Î n toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în inima ta, căci toate bunătățile vin de la Domnul și de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Fie-ți drag a te ruga de-a pururea și ți se va lumina inima și va vedea pe Dumnezeu." Sfântul Nifon, Mitropolitul Țării Românești (1434 - 1508) M aica Domnului singură este reazim şi mângâiere pentru toţi, ascultată şi văzută de toţi şi conlucrând în tot felul la vestirea Evangheliei, arătând astfel în minte şi cuvânt o viaţă şi o conduită extrem de luptătoare. C ine L-ar putea iubi pe Dumnezeu mai mult decât Maica Lui, care L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură fără însoţire cu cineva, ca astfel afecţiunea ei să fie dublă, neîmpărtăşită cu un părtaş? Şi cine ar putea fi iubit mai mult decât mama Lui de Unul-Născut Care a ieşit numai din Ea în chip negrăit în veacurile de pe urmă, aşa cum a ieşit înainte de veacuri numai din Tatăl? M

  ” M ă tem ca dragostea voastră să nu-mi facă nedreptate (prin intervenţiile către împărat) ; vouă vă este uşor să faceţi ce voiţi, dar mie îmi este greu să dobîndesc pe Dumnezeu, dacă voi nu mă veţi cruţa. L ăsaţi-mă să fiu mîncare fiarelor, prin care pot dobîndi pe Dumnezeu. Sunt grîu al lui Dumnezeu şi sînt măcinat de dinţii fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a Iui Hristos. M ai degrabă linguşiţi fiarele, ca ele să-mi fie mormînt şi să nu lase nimic din trupul meu; ca nu adormind, să fiu povară cuiva. A tunci voi fi cu adevărat ucenic al lui Hristos, cînd nici trupul meu nu-l va vedea lumea. A m să linguşesc fiarele, ca să mă mănânce iute, nu precum se tem unii şi nu se ating de ele. Iar dacă nu vor voi de bună voie, le voi sili. I ertaţi-mă !   E u ştiu ce mi-i de folos. Acum încep să fiu ucenic. Pe Hristos Îl caut, Care a murit pentru noi, pe Acela îl vreau, Care a înviat pentru noi !   M ai bine fiţi cu mine, adică cu Dumnezeu ! Nu mă bucur de hrana cea stricăcioasâ. Vreau p

  O rice creștin, în viața sa, Printr'un urcuș duhovnicesc va fi trecut. Unii coboară, urcă, stau pe loc pân'vor cădea, De'or mai putea... S'o ia de la'nceput. A colo sus, Hristos așteaptă Să'ncununeze suflete ce s'au silit la bine. Preoți, monahi, mireni ce au păstrat curată Credința dreaptă În public și'ntru sine. Î ngerii buni, mai sunt trimiși S'ajute oameni ce prin lume au vreo poticnire. Tineri, bătrâni - săraci, bogați mai sunt atinși Și uneori învinși De'a șoaptei ispitire. C ei cuvioși, rabdă îndelung Ținându'se cu rugăciunea de a virtuții treaptă. Și chiar de vin asupra lor săgeți, vifor prelung Smeriți ajung La Cel ce îi așteaptă.   C a să urci drept, s'ajungi în Rai, De la'nceput nu mai privi, de poți, înspre pământ ! Te leapădă de lume, de viciul ce în tine îl mai ai Râvnă să dai Și cuget sfânt. A poi neîntristat, înstrăinat De toată atașarea pământească; să urci cu povață, Să ai duhovnicesc părinte întru sporire înaintat

  ” D e vor păzi fiii tăi legământul Meu şi mărturiile acestea ale Mele, în care îi voi învăţa pe ei şi fiii lor vor şedea până în veac pe scaunul tău". (Psalmi 131; 12) ♱   Î nchinăciune şi recunoştinţă aduc cuvioşiei tale Părinte al cerului curat, de Dumnezeu înţelepţit... Tăcerea nepătrunsă ce'ţi luminează în noapte taine E rugăciune vie ce împarţi ades în duh smerit. P ăşeşti sfios de'atâtea ori al sfintei case prag Purtând pe haine întunecate durerea ce ne poartă. Te rogi însingurat icoanelor cu al mătăniei şirag Şi în genunchi laşi darul bunătății să se vadă. E candela aprinsă în chilia cu spaţiu îngust şi infinit Acolo unde liniştea te ia în braţe, frumos, la înălţime ! Trăieşti lumina lină; eşti lui Iisus Hristos menit Tu înger pământesc plin de împliniri sublime ! I ar bucuria împărtăşeşti creaţiei de pretutindeni Acelor care te'nțeleg curat în lumea ta ascunsă, Apropii idealuri vechi şi întrepătrunzi noile întinderi Prin harul de la Dumnezeu ce'ţi este