SCARA RAIULUI (poem)
Orice creștin, în viața sa,
Printr'un urcuș duhovnicesc va fi trecut.
Unii coboară, urcă, stau pe loc pân'vor cădea,
De'or mai putea...
S'o ia de la'nceput.
Acolo sus, Hristos așteaptă
Să'ncununeze suflete ce s'au silit la bine.
Preoți, monahi, mireni ce au păstrat curată
Credința dreaptă
În public și'ntru sine.
Îngerii buni, mai sunt trimiși
S'ajute oameni ce prin lume au vreo poticnire.
Tineri, bătrâni - săraci, bogați mai sunt atinși
Și uneori învinși
De'a șoaptei ispitire.
Cei cuvioși, rabdă îndelung
Ținându'se cu rugăciunea de a virtuții treaptă.
Și chiar de vin asupra lor săgeți, vifor prelung
Smeriți ajung
La Cel ce îi așteaptă.
Ca să urci drept, s'ajungi în Rai,
De la'nceput nu mai privi, de poți, înspre pământ !
Te leapădă de lume, de viciul ce în tine îl mai ai
Râvnă să dai
Și cuget sfânt.
Apoi neîntristat, înstrăinat
De toată atașarea pământească; să urci cu povață,
Să ai duhovnicesc părinte întru sporire înaintat,
De pocăință să fii atașat
În toată a ta viață.
Cu pomenirea morții, fie'ți plânsul
O bucurie care la înălțime cu siguranță te va duce !
Și'n încercarea unor amăgiri, strunește'ți râsul
Să nu te dea jos dânsul
De pe Cruce !
Blândețea, lipsa, curăția
O alergare către Cer, cântec de psalmi pot ca să fie !
În privegheri cu simplitate întărește'ți bărbăția
Să nu simți agonia
În lenevie.
Smerit, având darul deosebirii
Lumina lui Hristos, de'acum prin răsărit o vei vedea !
Liniștea'ți va învălui sufletul tău, pe culmile desăvârșirii,
Limanul fericirii
Vei afla !
Pentru aceasta, ca să fie izbăvit
Creștinul trebuie să se silească a urca cu legea și'ndreptarul !
Chiar de mai cazi, de te împiedici de vreo treaptă, negreșit
Revino'ți întărit
Cu harul !
Astfel, din patimi înviat, în mântuire
Cu o credință, o nădejde și'o dragoste curată - tot mereu
Oricare suflet poate avea parte veșnic de nemurire
Cu'a sa trăire
În Dumnezeu !
*StMS
