♱ Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea ? ☦ (I 𝕮𝖔𝖗𝖎𝖓𝖙𝖊𝖓𝖎 6; 2)

♱ Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea ? ☦ (I 𝕮𝖔𝖗𝖎𝖓𝖙𝖊𝖓𝖎 6; 2)
† Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei. † (𝕻𝖘𝖆𝖑𝖒𝖎 15; 3)

OMAGIU UNUI MONAH (poem)

 

De vor păzi fiii tăi legământul Meu şi mărturiile acestea ale Mele, în care îi voi învăţa pe ei şi fiii lor vor şedea până în veac pe scaunul tău". (Psalmi 131; 12)


 Închinăciune şi recunoştinţă aduc cuvioşiei tale
Părinte al cerului curat, de Dumnezeu înţelepţit...
Tăcerea nepătrunsă ce'ţi luminează în noapte taine
E rugăciune vie ce împarţi ades în duh smerit.

Păşeşti sfios de'atâtea ori al sfintei case prag
Purtând pe haine întunecate durerea ce ne poartă.
Te rogi însingurat icoanelor cu al mătăniei şirag
Şi în genunchi laşi darul bunătății să se vadă.

E candela aprinsă în chilia cu spaţiu îngust şi infinit
Acolo unde liniştea te ia în braţe, frumos, la înălţime !
Trăieşti lumina lină; eşti lui Iisus Hristos menit
Tu înger pământesc plin de împliniri sublime !

Iar bucuria împărtăşeşti creaţiei de pretutindeni
Acelor care te'nțeleg curat în lumea ta ascunsă,
Apropii idealuri vechi şi întrepătrunzi noile întinderi
Prin harul de la Dumnezeu ce'ţi este călăuză.

Părinte, chipul tău blajin îţi străluceşte în virtuţi
Când Sfântul Duh te'nvăluie pe aripi nevăzute...
Cuprinzi prin dragoste o lume de'acolo dinspre munţi
Făptură a păcii de aici ce porţi harisme multe !

Biserica ţi'e preafrumoasa casă şi dulcea ta mireasă !
Acolo te închini mereu, podoabei care te'a ales demult
Şi porţi iubirea aceasta mai pură, tot mai trează
Păstrat priveliştilor vii ce rareori s'au mai văzut.

Natura ţi'e prieten bun, cu vântul lin ce îţi şopteste
Să ducă a tale rugi fierbinţi mai sus, la cer, la Creator.
De osteneli prin providenţă, neprevăzut te răcoreşte
Primeşti la psalmii tăi șoptiți ison din murmur de izvor.

Şi munţii tot mai singuratici primesc odihna sfântă
Cu peşteri ce s'au pregătit să'ţi fie primitoare...
La pasul liniştit îţi porţi simplul toiag în mâna stângă
Cu dreapta crucea'ţi este mereu izbăvitoare !

Cuvintele Domnului sculptate în aur şi argint rosteşti
În sihăstria unde sfinţii pe Dumnezeu au cunoscut ...
Când ruga'ţi este hrană şi'n dar, cu dragoste povăţuieşti
Pe oameni îi ridici nădejdii dintr'al vieții trist tumult.

Pleci chipul demn la strana veche, de'a pururi milenară
Eşti domn stăpân pe patimi, apostol cuvios, un sfânt !
În imn de slavoslovii către cer, răsai eterna primăvară
Prin Soarele dreptăţii ce împărățește pe pământ !

În binecuvântări de taină porţi bucuria cea de neatins
Iar dragostea ţi'arată viaţa ce nu mai trece niciodată...
Împarți cu ruga ta duhovniceşti trăiri, de nedescris
Şi Raiul îl descoperi minunat în lumea toată.

Tu înger care zbori aici, pe acest pământ brăzdat de dor
Cu aripile strălucind în rugăciuni luminătoare...
Să mijloceşti în cuget bun la veşnicul Mântuitor
Ca întru toate câte sunt să ne trimită pacea ocrotirii Sale !

©StMS





Postări populare de pe acest blog

Rugăciune către Maica Domnului, pe un manuscris din secolul al III-lea

Sfântul Dionisie Areopagitul 十 Portret al MAICII DOMNULUI

Pogorământul pentru femei din colonia mitropolitană Frăsinei