U na dintre marile datorii duhovnicești ale creștinilor este mărturisirea păcatelor. Trebuie să știm mai întăi că toții greșim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alții mai puțin, și nimeni nu este fără de păcat. Acest lucru ni-l arată Sfânta Scriptură, care zice: Toți multe greșim. Iar de  vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm și adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios și drept este Dumnezeu, ca să ne ierte noua păcatele și să ne curățească pe noi de toată întinăciunea și nedreptatea. T aina Mărturisirii sau a Spovedaniei cuprinde patru părți. Prima parte este durerea inimii pentru păcate. Să-mi pară rău și să plâng pentru păcatul prin care am supărat pe Dumnezeu. A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic. A treia este facerea canonului. A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea păcatelor, prin punerea mâinilor preotului pe capul credinciosului. Aceasta se numește epicleza duhovniciei, adică venirea Duhului

D e Ţi’am greşit, o, Doamne, Să nu mă ierţi degrab… Trimite a Ta pedeapsă Pe sufletul meu slab... Dar să’mi rămâi alături, Să nu mă părăseşti. O, Doamne al mântuirii, Atunci să mă întăreşti ! …Să’mi luminezi fiinţa Robită de întuneric, Să’mi dai a Ta răbdare În trupul meu vremelnic… Să’mi rânduieşti în pace Sărmana’mi mântuire Şi’apoi să’mi dai Iertarea… …Dar Voia Ta să fie ! A min. ©StMS

M oartea nu e moarte, ci plecare și mutare de la cele mai rele la cele mai bune. (Sfântul Ioan Gură de Aur) M ulte lucruri vrem să le aflăm şi să le înţelegem, dar mai ales vremea când va veni sfârşitul lumii. Apostolul Pavel, pentru a potoli această nepotrivită preocupare a noastră, scrie într-o epistolă de-a lui: „ Iar despre ani şi despre vremi, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem noi, căci voi înşivă ştiţi bine că precum un fur noaptea, aşa vine ziua Domnului ” (I Tesaloniceni 5, 1-2) . A dică ce vom câştiga dacă ştim când va fi a doua venire a Domnului? Spuneţi-mi. Să ne închipuim că va veni după douăzeci de ani, sau după treizeci, sau după o sută. Ce însemnătate poate avea asta pentru noi? Nu cumva pentru fiecare dintre noi sfârşitul nu vine odată cu moartea lui? Aşadar de ce-ţi faci dureri de cap şi te chinui să afli despre sfârşitul lumii? Din păcate, însă, aşa cum se întâmplă şi în multe alte împrejurări, când suntem nepăsători faţă de lucrurile care ne pr

Cuvântul I : Despre lepădarea de viaţa deşartă şi despre retragere D umnezeu este al tuturor; este viaţa tuturor celor ce voiesc; este mîntuirea tuturor: al celor ce cred şi al celor ce nu cred; al celor drepţi şi nedrepţi; al celor cinstitori de Dumnezeu şi necinstitori; al celor nepătimaşi şi pătimaşi; al călugărilor şi al mirenilor; al înţelepţilor şi al celor neînvăţaţi; al celor sănătoşi şi al celor bolnavi; al tinerilor şi vîrstnicilor. Căci e ca răspîndirea luminii, ca arătarea soarelui, ca schimbarea ceasurilor. Şi altfel nu poate fi. « Că la Dumnezeu nu e căutare la faţă » (Rom. 2, 11) .  N ecinstitor de Dumnezeu este cel părtaş de firea raţională (cuvîntătoare), muritoare, care fuge de bună voie de viaţă şi socoteşte pe Făcătorul său, cel pururea existent, ca neexistent. C ălcător de lege este cel ce răstălmăceşte legea lui Dumnezeu cu mintea lui cea sucită şi cel ce socoteşte că crede, dar se împotriveşte în chip eretic lui Dumnezeu. C reştin este cel ce

(1903-1993) ”Eu nu sunt pentru ecumenism; socotesc cã ecumenismul este produsul masoneriei ; iarãşi vor sã relativizeze credinţa adevãratã. A avut dreptate Biserica zicînd cã nu prea suntem uniţi. Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru .  Biserica Romano-Catolicã şi Biserica Ortodoxã nu sunt douã surori .  Nu existã decît un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos.   Nu poate exista decît un singur trup, adicã o singurã Bisericã. Deci noţiunea de Biserici surori este improprie.” „Au venit odatã şi aici, la un congres al ecumeniştilor. Şi unul dintre reprezentanţii lor a susţinut ideile socialiste. Eu i-am combãtut şi vorbeam mereu de Hristos. Iar mã întrebau: “De ce tot vorbiţi de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos”. S-au supãrat teribil şi, dupã ce am plecat, m-au criticat foarte tare pentru cã vorbeam de Hristos şi nu de probleme de-astea sociale. De ce sã mai stau de vorbã cu ei care au fãcut femeile preoţi, sunt de acord cu homosexualii, nu se

  P reotul trebuie să fie pregătit pentru a lupta cu toţi: şi cu elenii şi cu iudeii şi cu ereticii ! C el care are de luptat cu toţi aceşti duşmani, trebuie să cunoască felul de luptă al fiecăruia. A celaşi om trebuie să fie şi arcaş, şi aruncător cu praştia, şi căpetenie, şi ostaş, şi general, şi pedestraşi cavalerist; să ştie să lupte şi pe mare şi pe metereze. în bătăliile obşteşti, fiecare ostaş luptă cu arma pe care o are şi cu ea atacă şi se apără de duşmani; în lupta pe care o are de dus preotul, nu-i aşa. D acă cel care vrea să învingă nu cunoaşte toate felurile de luptă, diavolul ştie să răpească oile, că bagă înăuntrul Bisericii pe tâlharii săi prin acea parte pe care preotul n-a păzit-o bine. Dar asta nu se întâmplă când diavolul simte că păstorul ştie toate ştiinţele şi cunoaşte bine toate vicleniile lui. D e aceea preotul trebuie să se întărească din toate părţile. O cetate, atâta vreme cât este înconjurată de ziduri puternice, îşi râde de asediator