ISTORIA LUI GIORGAKIS TÂLHARUL (poem)

În Elada cea vestită, mai spre muntele Athon

A fost pe acolo odată un  tâlhar cuceritor.

El prăda acele locuri, jafuri multe mai făcea,

Însă ura lui cea mare către turci el o avea.

Că erau acele vremuri când turcii îi stăpâneau

Pe creştinii din Elada, pământul lor asupreau.

La început o prădăciune a fost lucru neînsemnat

Că în ţara lui iubită doar pe bogaţi i-a furat.

Dar când au venit duşmanii în pământul lor cel drag

S-a înrăit tâlharul ăsta și s-a pregătit de-atac.

Faima lui ajunse mare căci prindea şi omora

Turci, bandiţi la drumu' mare... frică deloc nu-i era.

La Salonic în cetate, mai trăgea la un metoc

Câteodată să discute cu monahul Hrisostom.

Avea evlavie la dânsul că era blând şi smerit

Simţea binecuvântare când vorbea el liniştit.

Părintele îl primea cu drag, cu vorbă bună îi spunea

Câte-o povestire sfântă, de Dumnezeu, de viaţa sa.

Giorgakis povestea şi el isprăvile ce le făcea

La care călugărul nostru umilit îi răspundea:

"Dragul meu prieten,uite, eu cu dragoste îţi zic

Să mai faci vreo spovedire, să te mai îndrepţi un pic.

Căci vezi, nu se ştie în viaţă, poţi să mori în orice loc

Şi pesemne tu în lume, nu te-ai spovedit deloc."

Tâlharul privea cu jale la  bătrânul Hrisostom

El simţea dragoste mare, în sfatul lui ziditor.

Cu smerenie îi spuse sfiindu-se cuviincios:

"Da, părinte; eu ţin minte de al tău sfat cuvios.

Acuma cinci ani de zile mi-ai spus sincer, călduros

Şi m-am gândit multă vreme să nu mai fiu păcătos.

Am fost atunci la un preot și m-am spovedit de tot

Ce-am făcut în a mea viaţă, ți-am mai spus eu, la metoc.

Tu ştii marea mea dorinţă; am vrut să mă-mpărtăşesc

Că demult această vrere cu ardoare o râvnesc.

Vezi, duşmanii sunt în ţară, ei ne umilesc mereu

Eu vreau o putere mare, ajutor, cu Dumnezeu.

Să-i gonim de-aici, părinte, să fim liberi, fericiţi;

Eu cu Sfânta Împărtăşire, cred că vor fi toţi  înfrânţi…

Să revin la popa-cela la care m-am spovedit

Şi să-ţi spun ce mi-a făcut după ce m-am umilit.

Când i-am spus dorinţa scumpă ce-o aveam demult în vis

A sărit el în picioare și răstit mie mi-a zis:

"Tu, tâlhare păcătos, ce-ai făcut atâtea crime

Îndrăzneşti să ai dorinţă să te Împărtăşeşti la mine?

Pleacă, negrule de om și te pocăieşti adânc

Că a tale fapte rele nimeni n-are pe pământ."

M-a bruscat preotu’ cela, eu atunci m-am enervat

Şi în ciuda mea cea mare, pe loc l-am înjunghiat.

Am zis atunci în neştire: "La preot nu mă mai duc.

Mai bine fac după mine, revin cum am fost: haiduc."

Dar după mai multe zile mi-am adus aminte iar

De duioasele cuvinte ce mi-ai spus, părinte drag.

Căci din toţi tu-mi eşti la suflet, vorbeşti dulce şi smerit

Şi parcă o putere sfântă mă face mai liniştit.

Deci gândindu-mă eu iară la sfatul tău călduros

Am purces în căutare la alt preot mai sfătos.

Am ajuns într-o pustie la un preot singurel

Şi i-am zis că vreau în taină să mă spovedesc la el.

El mi-a ascultat în tindă lungă spovedirea mea.

I-am spus şi de Împărtăşire: "O, părinte; tare-aş vrea."

S-a gândit preotu’o clipă și apoi frumos mi-a zis:

"Mâine vii la Liturghie. Eu te-mpărtăşesc precis."

M-am înseninat atunci, mâna eu i-am sărutat;

Dar el m-a rugat îndată să ascult de al lui sfat:

"Uite, vreau colo’n grădină, să sap o fântână mică

Că nu am aicea, taică... apă deloc nu mai pică.

Şi te rog să mă ajuţi, că te văd puternic frate

Eu aş vrea, până diseară ca să dau de apă, poate."

"Da, părinte, cum să nu ? Eu te ajut cu drag pe tine

Căci tu mâine dimineaţă mă vei-mpărtăşi pe mine."

Am luat atunci unelte de săpat, de găurit

Şi am început o treabă cu credinţă şi smerit.

Pustnicu’ la început a săpat el cu ardoare

Dar a transpirat cam mult și mi-a zis: "La şale doare!"

Atunci eu i-am zis frumos: "Las’ părinte tot la mine

Să sap eu pe mai departe că poate o fi mai bine."

Am săpat apoi, părinte vreo opt metri şi jumate

Şi am dat de-o rădăcină; nu puteam a o mai scoate.

Cum eram sleit de muncă, căci de apă nu am dat

Am vrut ca să ies afară, dar scară n-am mai aflat.

Am strigat atunci la pustnic să dea drumu’jos la scară

Ca să ies eu la lumină, să mă răcoresc afară.

"Stai cuminte, măi tâlhare, că tu eşti un păcătos

Şi canonul tău acuma e să stai acolo jos.

Te voi scoate peste o vreme și te voi împărtăşi

Căci ale tale păcate trebuie a le ispăşi."

Aşa îmi zicea deasupra duhovnicul cel vestit

Iar eu cu ciudă amară înjuram necontenit.

Am încercat să mă caţăr, dar iarăşi alunecam

Şi-am rămas în groapă, frate, trei ani şi jumate chiar.

Venea pustnicu’ pe seară, pâine şi apă aducea

Şi-ntro vreme eu cu timpul putere nu mai aveam.

De atâta slăbiciune, nu puteam ca să mai strig

Şi-am tăcut eu vreme lungă, de parcă aş fi murit.

Într-o zi aud eu zgomot și un glas de sus duios:

"Ai grijă măi frate dragă, că-ţi dau scara colo’ jos."

M-am retras pe brânci o clipă, m-am uitat oleacă sus

Şi-am văzut cum vine scara jos la mine cel supus.

Am pus mâinile pe trepte și m-am căţărat uşor;

Când am ieşit la lumină am căzut nesimţitor.

Pustnicu’ a venit deasupra și m-a stropit peste ochi

Să-mi revin din amorţire; apa m-a trezit pe loc.

"Gata, acuma mergi cu mine ca să te împărtăşesc.

Ai făcut destul canonul pentru traiul tâlhăresc."

Nu l-am lăsat să mai spună alt cuvânt mângâietor

Că l-am prins de gât în ciudă și-am strigat: "Mă, te omor !"

Şi în supărarea mare ce-am avut zile învechite

L-am lăsat eu fără zile și pe-acel preot; părinte.

Am jurat atunci pe ceruri câte zile-oi mai avea

Să nu mai văd nici un preot, tare scârbă îmi era.

Aş mai vrea să-ţi spun, părinte, c-am mai omorât vreo trei

Din aceiaşi grea pricină că m-au insultat şi ei.

De aceea, părinţele tu-mi eşti singur inimos

Şi aş face pentru tine orice ceri şi respectos.

Numai vezi c-astfel se întâmplă și n-aş vrea să înceapă iar…

De Împărtăşit cum oare, aş putea… e  în zadar ?"

Hrisostom, bătrânul nostru a oftat atunci smerit

Şi cu voce caldă iarăşi către tâlhar a grăit:

"Căpitane, tu Giorgakis eu văd că tu mă iubeşti

Şi ale mele vorbe, sfaturi... ai încercat să’plineşti.

Uite, îţi dau o misiune să o duci la bun sfârşit:

Du’bănuţii ăştia, tată la Iviru, jos la schit.

Că nu ştiu altul mai sigur să mi-i ducă la Athon

E nevoie-n mănăstire la părinţi, la econom.

Dumnezeu a purtat grijă și m-a izbăvit de hoţi

Cred că doar numai prin tine pot s-ajungă la ei toţi.

Să le zici că-s de la mine, de la popa Hrisostom

Şi să ai grijă de tine, să nu mai faci vreun omor."

Giorgakis, tâlharul mare a încălecat pe cal

După ce bătrânul nostru i-a dat lui o Cruce în dar.

A tot mers peste câmpie către muntele Athon

Ca să ducă banii’ceia adunaţi de la metoc.

Când a ajuns la Iviru a bătut în poartă el;

A ieşit la întâmpinare un călugăr bătrânel:

"Cine eşti tu, măi, străine și la noi tu ce pofteşti ?"

"Sunt Giorgakis, ştii prea bine. N-am venit să jefuiesc.

M-a trimis la mănăstire părintele Hrisostom

C-o desagă de bani plină să o dau la econom."

Atunci l-a lăsat să intre între părinţi la poftit

Şi le-a povestit pe nume despre fratele iubit:

"Îmi e cel mai bun prieten și am vrut ca să-l ajut.

El e singur la metocuri, dar stă bine, îndeajuns. "

A vrut apoi să se ridice, să plece iar în calea sa

Dar a pregetat o clipă și a întrebat aşa:

"Dacă aveţi vreun duhovnic care ştie a spovedi

Vreau să mă duc pe la dânsul, vreau a mă împărtăşi."

Părinţii i-au spus că este un bătrân duhovnic bun

Iscusit la vorbă tare… "Poţi să mergi la el oricum."

La duhovnic în chilie a intrat tâlharu’un timp;

Călugării de afară se mirau ei tot zicând:

"Uite, măi, se spovedeşte tâlharul cel renumit

Cred că se lasă de rele după ce a tot greşit."

Între timp se-aude uşa izbită din al său loc

Şi se aude o voce tare: "Dau la mănăstire foc !"

Părinţii s-au speriat văzând nervos pe tâlhar

Unii îşi cereau iertare, să nu se supere în zadar.

"Dacă nu vreţi să se întâmple ceva rău cu mănăstirea

Ascultaţi vorbele mele să faceţi cum mi-e dorirea.

Mâine dis de dimineaţă vreau să mă împărtăşiţi.

Şi nimic la mănăstire n-o să fac, de-o să voiţi."

Stareţul privi la dânsul, apoi spuse cu respect:

"Vrem sinaxă acum să facem; hotărâm cum e mai drept."

"Bine; faceţi pân’diseară, hotărâţi în comitet

Eu mă voi plimba pe-afară, sfatul vostru o să aştept."

Călugării din Iviru s-au adunat toţi la sfat

Şi după vorbire multă o decizie au luat.

Au trimis la Sf.Ana pe vreo doi dintre părinţi

Ca s-aducă la Iviru pe Grigorie din munţi.

Acesta era duhovnic mult retras şi prea sporit

Ce din peştera lui dragă niciodată n-a ieşit.

La început a refuzat să meargă la mare jos.

A zis că n-are experienţă și e un om păcătos.

Dar au insistat părinţii și la urmă a cedat:

"Merg având nădejde-n Domnul, El să fie lăudat."

Către seară când Giorgakis a vrut să afle-un răspuns

Observă că de la vale vine-un pustnic prea supus.

Avea barba albă, lungă, mers domol şi liniştit

Cu toiag în mâna stângă nu părea deloc grăbit.

Când să intre în mănăstire s-a închinat evlavios

Şi-a făcut apoi o cruce bătrânul cel cuvios.

Tâlharul era într-o parte și privea la el mirat:

"Uite-un nou duhovnic, frate... De unde l-o fi luat ?!"

A privit el după dânsul în gând iar s-a tulburat

Dar s-a liniştit degrabă când pe poartă a intrat.

Mai după vreo două ore a venit un părinţel

Şi l-a invitat la masă pe tâlharul cel mişel.

În trapeza mănăstirii mai aproape de înserat

Stau părinţii toţi la masă după ce au ţinut sfat.

Lângă stareţ mai la mijloc stă Grigorie smerit

În faţa lor cu fală mare e tâlharul cel vestit.

Când era pe terminate cina lor de bun venit

Se scoală părin’Grigore, apoi zice liniştit:

"Aud eu pe câte unii că se dau mari căpitani

Şi fac multă izbândire între turcii cei duşmani.

Însă, cred că-n realitate doar se laudă fălos;

Nici măcar pe jumătate nu aduc ţării folos."

Şi zicând aceste vorbe duhovnicul renumit

Se uită cu ignoranţă la tâlhar, încet zâmbind.

Acesta se scoală aprig simţindu-se greu atins

Şi zice cu ton mai aspru către pustnicul pretins.

"Nu ştiu cine eşti, părinte... că eşti rău sau eşti om bun,

Dar de nu-ţi retragi cuvântul, te fac bucăţele acum.

"Stai măi băieţaş, cuminte și nu te sfădi în zadar

Că şi eu la fel ca tine am fost în viaţă tâlhar.

Poate ai auzit de mine că demult am dispărut

Şi ştii tu destul de bine câtă  faimă am avut ."

Giorgakis păli la făţă căci ştia el mai demult;

A fost un tâlhar mai aprig care în  multe l-a întrecut.

Astfel se calmă o clipă; pustnicu’ îndrăzneală a prins

Şi l-a întrebat pe’dată cu dispreţ ca pe-un învins:

"Spune, măi Giorgakis, frate, câţi turci tu ai omorât

De când eşti slăvit în fapte de poporul cel de rând ?"

"Cincizeci şi ceva, se pare, dacă nu o fi mai mult…"

"E puţin, oricum, nepoate; eu cinci sute am avut.

Dar la satele otomane ai dat foc la vreunul,măi ?"

"La cinci sate, ba chiar şase de-au fugit turcii pe văi. "

"E puţin Iorgakis, dragă, eu la cincizeci şi încă trei.

Când am fost în tinereţe în vizită pe la ei. "

La aceste contraziceri pustnicul a biruit

Iar tâlharul se lăsase curios şi prea uimit.

Sala freamătă mirată de tot ce a auzit;

Dar duhovnicul pe dată le zice mai potolit:

"Părinţilor, mi se pare după cum eu văd acum

C-a sosit ziua cea mare să-l văd pe Giorgakis, bun.

Avem multe să ne spunem căci noi doi am fost tâlhari;

Îl aştept de multă vreme: de vreo douăzeci de ani.

Părăsiţi vă rog deci sala și vă duceţi la canon

Faceţi câte-o rugăciune pentru noi, pentru popor."

Au rămas deci în trapeză pustnicul şi acel tâlhar

Şi au povestit pe unde au umblat ei an de an.

La un moment dat întreabă Giorgakis prea mult uimit:

"Cum de ai lăsat pe toate; de ce te-ai călugărit?"

Duhovnicul îi răspunde cu credinţă şi smerit

După ce îl câştigase ca prieten prea iubit.

"Vezi tu, măi Giorgakis, frate, multe rele am săvârşit

Şi de nu veneam încoace de mult aş fi fost murit.

Dumnezeu Preamilostivul, El m-a cercetat în vis

Şi mi-a spus c-a mele fapte mă vor duce în iad, precis.

Am simţit atunci în suflet necaz mare şi am plâns;

Parc-aş fi murit în noapte, nu mă mai trezeam din vis."

Giorgakis când ascultase pe prietenul său drag

A rămas o clipă rece. "Cum !? Dar chiar există iad ?"

A început o povestire despre viaţă, despre iad

Pe care pustnicul nostru i-o descrise mai pe larg.

Despre patima cea scumpă a Domnului nostru Hristos

Cum a suferit pe Cruce pentru orice păcătos.

Au vorbit ei cu căldură pân’aproape în zori de zi

O discuţie senină; somn deloc nu mai simţi.

Giorgakis privind cu jale la părintele iubit

Îi zise cu dor prea mare: "Ia-mă la tine la schit."

Vreau ca să mă las de rele că multe am săvârşit.

Să sufăr şi eu pe cruce; să fiu şi eu răstignit."

Această dorinţă mare i-a venit la acel tâlhar

Când duhovnicul promise să-l împărtăşească chiar.

Astfel înspre dimineaţă au plecat ei amândoi.

Toţi părinţii au dat Slavă: "Dumnezeu este cu noi!"

În peşteră la Sf. Ana într-un paraclis mai mic

Se făcea iar Liturghie cu credinţă şi smerit.

Grigorie preavestitul, duhovnicul din Athon

L-a ţinut pe lângă dânsul pe Giorgakis cu mult spor.

A promis să împărtăşească pe tâlharul credincios

După ce cu vorbă bună l-a îndemnat şi la post.

"Uite, dragul meu Giorgakis noi pe Domnu’ am supărat

Şi ar trebui cu lacrimi să postim neîncetat.

Ale noastre patimi grele în timp le vom fi uitat

După ce prin pocăinţă vom plânge nemângâiaţi."

După aceste vorbe scurte și în taine rugăciuni

Au fost de acord îndată să postească vreo trei luni.

Numai seara doar să guste câte-un pesmet înmuiat

Iar în rest să nu se atingă de mai mult, că e păcat.

Părintele sfânt Grigorie a aranjat un potir

Pe care-l puse deoparte cu pâine şi puţin vin.

Când venea însă acea vreme, obicei de împărtăşit

El schimba-n ascuns potirul cel cu adevărat sfinţit.

Se împărtăşea Giorgakis din potirul nesfinţit

Multă vreme a făcut asta: trei luni, când s-au împlinit.

Cu program de liniştire, rugăciune şi canon

Şi cu caldă sfătuire au petrecut în Athon.

După ce a trecut vremea, pustnicul l-a întrebat:

"Ce zici? Mai rămâi la mine? "

"Părinte, m-ai câştigat. "

"După atâta nevoinţă de canon şi de postit

Pregăteşte-te că mâine ne vom coborî la Schit.

Vom merge la priveghere unde tu, vei întâlni

Cu adevărat pe Domnul: căci te vei ÎMPĂRTĂŞI…"

Apoi, el zâmbind cu milă îl strânse la piept cu drag

Şi i-a făcut spovedire de tot ce-a greşit vreodat’.

A doua zi de sărbătoare veneau Părinţii de la Schit

Căci fostul tâlhar cel mare și el s-a călugărit…

StMS - 2003

(adaptare în versuri după istorisirea ”Faptă cutremurătoare la mănăstirea Iviron”

din Patericul Mare al Sfântului Munte - de Andrei monahul)