este tradusă în sute de limbi, la aproape toate neamurile pământului, iar Creştinismul ortodox este propovăduit în aproape fiecare ţară a lumii. Apoi dăm de un loc mai dificil: Domnul vorbeşte despre urâciunea pustiirii: Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă (v. 15). Dar nu vom înţelege acest semn decât referindu-ne la alt loc. Este vorba de alt semn. Se leagă, desigur, de Templul din Ierusalim şi de un fel de profanare a lui. După care, în versetul 21 avem un semn al unei mari strâmtorări: Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Adică va fi momentul de suferinţă cel mai rău şi cel mai dificil din toată istoria lumii. Citiţi cărţile de istorie şi veţi vedea că au fost multe momente în istorie când a existat multă suferinţă. Şi totuşi, marea strâmtorare de la sfârşit va fi mult mai teribilă. Bineînţeles că va avea loc la scară mondială şi va implica pe toată lumea, nu numai un popor, fiind ceva cu caracter impresionant. Se va numi: o astfel de strâmtorare cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.
Imediat după aceasta, va începe ceva şi mai înfricoşător. În versetul 29 citim: Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Desigur că un eveniment ca acesta nu a mai fost niciodată şi este evident că se referă la vremea sfârşitului lumii, când întreaga creaţie va fi nimicită pentru a fi remodelată. În sfârşit, următorul verset: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (v. 30), adică va apărea semnul Crucii pe cer. Şi atunci vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Adică însăşi venirea lui Hristos va fi din ceruri, alături de semnul Crucii – şi atunci va fi sfârşitul a toate.
După ce ne-a spus toate despre semnele sfârşitului, Domnul ne dă o poruncă finală, spunând: Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru… Fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni (vv. 42, 44). Trebuie să ştim care este înţelesul tuturor acestor proorocii. Cum putem şti că ele se împlinesc sau că s-au împlinit la un moment dat? Şi cum putem evita falsele interpretări, mai ales că există atât de mulţi hristoşi amăgitori, prooroci falşi, proorocii false, interpretări false?
Fapt e că mulţi creştini, care nu sunt ortodocşi, au o siguranţă, o presimţire că vremurile în care trăim sunt vremurile de pe urmă, dar ei îşi bazează interpretările pe propriile păreri.
Temeiul înţelegerii semnelor
Dacă vrem să avem o interpretare autentică a semnelor vremurilor, primul lucru pe care trebuie să-l stăpânim este o cunoaştere ortodoxă temeinică. Adică o cunoaştere a Sfintei Scripturi, atât a Noului cât şi a Vechiului Testament (dar nu prin constatări ale „bunului simţ”, ci potrivit modului prin care Biserica a tâlcuit-o); o cunoaştere a scrierilor Sfinţilor Părinţi; o cunoaştere a istoriei bisericeşti; o cunoaştere a ereziilor şi a erorilor care au atacat adevărata înţelegere a dogmelor şi mai ales a semnelor vremurilor din urmă de către Biserică. Dacă nu avem o întemeiere pe surse ca acestea, ne vom afla nepregătiţi şi tulburaţi. Este exact ceea ce ne spune Domnul: „să fim pregătiţi, să fim gata”.
Cu câţiva ani în urmă s-a tipărit în limba engleză o carte, devenită rapid un best-seller extraordinar la categoria cărţi religioase: The Late Great Planet Earth [Ultima mare planetă Pământ] de Hal Lindsey, un protestant de rit evanghelic din Texas. Într-un stil destul de superficial, el oferă un fel de interpretare a semnelor vremii. El e convins că vremurile în care trăim sunt cele de pe urmă. Dacă citiţi cărţi ca acestea şi dacă le luaţi pe toate ca adevăruri, veţi vedea că în locul descoperirii lui Hristos – care este singurul motiv al demersului nostru de înţelegere a semnelor vremii – vă veţi trezi că-l primiţi pe Antihrist.
Luaţi de pildă doar problema Templului din Ierusalim. Este adevărat că, potrivit dreptelor profeţii ortodoxe, Templul va fi reconstruit în Ierusalim. Dacă vă uitaţi la oameni de genul lui Hal Lindsay, veţi observa că ei vorbesc despre construirea Templului, dar ei se referă la el de parcă noi ar trebui să-l construim ca pentru întoarcerea lui Hristos, Care vine să domnească asupra lumii timp de o mie de ani. Ei vorbesc de fapt despre Antihrist.Conform interpretării protestante, mileniul, înţeles ca o domnie specială de o mie de ani la sfârşitul lumii, este de fapt domnia lui Antihrist. De fapt, deja au fost oameni care s-au ridicat proclamând împărăţia de o mie de ani ce va continua până la ultimul sfârşit al lumii. Ultimul a fost Adolf Hitler. Aceasta se bazează pe aceeaşi idee hiliastă, adică interpretarea mileniului într-o manieră seculară.
Miile de ani ai Apocalipsei reprezintă de fapt viaţa Bisericii de acum, adică viaţa Harului; şi oricine trăieşte în el poate vedea limpede că, în comparaţie cu viaţa exterioară a oamenilor, el este raiul pe pământ. Dar acesta nu este sfârşitul. Aceasta este pregătirea noastră pentru adevărata şi veşnica Împărăţie a lui Dumnezeu. Acum avem disponibile o mulţime de cărţi ortodoxe ce ne pot oferi cunoştinţe elementare. Cei cu adevărat interesaţi de studierea semnelor vremii trebuie în primul rând să cunoască bine măcar o parte dintre ele, să le citească, să le studieze serios şi să le ţină ca pe o hrană de fiecare zi:
scrieri dogmatice şi diferitele catehisme: Sfântul Ioan Damaschin – Dogmatica, Sfântul Chiril al Ierusalimului – Cateheze, Mitropoliţii ruşi Platon şi Filaret – Cateheze
tâlcuiri la Sfintele Scripturi: Sfântul Ioan Gură de Aur Arhiepiscopul Averchie
cărţi ortodoxe despre viaţa duhovnicească: Lavsaiconul, Dialogurile Sfântului Grigorie al Romei Vieţile Sfinţilor, Scara Sfântului Ioan, Omiliile Sfântului Macarie cel Mare, cărţile Sfântului Ioan Casian, Filocalia, Războiul nevăzut, Viaţa în Hristos de Sfântul Ioan din Kronstadt, Sf. Teofan Zăvorâtul Sf. Ignatie Briancianinov.
Aceste cărţi pot pune bazele unei vieţi duhovniceşti autentic ortodoxe, vorbindu-ne despre lupta duhovnicească, despre cum să ne dăm seama de amăgirile diavolilor, cum să nu cădem în deznădejde etc. Toate ne oferă o temelie prin care putem înţelege semnele vremurilor.
Discernământul duhovnicesc
Cel mai important lucru pe care cineva îl poate dobândi în urma îndeletnicirii cu asemenea tip de literatură este virtutea numită discernământ. Atunci când avem în faţă două fenomene care par să fie exact la fel sau întrucâtva similare, virtutea discernământului ne îngăduie să vedem care dintre ele este adevărat şi care este fals: care adică dintre ele are duhul lui Hristos şi care duhul lui Antihrist. Însăşi firea lui Antihrist, cel ce voieşte a fi ultimul mare conducător al lumii şi ultimul duşman al lui Hristos, este de a fi anti-Hrist – iar anti nu înseamnă numai împotrivă ci şi imitaţie a cuiva, în locul cuiva. Antihristul, după cum spun toţi Sfinţii Părinţi în scrierile lor despre el, va fi cineva care Îl va imita pe Hristos, care adică va încerca să-i amăgească pe oameni arătându-se pe sine ca fiind Hristos revenit pe pământ.
De aceea, dacă cineva are vreo concepţie neclară despre Creştinism, sau citeşte Scripturile în „lumina” propriilor sale opinii, atunci acesta va ajunge la concluzii deosebit de anti-creştine. Văzând figura lui Antihrist, acesta va fi amăgit să creadă că el este Hristos. Putem da câteva exemple ale modului prin care virtutea discernământului ne poate ajuta să înţelegem unele fenomene destul de complicate. Un astfel de fenomen este Mişcarea Harismatică. În Indiana există un preot grec, Eusebiu Stefanos, care răspândeşte această mişcare în Biserica Ortodoxă. Are un număr destul de mare de adepţi şi de simpatizanţi. Pe lângă celelalte detalii legate de modul în care se roagă şi tipul de fenomene ce se manifestă la slujbele lor, puteţi vedea limpede că ideea de bază pe care se sprijină părintele Eusebiu împreună cu aceşti harismatici este una falsă. Am primit ieri un număr al revistei părintelui Eusebiu – Logos. El vorbeşte acolo despre o mare revărsare a Duhului Sfânt din vremurile de pe urmă, cu rol pregătitor pentru venirea lui Hristos. Se crede că toţi creştinii trebuie să se înnoiască, să primească Duhul Sfânt, să vorbească în limbi. Aceasta pregăteşte venirea lui Hristos, şi, prin urmare, înainte de venirea lui Hristos, va exista o puternică erupţie spirituală.
Dacă citiţi cu atenţie Scripturile, fără a vă impune prejudecăţi, chiar şi fără a utiliza comentarii patristice, veţi vedea că nicăieri nu se vorbeşte despre o revărsare spirituală de la sfârşitul lumii. Însuşi Hristos ne spune contrariul. El ne dă învăţături despre cum să ne rugăm, despre necesitatea credinţei, despre faptul că nu trebuie să ne smintim etc. El ne dă pilda femeii care se duce la judecător implorându-l pe acesta să mijlocească pentru pricina ei, spunându-ne că trebuie să ne rugăm într-un mod asemănător, să continuăm să ne rugăm până ce Dumnezeu ne va asculta şi ne va da ceea ce ne trebuie.
Avem aici un exemplu temeinic despre rugăciune. După care zice: Dar (adică: deşi v-am dat această învăţătură şi acesta este felul în care trebuie să vă rugaţi), Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? Cu alte cuvinte, deşi v-am dat toate acestea, se pare că nu vor mai rămâne creştini la sfârşitul lumii. Va găsi El oare credinţă pe pământ? înseamnă că nu va mai găsi aproape pe nimeni, că nu va mai rămâne nimeni.
La sfârşitul lumii nu vor fi mulţimi de oameni rugători, plini de inspiraţie şi de Duhul Sfânt. Toţi Sfinţii Părinţi care vorbesc despre acest subiect au în vedere marea strâmtorare de la sfârşit, spunând că toţi creştinii autentici vor fi ascunşi privirilor lumii, nefăcându-şi simţită prezenţa. Cei care vor fi mai vizibili lumii nu vor fi creştini adevăraţi.
Astăzi asistăm la puternice renaşteri harismatice la Universitatea Notre Dame, iar în Ierusalim are loc anual o conferinţă despre Duhul Sfânt. Şaizeci-şaptezeci de mii de oameni se adună la un loc şi se roagă, îşi ridică mâinile şi vorbesc în limbi. Arată de parcă s-ar fi întors vremea Apostolilor, dar dacă ne uităm la ce se-ntâmplă de fapt acolo, veţi vedea că nu este un duh care ar trebui să fie, ci altul, diferit. De aceea, cuvintele părintelui Eusebiu despre Sfântul Simeon Noul Teolog legate de modul în care trebuie să Îl cunoaştem pe Duhul Sfânt şi cum să-L primim în mod conştient nu sunt greşite, reprezintă o învăţătură adevărată, dar dacă ai un duh greşit, acea învăţătură nu se potriveşte. Aici avem un caz în care, dacă aveţi un discernământ ajutat de cunoştinţele creştine de bază, puteţi privi la un fenomen care pretinde a fi apostolic şi întocmai cu vremurile Bisericii primare, pregătită pentru A Doua Venire a lui Hristos, dar, dacă priviţi cu atenţie, veţi vedea că nu este acelaşi lucru, ci chiar mai rău. Este exact ca în cazul celor ce vor să construiască Templul lui Hristos. Ei îl construiesc pentru Antihrist, şi deci este cu desăvârşire potrivnic.
Pr. Serafim Rose, Semnele sfârșitului lumii
