Arhierei caterisiți deja de Canoanele Sinoadelor Ortodoxe

Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă !
(Fapte 15, 28)

Multe din canoanele hotărâte de Sinoadele Ecumenice și Locale Ortodoxe condamnă, caterisesc, anatematizează sau afurisesc cu precădere pe cei care greșesc împotriva dreptei credințe sau săvârșesc păcate grave cum ar fi cele împotriva Duhului Sfânt sau cele strigătoare la Cer.

Cu toate acestea, în actualitate aceste canoane rămân la stadiul de hotărâri, de obicei evitate de cei împricinați, ignorate sau chiar considerate neadaptabile vremii de astăzi și socotite a fi de domeniul unei istorii în care oamenii, inclusiv fețele bisericești și sfinții erau prea severi, nepricepându-se ca deștepții de azi care fac pact cu păcatul, să fie mai maleabili și toleranți cu călcătorii de lege.

Observăm că la acele Sinoade au fost prezenți și și-au spus punctul de vedere părinți cu viață sfântă, ca Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Ierarh Meletie arhiepiscopul Antiohiei celei Mari, Sfântul Grigorie de Nazianz numit și Teologul, Sfântul Ierarh Nicolae sau Sfântul Spiridon Episcopul Trimitundei - apostoli, arhierei, preoți, pustnici și călugări trecuți astăzi în calendar, în rândurile sfinților.

Deși post mortem se încearcă de vrăjmașii Bisericii și teologiții ecumeniști de astăzi, foști ortodocși, o reeducare prin schimbare de texte sau o oarecare motivare a acriviei sau a zelotismului lor, totuși mărturiile sunt prea multe, în scrierile patristice, eclesiologice și tipiconale, pentru ca acești nechibzuiți să modifice cu totul trăirea autentică ortodoxă a marilor și străluciților noștri înaintași.

Sunt câteva exemple de modificare de text în slujbele bisericești, o adaptare prezentă a întregului menologhion și urme vizibile de umblătură vicioasă la texte, chiar și în Scriptură, chiar și în Viețile Sfinților sau Pidalion.

Astfel de cuvinte care delimitau clar binele de rău și păcatul de virtute au devenit cu timpul mai plăcute la rostire, probabil purtând considerentul că nu sunt chiar așa de grave. De aici, poate și amorțeala generală și complacerea într-un anume păcat. Curvia a devenit desfrânare, de parcă această patimă ar fi un automobil cu dispozitiv de frânare la care viteza deține alura normalității, dracul a devenit idol, muierea a devenit femeie cu drepturi egale, iar fătălăul și imberbul sunt bărbați în toată regula.

Modificări de texte au fost și în anii mai de demult, atunci când arienii stăpânind o perioadă biserica l-au supradimensionat pe ereticul Evdoxie și l-au făcut vrednic unei arătări cerești menționând că arhiereul păstorea la acea vreme turma lui Hristos și i s-ar fi arătat Sfântul Teodor Tiron, nu ca unui eretic, ci ca unui drept slăvitor creștin.

Poate și datorită inexactității și nepotrivirii învățăturii Bisericii, unii au ales tânjeala în locul nevoinței și bunei cercetări, concluzionând astfel că și canoanele sinodale sunt interpretative, adaptabile sau mai de preferat, de neluat în seamă.

Așadar, preoți și mai cu seamă arhierei călcători nu numai ai hotărârilor Sfinților încercați în viața duhovnicească și insuflați de Duhul Sfânt, dar și ai poruncilor Evangheliei, au rămas nepedepsiți, necaterisiți inducând în eroare pe credincioși care în cele din urmă au ales să îi considere pe aceștia niște simpli comercianți ai credinței sau mai rău să le urmeze în fapte crezând astfel eronat că mai sunt creștini autentici, ortodocși în adevăratul sens al cuvântului.

Dacă poruncile și canoanele s-ar fi fost să fie respectate, cu siguranță altfel ar fi fost credința astăzi, mai înflăcărată și mai aducătoare de dumnezeiești roade. Și lumea ar fi fost mai bună, pentru că lipsită de atâtea sminteli oamenii ar fi urmat cu sufletul pe adevărații păstori ai Lui Hristos.

Unii ar putea zice că la astfel de rigorism, bisericile ar fi rămas fără clerici, însă mai bine pentru omenire este prezența unui arhiereu sau preot devotat cu vocație, și nu meserie, om cu frică de Dumnezeu și dragoste de oameni, slujitor îndepărtat pe care oamenii l-ar fi căutat cu ardoare; decât zeci de clerici dedați nedreptății și adaptabilității lumii care face pact cu diavolul și păcatul, spre nefolosul sufletesc al oamenilor de aproape care nu se mai ostenesc deloc pentru mântuire și au adormit într-un formalism religios impregnat cu superstiții și păreri proprii.

Deși oficial nu s-a făcut și nu se face o curățenie generală printre clerici, mulți dintre ei fiind infiltrați în Biserica Domnului fără aptitudine și devotament, sfinții au emis canoane clare parcă prevăzând că peste ani neglijența unora le-ar desconsidera sau le-ar adapta potrivit patimilor sau neputințelor lor. Nu. Altfel, ar fi existat și pasaje care prevăd o oarecare iconomie în aplicarea lor. Dar, pentru cele mai multe hotărâri sinodale această iconomie invocată și legalizată astăzi de unii ierarhi, pur și simplu nu există.

De aceea cei din cler acuzați de canoane sunt de fapt pregătiți pentru a li se lua darul preoției, pentru că harul sfințitor nu le mai este lucrător, și să fim siguri că dacă am fi trăit în acele vremuri, unii ca aceștia erau cateriți deja și oficial, spre înștiințarea tuturor credincioșilor, fie ei mai simpli sau mai cu carte.

Până una alta, aceștia rămân caterisiți de hotărârile canonice adoptate în anii dintru început când viața creștină era înfloritoare și duhul ortodox nu făcea compromisuri tâmpite cu pasul lumii care dintotdeauna a înclinat spre delăsare și păcat.

Doamne mântuiește !

Împărăţia Cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.
(Matei 11, 12)

”Unii ca aceștia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor și amăgesc prin vorbe bune și binecuvântări inimile celor fără de răutate”  

(Romani 16, 18)

CANONUL 3 Sinodul III Ecumenic - Efes 431

Dacă oarecare din clericii ce se află în fiecare cetate, sau sat, de către Nestorie, şi de cei ce sunt împreună cu el, de preoţie s-au oprit pentru că cugetă drept, i-am îndreptuit şi pe aceştia a-şi lua iarăşi treapta lor. Şi în de obşte clericilor celor ce împreună cugetă cu ortodoxul şi ecumenicul sinodul acesta, le poruncim ca episcopilor celor ce au apostat (revoltat), sau s-au depărtat, nici decât să se supuie, sub nici un fel de chip.

Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află.
(Matei 7, 13)

În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.
(Ioan 16, 33)