♱ Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea ? ☦ (I 𝕮𝖔𝖗𝖎𝖓𝖙𝖊𝖓𝖎 6; 2)

♱ Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea ? ☦ (I 𝕮𝖔𝖗𝖎𝖓𝖙𝖊𝖓𝖎 6; 2)
† Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei. † (𝕻𝖘𝖆𝖑𝖒𝖎 15; 3)

Oprirea pomenirii ierarhilor eretici este obligatorie ?



Un ierarh eretic încetează a mai fi ierarh, își pierde preoția, este în afara Bisericii. Oricâți îl
urmează prin pomenirea lui, nu urmează un episcop, ci un om care a căzut din harul ierarhicesc. Cum este cu putință pentru această turmă să nu cadă și ea ? De unde primesc preoții însărcinarea preoției ? Poate un ierarh căzut să ofere turmei sale Trupul și Sângele lui Hristos ? 

Canonul al 15-lea al sinodului I și al II-lea din 867 afirmă cu claritate că un ierarh eretic nu este un ierarh, ci un pseudo-ierarh, adică un fals arhiereu. Liturghiile sale sunt false liturghii: hirotoniile sale sunt false hirotonii, mirungereasa nu este Sfântă Mirungere, și toate Tainele săvârșite de acesta sunt lipsite de conținut sfințitor. Dar în Biserică, care este un singur Trup, nimeni nu există de sine stătător. Un preot depinde de ierarhul său. Preotul concelebrează întotdeauna cu ierarhul său, cu ierarhul pe care îl pomenește, chiar dacă acesta se află altundeva. 

Oamenii, preoții, și episcopul constituie un singur Trup. Când capul unui trup moare, tot trupul moare. De exemplu, părinții Sfântului Munte care pomenesc pe Bartolomeu îl au pe acesta drept cap. Dar, după cum ei înșiși mărturisesc, Bartolomeu este adeptul unui sincretism fără margini, un predicator și un amator pasionat al celei mai înșelătoare și periculoase erezii care a atacat vreodată Biserica. Ca și eretic (a se citi apostat, de vreme ce sincretismul este apostazie prin excelență), Bartolomeu este mort pentru Hristos. De aceea, părinții din Sfântul Munte care îl pomenesc pe Bartolomeu, au un cap mort. Cine a văzut vreodată un trup viu cu un cap mort ?

Canonul al 15-lea

Când își dau seama că nu pot să reducă la tăcere canonul al 15-lea al celui dintâi și al doilea sinod din Constantinopol, ei crează cu dibăcie o perdea de fum. Ei nu citează textul canonului, dar îl parafrazează, prefăcându-se că nu văd sau nu fac referire la cea mai importantă afirmație a acestuia, care este cheia de boltă a întregului canon: 

„Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi.”

Trecând această afirmație sub tăcere, încearcă în mod legalist să stabilească faptul că acest canon este discreționar și nu obligatoriu. Canonul adică nu cere ca clerul să înceteze a pomeni pe episcopul care predică erezia, înainte de a fi condamnat, ci doar afirmă că aceștia au dreptul de a înceta pomenirea lui. Cu alte cuvinte, cel ce încetează a-l pomeni face bine, iar cel care nu o încetează, ci continuă pomenirea ierarhului eretic, face de asemenea bine.

Să acceptăm că într-adevăr, asta este de fapt ce spune canonul: dacă vreun cleric se desparte de
un astfel de episcop înaintea unei clarificări sinodale, el nu încalcă canoanele în nici un fel, și nu poate fi blamat, ci este chiar demn de laudă. Foarte bine. Dacă ei acceptă acest lucru, atunci de ce îi împiedică pe călugării din Sfântul Munte să înceteze a pomeni pe Bartolomeu și să devină asftel demni de laudă ? 

Cu ce anume ar greși călugării din Sfântul Munte dacă ar înceta a pomeni pe Bartolomeu, și în locul acestuia, ar avea comuniune cu orice altă eparhie ortodoxă ? Ar fi sau nu ar fi ei vrednici de laudă ? Chiar acești învățători recunosc că ar fi. Atunci de ce îi împiedică pe călugări să înceteze comuniunea ? De ce îi amenință acuzându-i că propagă schismă dacă încetează a pomeni pe patriarhul ecumenic ?

Să vedem totuși, dacă al 15-lea canon este de fapt opțional. Iată textul canonului:

Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cei ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci (dimpotrivă) se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi și pe pseudoînvățători și nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.

După citirea textului de mai sus, cine mai poate afirma că cel ce nu întrerupe comuniunea cu
ierarhul eretic, ci continuă să fie în comuniune cu acesta, face la fel de bine ? Cine ar îndrăzni să
susțină că cel ce urmează pe falsul episcop face bine ? Cine ar pretinde că cel ce concelebrează cu un fals episcop împărtășește credincioșilor Trupul și Sângele Domnului ? Cine ar susține că cel hirotonit de un fals ierarh este cu adevărat preot? Acela ar trebui să fie un sincretist, un ecumenist, și un om care tăgăduiește Credința ortodoxă pentru a susține astfel de lucruri. Știind că episcopul tău nu este episcop, vei continua să îl pomenești de parcă ar fi ? Nu este asta o parodiere a lui Dumnezeu ? Știind că episcopul tău nu are harul preoției și nu poate săvârși Sfintele Taine, vei continua să-l pomenești când săvârșești Sfintele Taine ? Este canonul al 15-lea opțional ?

Cine săvârșește schisma?

Apărătorii ecumenismului au înțeles bine semnificația obligatorie a canonului al 15-lea; în
consecință, ei caută să treacă peste afirmația: nu pe episcopi, ci pe pseudo episcopi i-au condamnat. Toate argumentele lor sunt în esență opuse canonului al 15-lea și susțin vederi diametral opuse. Pentru acești oameni, un episcop este un pseudo episcop doar atunci când a fost condamnat de către un Sinod. Conform acestei opinii, nu Dumnezeu, ci sinodul este cel ce retrage harul. După cum ar spune canonul, și, un episcop eretic cade din har din momentul în care începe să-și predice în mod public erezia. El este un pseudoepiscop chiar înainte de clarificarea sinodală.
Apărătorii ecumenismului îi etichetează drept misionari protestanți și schismatici pe cei care ar îndrăzni să înceteze pomenirea și să se separe de comuniunea cu un ierarh eretic.

Canonul însă accentuează faptul că aceștia nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii ci de schisme și de dezbinări s-au silit să izbăvească Biserica. Cum este cu putință ca un creștin să nu se simtă obligat să salveze Biserica de schismele provocate de către episcopii care învață altceva față de ce învață Biserica ? Din pricina învățăturilor lor neortodoxe, acești ierarhi, chiar dacă sunt cu miile, se rup ei înșiși de Biserica lui Hristos, de Biserica Apostolilor și a Sfinților Părinți. De vreme ce aceia care se separă de asemenea episcopi sunt puțini ca număr, pare că ei sunt cei care săvârșesc schismă. 

Având aceasta în minte, canonul vorbește apăsat către toți creștinii de-a lungul veacurilor și subliniază faptul că aparențele nu trebuie să îi înșele. Cei care rămân credincioși ierarhilor eretici sunt cei care produc schismă. Ei sunt cei care se separă de Biserica Apostolilor și a Părinților. Cei puțini care se separă ei înșiși de asemenea ierarhi sunt de fapt cei care izbăvesc Biserica de schismă. Este sau nu obligatoriu canonul al 15-lea?


Dacă un alt cleric nu face aceasta (adică, nu încetează pomenirea și comuniunea cu ierarhul
eretic) ci continuă să își pomenească ierarhul fără să adopte învățăturile sale și așteaptă clarificarea și judecata (sinodului), cu nici un chip, spun aceștia, nu este condamnat de către canon. De vreme ce acela care încetează pomenirea și comuniunea izbăvește Biserica de schismă, nu cumva cel care continuă să rămână cu schismaticii cade sub judecata canonului ?

Vai credincioșilor care stau și asteaptă judecata sinodală. Când va fi cu putință, într-adevăr,
convocarea unui sinod ? Și dacă un sinod ar trebui convocat cândva, ce fel de sinod ar fi ? Va fi acesta un sinod adevărat, sau va fi un sinod tâlhăresc ? Atunci când preoții ortodocși ai Constantinopolului au încetat a-l pomeni pe episcopul lor Nestorie, au așteptat ei condamnarea unui sinod ? Din fericire, nu.

Un sinod a fost într-adevăr convocat la Constantinopol. Care a fost totuși judecata lui ? L-a îndreptățit pe Nestorie și a anatemizat pe ortodocși! Un al treilea sinod ecumenic, a trebuit să fie convocat pentru a repune lucrurile la locul lor. În alte cazuri însă, Ortodoxia a trebuit să îndure cenzura „sinodală” pentru foarte multă vreme. Din fericire, ei nu țineau de acea mentalitate care atribuie sinoadelor episcopilor acea infailibilitate care aparține doar Bisericii. 

 Patriarhia ecumenică și toate celelalte biserici aflate în comuniune cu ea nu s-au despărțit în mod oficial de Ortodoxie atunci când câțiva dintre ierarhi au ridicat anatemele împotriva papalității în anul 1965, de luat aminte - nu la un sinod oficial, ci în numele propriilor convingeri. Deciziile eronate luate de aceștia din zel prostesc sunt condamnabile pentru că romano-catolicismul nu a abandonat sau regretat nici una dintre erorile sale mai recente, ci a adăugat chiar mai multe, precum doctrina privind imaculata concepție și cea a infailibilității papale. Acești părtași la fărădelege și călcători de dogme de același gând cu Atenagora puteau fi trași la răspundere și cercetați la un sinod înainte de cel ce s-a făcut în numele întregii Biserici, la Creta 2016. Însă odată cu oficializarea ecumenismului aceștia sunt și vor rămâne în istoria Bisericii eretici, în timp ce schismaticii stiliști care s-au precipitat în constatări înainte de vreme sunt doar niște dezbinatori.



Postări populare de pe acest blog

Rugăciune către Maica Domnului, pe un manuscris din secolul al III-lea

Sfântul Dionisie Areopagitul 十 Portret al MAICII DOMNULUI

Pogorământul pentru femei din colonia mitropolitană Frăsinei