MARTIRII CERTĂREȚI (poem)
Cinci frați după trup, în Athos
Cu credință și mult patos
S'au hotărât să devină
Pustnici în viața creștină.
La început în pace au stat
Și s'au nevoit curat
La Sfânta Ana la schit
În Muntele cel sfințit.
Cu timpul însă trecând
În locașul lor cel sfânt
Sămânța vrajbei a dat
Vrăjmașul cel necurat.
Că orice zicea un frate,
Altul dintr'o vanitate
Se băga să contrazică
Fără grijă, fără frică.
Și astfel ei au ajuns
De la mare până sus
Să se certe'n huiduieli
Cu bătăi și văicăreli.
Părinți din vecinătate,
La purtările ciudate
Încercau să'i potolească
Cu dojană părintească.
Însă când în curtea lor
Intrau sa dea ajutor
Aveau parte fiecare
De lovire cu strigare.
Se trezeau izgoniți ferm
De vreo oală sau vreun lemn,
Încât se întorceau în grabă
La chilii, fără ispravă.
Treceau zile, treceau ani
Frații erau tot spontani,
Chilia lor devenind vestită
Pentru acea cruntă ispită.
Iar vecinii întru credință
Ziceau din obișnuință:
"Iar se ceartă acești frați
Certăreți și tulburați."
După patruzeci de ierni
Toamne, veri și primăveri
Dintr'o dată la chilie
S'a făcut... prea isihie.
Nimic se mai auzea
Liniște sfântă era,
Iar călugării din schit
Despre pustnici au grăit:
"S'or fi potolit pesemne
De certările prea grele...
Să mergem să'i cercetăm
Poate acum să'i îndreptăm !"
După ce s'au înțeles
La gheronda au purces,
Să ia binecuvântare
De sfat bun și înștiințare.
Însă acesta, în acea noapte
După rugăciuni curate,
În picioare ținând strana
A văzut pe Sfânta Ana.
În vedenie i'a spus:
"Mergi la chilia de sus
Cu cinste să îngropi frumos
Pe martirii Lui Hristos !
Fiindcă aceștia în viața lor
Chiar de se certau de zor
Seara își cereau iertare
Cu lacrimi și închinare.
N'a fost dup'a lor voință
Războiul de rea credință,
Ci pizmașul de satan
I'a ispitit an după an.
Însă ei luau spre sine
Toată vina acelor zile
Neținând vreo supărare
Când apunea mândrul soare.
(Efeseni 4, 26)
(icoana Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, de la schitul Sf. Ana - Athos)
Așadar mergeți pios,
Mucenicii Lui Hristos
Să'ngropați cum se cuvine
Cu rugi și slujbe creștine !"
Mergând ei sus, în pustie
În blagoslovita chilie
S'au mirat de judecată
Cum n'a fost, poate, vreodată.
Au văzut pe cei cinci frați
Adormiți, îngenunchiați...
În poziție de rugă
Mila Domnului s'ajungă !
Macarie, Filaret
Ce s'au smerit înțelept
Cu Artemie măritul
Și Grigorie athonitul.
Cu Atanasie, al lor frate
Ce s'a pocăit la moarte
Toți pe Domnul proslăvind
Și pe diavol biruind.
În muntele Maicii Sfinte
Cu'ale Lui Hristos cuvinte:
"Iertați și veți fi iertați !
Nu judecați și nu veți fi judecați !"
(Luca 6, 37)
StMS
(adaptare în versuri după o istorisire din cartea:
”Patericul Mare al Sfântului Munte” de Andrei monahul)
