Rânduiala Vecerniei și Utreniei din Duminica Ortodoxiei

LA VECERNIA MICĂ

La „Doamne strigat-am”, următoarele stihiri prosomii pe 4 Facerea lui Nicolae

glas 1 „Ale cereştilor cete”

Acum strălucirea dreptei credinţe s-a desfăcut tuturor, risipind ca pe un nor rătăcirea necredinţei şi luminând inimile drept-credincioşilor. Veniţi toţi ortodocşii să cădem şi să ne închinăm cu cuget cucernic cinstitelor icoane ale lui Hristos.

Cu icoane cu întipărire sfântă se înfrumuseţează acum împodobindu-se ca o mireasă Biserica lui Hristos şi-i cheamă pe toţi duhovniceşte: să ne adunăm să prăznuim în înţelegere şi credinţă, mărind cu bucurie pe Domnul!

Toată lumea să se veselească, că iată Domnul a surpat din înălţime tăria necredinţei cu negrăită prevedere, iar noi, smeriţii, să ne înălţăm astăzi călăuziţi de evlavioasa împărăteasă spre credinţa ortodoxiei.

Cinstirea icoanei urcă la prototipul ei, spune Sfântul Vasile, de aceea cinstim prin relaţie icoanele Mântuitorului Hristos şi ale tuturor sfinţilor, pentru ca, ţinându-le în mâini, să nu fim duşi pe nesimţite în reaua cinstire.

Slavă… şi acum. A Născătoarei

Cel nevăzut prin firea fără de început şi dumnezeiască om S-a arătat, Copilă, din preacuratul tău sânge, din culmea bunei-milostivirii Sale; scriind deci noi în icoană imitarea trupului Său, ne închinăm ei cu cinstire toţi credincioşii cu cucernicie şi o mărim.

La stihoavnă, stihiri prosomii

glas 2 „Casa Efratei”

Fugind de ciuma făcătoare de stricăciune a cacodocşilor, să ne luminăm inimile, credincioşilor, cu lumina Ortodoxiei, slăvind pe Dumnezeu.

Stih: „Aduceţi Domnului fii ai lui Dumnezeu”.

Se desfiinţează acum înşelăciunea nămoloasă a lui Arie, Macedonie, Petru, Sever şi Pius, şi străluceşte Lumina cea în Trei Sori.

Stih: „Închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfântă a Lui”.

Nu se mai laudă dogma falsă a rău-credincioşilor, căci la un semn al Teodorei Dumnezeu dă acum ortodocşilor toiag de tărie.

Slavă… şi acum. A Născătoarei

Înălţat-ai cornul celor smeriţi, Născătoare de Dumnezeu, născând pe Dumnezeu Cuvântul; de aceea toţi credincioşii cinstindu-te cu credinţă te mărim.

Tropar, glasul 2

Preacuratei Tale icoane ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeul nostru; căci cu voie bine ai voit să Te înalţi cu trupul pe cruce ca pe cei ce i-ai plăsmuit să-i scapi din robia vrăjmaşului. De aceea cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul

nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea.

Şi acum. A Născătoarei

Toate tainele Tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preamărite, Născatoare de Dumnezeu; cu curația fiind pecetluită și cu fecioria păzită, cu adevărat Maică te-ai cunoscut, născând pe Dumnezeu Cel adevărat, pe Care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Şi apolisul.

LA VECERNIA MARE

După psalmul începător şi catisma 1 a Psaltirii „Fericit bărbatul”, la „Doamne strigat-am” punem 10 stihuri şi cântăm 6 ale Învierii din Octoih şi 4 ale Triodului.

Stihiri prosomii ale Triodului

glas 8, „Toată nădejdea punându-ne”

Pe Tine Cel Necuprins Care mai înainte de luceafăr ai strălucit fără de început din pântecul nematerial şi netrupesc al Născătorului Tău, prorocii cei insuflaţi de Duhul Tău, Doamne, Te-au vestit dinainte că vei fi Prunc întrupat din cea care nu ştie de nuntă, unit cu oamenii şi văzut pe pământ;

prin aceştia învredniceşte-ne ca un Îndurat de luminarea Ta pe noi cei ce cântăm negrăita şi cinstita Învierea Ta.

Cu cuvântul vestindu-Te şi cu faptele cinstindu-Te de Dumnezeu grăitorii proroci au cules rodul vieţii fără sfârşit; căci nesuferind, Stăpâne, să adore creatura în locul Tău, Creatorul, au întors spatele întregii lumi în chip evanghelic şi s-au asemănat Patimii Tale pe care au vestit-o mai dinainte; cu

ale căror rugăminţi învredniceşte-ne să străbatem fără reproş stadionul înfrânării, Cel ce singur eşti Mult-milostiv.

Fiind necircumscris prin firea Ta cea dumnezeiască, Stăpâne, în zilele cele de pe urmă ai socotit lucru vrednic să Te circumscrii întrupându-Te, căci prin luarea trupului ai luat şi toate însuşirile lui; de aceea scriind înfăţişarea arătării Tale o sărutăm în chip relativ, înălţându-ne spre iubirea Ta, şi din ea scoatem harul tămăduirilor, urmând predaniilor dumnezeieşti ale Apostolilor.

Preacinstită podoabă a primit Biserica lui Hristos prin preastrălucita înălţare a cinstitelor şi sfintelor icoane ale Mântuitorului Hristos, ale Maicii lui Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, prin care se luminează şi străluceşte de har şi alungă ceata ereticilor, iar veselindu-se slăveşte pe Iubitorul de oameni Dumnezeu Care a răbdat pentru ea patimi de bunăvoie.

Slavă, glas 2

Strălucit-a harul adevărului şi cele prefigurate în vechime în chip umbratic se săvârşesc acum în chip arătat. Căci iată Biserica se îmbracă în icoana după trup a lui Hristos ca şi într-o podoabă mai presus de lume, însemnând în ea prefigurarea cortului mărturiei şi ţinând credinţa ortodoxă; ca ţinând icoana Celui pe care-L cinstim să nu ne rătăcim. Să se îmbrace în ruşine cei ce nu cred aşa, căci pentru noi chipul Celui Întrupat este o slavă, fiind venerat cu bună cinstire, nu îndumnezeit; pe acesta sărutându-l noi, credincioşii, să strigăm: Dumnezeule, mântuieşte poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta!

Şi acum, a Născătoarei, a glasului din Octoih

La Litie, ca de obicei, idiomela hramului, după care această idiomelă

Slavă, glas 2

Bucuraţi-vă, cinstiţi proroci, care aţi aşezat frumos Legea Domnului şi prin credinţă v-aţi arătat stâlpi neclintiţi şi nedoborâţi, căci voi v-aţi arătat mijlocitori ai Noului Testament al lui Hristos, şi, mutându-vă la cer, pe Acela rugaţi-L pace lumii să dăruiască şi mântuire sufletelor noastre.

Şi acum, a Născătoarei

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul Tău.

La stihoavnă, stihirile Octoihului

Slavă, glas 2, idiomelă

Cei care am păşit de la necredinţă la dreapta-credinţă şi ne-am luminat cu lumina cunoştinţei, să batem din palme cum zice psalmistul, aducând lui Dumnezeu laudă de mulţumire; şi să ne închinăm cu cinstire sfintelor icoane ale lui Hristos, ale Preacuratei şi tuturor sfinţilor întipărite pe ziduri, pe 

scânduri şi pe sfintele vase, respingând religia rău-cinstitoare a cacodocşilor, căci cinstirea icoanei urcă, cum spune Sfântul Vasile, la prototipul ei, cerând prin soliile preacuratei Tale Maici, Hristoase Dumnezeule, şi ale tuturor sfinţilor, să ni se dea mare mila Ta.

Şi acum, a Născătoarei, acelaşi glas

O, minune mai nouă decât toate minunile cele de demult! Că cine a cunoscut să fi născut maică fără bărbat şi să poarte în braţe pe Cel ce cuprinde toată făptura? A lui Dumnezeu, Cel ce s-a născut, este voia. Pe care ca pe un prunc, Preacurată, purtându-L în braţele tale şi ca o Maică, îndrăzneală către Dânsul câştigând, nu înceta a-L ruga pentru cei ce te cinstesc, ca să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre.

Troparul „Născătoare de Dumnezeu Fecioară” de trei ori şi celelalte ale privegherii.

♰

DUMINICĂ DIMINEAŢĂ LA UTRENIE

Obişnuitele stihologii ale Învierii

Canoanele: al Învierii, al Crucii-Învierii şi al Născătoarei pe 8, şi al Triodului pe 6.

Canonul Triodului, cu acrostihul „Astăzi a venit strălucirea cu dumnezeiască lumină a dreptei-credinţe”. Facerea lui Teofan.

Oda 1, glas 4 „Adâncul Mării Roşii”

Săltând cu veselie astăzi, credincioşilor să strigăm: Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Hristoase, şi cât de mare e puterea Ta, Cel ce ai lucrat înţelegerea şi armonia noastră!

Zi de bucurie veniţi să săvârşim, gânditorilor de Dumnezeu; acum cerul şi pământul se veselesc, iar cetele îngerilor şi adunările muritorilor prăznuiesc.

Cea mai mare binefacere văzând: mădularele depărtate ale lui Hristos adunate la un loc spre unire, să batem din palme şi să lăudăm pe Dumnezeu, Care a prezidat pacea noastră.

Datu-s-au astăzi Bisericii biruinţele la semnul şi sfatul mişcat de Dumnezeu al Teodorei şi a lui Mihail, împăraţii noştri, care ţin dreapta-credinţă.

A Născătoarei

Săbiile ereziilor rău-credincioase au pierit, şi văzând biserica ta, Preacurată cinstită, împodobită cu icoane în chip preaevlavios şi dreptcredincios, să ne veselim acum cu toată sfinţenia.

Oda 3 „Se veseleşte de tine”

Nu se mai înalţă acum sprânceana ereticilor, căci puterea lui Dumnezeu a întărit Ortodoxia.

Nori să ne stropească astăzi rouă cerească din cer, cum zice prorocul, pentru învierea credinţei.

Cu sunet frumos să trâmbiţeze în chip mai presus de fire trâmbiţele tainice ale Apostolilor lui Hristos reînălţarea cinstitelor icoane.

Să lăudăm pe Hristos Care ne-a arătat o împărătească drept-credincioasă şi iubitoare de Hristos împreună cu odrasla ei de Dumnezeu încununată.

A Născătoarei

Cortul tău cel sfânt luându-l iarăşi noi, credincioşii, Preacurată, cerem să fim luminaţi acum de harul cel luminos.

Sedealna, glas 1 „Ceata îngerească”

Întipărind în icoană chipul Tău, strigăm în chip limpede naşterea Ta, minunile Tale negrăite şi răstignirea Ta de bunăvoie, Hristoase; de aceea demonii sunt izgoniţi cu frică, iar cacodocşii se tânguie cu mâhnire ca nişte părtaşi ai acestora.

Slavă

Cu chipurile prorocilor, cu înfăţişările apostolilor, cu icoanele şi închipuirile sfinţilor mucenici şi ale tuturor sfinţilor se găteşte cu sfinţenie, iar cu strălucirile înţelese cu mintea ale Mirelui şi Miresei înţelese cu mintea se luminează acum Maica noastră Biserica, Sionul cel de sus.

Şi acum, a Născătoarei

Celor ce cu dor cinstesc icoana ta sfântă, cinstită, şi Maică a lui Dumnezeu te vestesc cu un glas şi se înclină ţie cu credinţă, arată-te străjuitoare şi ocrotitoare tare, întorcând departe de la aceştia toate greutăţile, ca una ce poţi toate.

Oda 4 „Ridicat pe cruce”

Cu venirea dumnezeiescului Mângâietor, sfinţeşte biserica Ta şi cu venirea Lui alungă înşelăciunea ereziei, Cuvinte al lui Dumnezeu, Mult-milostive.

Izbăvind pe poporul Tău de o rea-credinţă foarte silnică, arată-l aprins de zelul dreptei-credinţe şi strigând cu credinţă: Slavă puterii Tale, Doamne!

Văzând dumnezeieştile corturi strălucind de chipurile cu dumnezeiască întipărire ale icoanelor lui Hristos şi ale Născătoarei de Dumnezeu, să ne veselim cu sfântă cuviinţă.

Împărăteasa împodobită cu cunună dorind adevărata Împărăţie a lui Hristos, a zugrăvit icoana Lui preacurată şi chipurile sfinţilor.

A Născătoarei

Născând pe Dumnezeu Cuvântul întrupat, te-ai arătat sfinţire cu dumnezeiască cuviinţă a Acestuia, Tu cea plină de har; pentru aceea sanctuarul tău luminos îl resfinţim.

Oda 5 „Tu, Doamne, lumină”

Pune, Doamne, Bisericii Tale întărire, ca să rămână în veacul veacului neclintită de valul ereziilor.

În tot pământul a strălucit lumina veseliei şi ajutorului dat credincioşilor de sus.

Cel ce eşti singur bun şi izvor al bunătăţii, Tu înalţă cornul împăraţilor credincioşi care cinstesc icoana Ta.

Lumina neapusă a dreptei-credinţe ne-ai răsărit cu porunca de Dumnezeu insuflată şi la un semn gânditor de Dumnezeu al credincioşilor împăraţi.

A Născătoarei

Înnoieşte-ne nouă, bunăcuviinţa dintru început, preacurată Maica lui Dumnezeu şi cu harul sfinţeşte această casă a ta.

Oda 6 „Jertfi-voi Ţie, Doamne”

Se scrie şi cinsteşte fiind închinată cu credinţă întipărirea Stăpânului, iar Biserica primeşte iarăşi îndrăznire, slăvind pe Mântuitorul cu dreaptă-credinţă.

Se dezbracă de mâhnire şi întunericul ereziei Biserica lui Hristos, poartă haina veseliei şi se acoperă cu harul dumnezeiesc şi purtător de lumină.

Bunul nume al strălucirii dintru început l-a câştigat poporul ortodocşilor la un semn al împărătesei şi împăratului Mihail, evlaviosul ei fiu.

A Născătoarei

Cel ce a poruncit în vechime să se facă un cort al mărturiei, ca într-un cort cuvântător locuieşte întru tine Cel singur slăvit, Care slăveşte, Fecioară, cu minuni biserica ta.

Condac, glas 8

Cuvântul necircumscris al Tatălui întrupându-Se din tine, Născătoare de Dumnezeu, S-a circumscris şi remodelând chipul cel întinat l-a amestecat cu frumuseţea dumnezeiască; deci mărturisind mântuirea, o povestim cu lucrul şi cu cuvântul.

Icos

Această taină a Economiei prorocii din vechime insuflaţi în chip dumnezeiesc au vestit-o mai dinainte pentru noi, cei ce am ajuns la sfârşitul veacurilor şi care am dobândit luminarea ei. Deci luând prin ea cunoştinţă dumnezeiască, cunoaştem pe Dumnezeu Un Domn slăvit în Trei Ipostase şi

numai Lui slujindu-I şi având o singură credinţă şi un singur Botez, ne-am  îmbrăcat în Hristos; deci mărturisind mântuirea, o povestim cu lucrul şi cu cuvântul.

Sinaxarul din Minei, apoi acesta.

În ziua aceasta, în prima Duminică din Postul Mare, facem aducere-aminte de reînălţarea sfintelor şi cinstitelor icoane care s-a făcut de împăraţii din Constantinopolului de veşnică pomenire Mihail şi mama lui Teodora, pe vremea patriarhiei Sfântului Metodie Mărturisitorul.

Stih: Icoanele surghiunite în chip necuviincios mă bucur văzându-le închinate cu cuviinţă.

Leon Isaurul [717–740], potrivit îngăduinţei lui Dumnezeu, din păzitor de asini şi lucrător cu palmele, a pus stăpânire pe sceptrul împărăţiei Constantinopolului, pe vremea când era cârma Bisericii cel întru sfinţi Gherman [715–730]. Îndată Leon a poruncit de l-a chemat la el şi i-a zis:

„Mi se pare, Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, că icoanele nu se deosebesc întru nimic de idoli. Porunceşte deci să le scoată repede din biserici. Iar dacă sunt adevărate chipurile sfinţilor, atunci să fie ridicate mai sus, pentru ca să nu le spurcăm necontenit sărutându-le şi să cădem astfel în păcat.” Patriarhul a

respins aceste cuvinte groaznice ale împăratului şi i-a spus: „Să nu fi tu acela, împărate! Am auzit că s-a pornit odată cineva cu furie împotriva sfintelor icoane; iar numele aceluia este Conon.” „Eu mă numeam aşa, a răspuns împăratul, pe când eram copil.” Pentru că n-a vrut să asculte de porunca lui, împăratul l-a surghiunit [în 730] de pe scaunul patriarhal şi l-a înlocuit cu Anastasie [730–754], care-i împărtăşea gândul. Şi aşa s-a ivit atunci lupta împotriva sfintelor icoane. Se spune că evreii i-au strecurat pe furiş această ură, prezicându-i printr-o magie oarecare urcarea la împărăţie pe când era sărac şi-şi câştiga existenţa împreună cu ei păzind asini. După ce Leon şi-a sfârşit rău viaţa, a urmat la tronul împărătesc fiul lui, Constantin Copronim [740–775], care era pornit cu mult mai multă furie împotriva sfintelor icoane. Pentru ce să mai spunem câte şi ce fel de fapte groaznice a săvârşit şi acest nelegiuit? Dar şi el şi-a săvârşit viaţa mai ruşinos şi urmează pe tronul împărătesc [Leon] fiul său născut cu hazara [775–780]. Dar după ce şi el şi-a trăit rău viaţa, i-au urmat la conducerea împărăţiei Irina şi Constantin [780–802]. Aceştia, sfătuiţi fiind de patriarhul Tarasie [784–806], au adunat [în 787] al şaptelea Sinod Ecumenic şi Biserica lui Hristos a căpătat iarăşi sfintele icoane. După ce au părăsit şi aceştia tronul împărătesc, s-a urcat Nichifor patriciul [802–811], apoi Stavrachie, fiul lui [811], după care a urmat Mihail Rangabe [811–813]. Toţi au cinstit sfintele icoane. Lui Mihail i-a urmat sălbaticul Leon Armeanul [813–820]. Acesta a pornit o a doua luptă împotriva icoanelor, înşelat fiind de un monah zăvorât şi rău-credincios. Şi iarăşi a fost lăsată fără podoabă Biserica lui Dumnezeu.

După Leon Armeanul a venit pe tronul împărătesc Mihail Amoreul [820– 829]. După el a venit Teofil, fiul său [829–843], care i-a lăsat în urmă pe înaintaşii săi în nebunia sa împotriva icoanelor. Acest Teofil a dat la osânde şi pedepse groaznice pe mulţi dintre sfinţii părinţi pentru cinstitele icoane.

După ce şi-a sătura cruzimea timp de doisprezece ani, a fost cuprins de o boală de măruntaie şi pe când urma să se smulgă din viaţă, a deschis foarte tare gura lui încât se arătau şi cele dinăuntrul lui. Împărăteasa Teodora, foarte întristată din pricina aceasta şi copleşită de durere, a adormit şi a văzut

în vis pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul Cel mai înainte de veci în braţe, înconjurată de îngeri strălucitori care loveau şi îşi băteau joc de Teofil, bărbatul ei. Când s-a sculat din somn, Teofil şi-a venit puţin în simţire şi a strigat: „Vai de mine, ticălosul! Din pricina sfintelor icoane sunt

bătut”. Îndată împărăteasa a pus la căpătâiul lui icoana Născătoarei de Dumnezeu şi s-a rugat ei cu lacrimi. Iar Teofil, deşi era grozav de bolnav, văzând pe unul din cei ce stăteau în jurul lui că poartă engolpion, i l-a smuls şi l-a sărutat. Şi îndată gura lui, care scrâşnea împotriva icoanelor, şi

neruşinatul lui gâtlej, care stătea deschis, au venit la starea lor firească de  mai înainte, i s-au potolit necontenitele dureri şi chinuri şi a adormit mărturisind că bun lucru este a cinsti şi a ne închina sfintelor icoane. Scoţând deci împărăteasa din lăzile ei cinstitele şi sfintele icoane, l-a făcut pe Teofil să le sărute şi să le cinstească din tot sufletul.
După puţină vreme Teofil a murit. Teodora a chemat pe toţi cei din surghiun, a eliberat pe cei din închisori şi a poruncit să se trăiască în libertate. A izgonit de pe scaunul patriarhal pe Ioan, numit şi Iani, care era mai mult căpetenia vrăjitorilor şi demonilor decât patriarh. Iar tronul patriarhal s-a suit mărturisitorul lui Hristos, Metodie [843–847], care pătimise multe mai înainte şi fusese îngropat de viu într-o groapă. Aşa stând lucrurile, Ioanichie cel Mare, care sihăstrea în munţii Olimpului, a avut o cercetare dumnezeiască. A venit la el marele sihastru Arsaachie şi i-a spus: „Dumnezeu m-a trimis la tine ca să mergem la preacuviosul bărbat Isaia, care sihăstreşte închis într-o peşteră din

Nicomidia, spre a învăţa de la el cele ce sunt plăcute lui Dumnezeu şi potrivite Bisericii Lui”. Şi într-adevăr, când au ajuns la el, au auzit din gura lui: „Acestea zice Domnul: «Iată s-a apropiat sfârşitul duşmanilor icoanei Mele. Duceţi-vă la împărăteasa Teodora, dar şi la patriarhul Metodie, şi le

grăiţi aşa: Să opriţi pe toţi cei nesfinţiţi şi aşa, împreună cu îngerii, să-mi aduceţi jertfă, cinstind icoana chipului Meu şi Crucea».”
Auzind acestea, s-au dus îndată la Constantinopol şi au vestit cele ce li s-au spus patriarhului

Metodie şi tuturor aleşilor lui Dumnezeu. Iar ei adunându-se s-au dus la împărătească, pe care au aflat-o cu totul încredinţată, căci din părinţi era evlavioasă şi iubitoare de Dumnezeu. Îndată împărăteasa şi-a scos icoana Născătoarei de Dumnezeu ce-i atârna la gât şi, în văzul tuturor, a sărutat-o spunând: „Anatema să fie dacă cineva nu se închină şi nu sărută icoanele prin relaţie, nu prin adoraţie, nu ca pe nişte dumnezei, ci ca pe nişte icoane ale arhetipurilor din pricina afecţiunii şi dorului după acestea!” Şi toţi cei care erau acolo s-au bucurat cu bucurie mare. La rândul ei, împărăteasa i-a rugat şi ea să facă rugăciuni pentru Teofil, bărbatul ei. Iar ei, văzând credinţa ei, au fost înduplecaţi, cu toate că la început nu voiau. Şi în adevăr, cel întru sfinţi Metodie a adunat poporul, tot clerul şi pe arhierei în Marea Biserică a lui Dumnezeu [Sfânta Sofia], printre care erau şi aceşti bărbaţi aleşi: cei din Muntele Olimp, marele Ioanichie, Arsaachie şi Navcratie, ucenicii lui

Teodor Studitul, Teofan şi Teodor „scrişii” şi mărturisitorii, Mihail aghiopolitul şi singhelul şi mulţi alţii, şi cu toţii au făcut toată noaptea rugăciuni către Dumnezeu pentru Teofil, rugându-se cu lacrimi şi cu rugă fierbinte.
Aşa au făcut tot timpul celei dintâi săptămâni a Postului Mare,

acelaşi lucru făcându-l şi împărăteasa Teodora împreună cu femeile şi cu restul poporului. Şi pe când se făceau aceste rugăciuni, vineri, pe la revărsatul zorilor, împărăteasa a adormit şi i se părea că se găseşte la picioarele Crucii şi că treceau pe cale, cu mult zgomot, nişte oameni care duceau felurite unelte de chin. În mijlocul lor era dus legat cu mâinile la spate şi împăratul Teofil. Când l-a văzut, a mers şi ea după cei care-l duceau pe acesta. Ajungând la Poarta de bronz, a văzut un bărbat strălucitor la faţă, care sta înaintea icoanei lui Hristos, iar Teofil s-a oprit înaintea lui.

Împărăteasa s-a atins de picioarele acelui bărbat şi se ruga pentru împărat. Dar numai ce a deschis Teodora gura, că acel bărbat i-a zis: „Mare este, femeie, credinţa ta! Află că pentru lacrimile şi pentru credinţa ta, încă şi pentru rugile şi rugăminţile robilor Mei şi ale preoţilor Mei, îl iert pe Teofil,

bărbatul tău!” După aceea a spus şi celor care-l duceau pe Teofil: „Dezlegaţi-l şi daţi-l femeii lui!” Împărăteasa l-a luat şi a plecat bucurându-se şi veselindu-se. Şi îndată s-a trezit din somn. Acestea le-a văzut în vis împărăteasa Teodora. Iar patriarhul Metodie, în timp ce se făceau rugăciuni şi cereri pentru Teofil, a scris pe o hârtie numele tuturor împăraţilor eretici, între care a pus şi numele lui Teofil, şi a pus această hârtie sub Sfânta Masă fără să ştie nimeni. Vineri vede şi el un înger înfricoşător că intră în Marea Biserică. Se apropie de el şi pare că-i spune:

„Ţi-a fost ascultată rugăciunea, episcope! Împăratul Teofil a primit iertare! Nu mai supăra pe viitor Dumnezeirea pentru el!”
Patriarhul, vrând să ştie  de-i adevărată vedenia, s-a sculat din locul unde era, a luat hârtia, a

desfăcut-o — o, judecăţile lui Dumnezeu! — şi a găsit şters cu totul de Dumnezeu numele lui Teofil. Mult s-a bucurat împărăteasa când a auzit acestea şi a înştiinţat patriarhul să adune întreg poporul cu sfintele cruci şi cu sfintele icoane în Marea Biserică, ca s-o împodobească din nou cu sfintele icoane şi să facă tuturor cunoscută această nouă minune. Şi într-adevăr, îndată s-au adunat toţi în biserică cu lumânări în mâini. Şi au venit şi împărăteasa cu fiul ei. Şi făcând procesiune, au pornit de acolo până la aşa-numitul Milion, cu sfintele icoane, cu dumnezeieştile şi cinstitele lemne ale crucii, cu sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie, strigând: „Doamne miluieşte!” Şi tot aşa s-au întors din nou în biserică şi au săvârşit dumnezeiasca Liturghie, sfintele şi cinstitele icoane fiind reînălţate de nişte bărbaţi cu o viaţă deosebit de sfântă; cei drept-credincioşi şi cucernici au fost slăviţi, iar necredincioşii potrivnici şi care n-au primit cinstirea sfintelor icoane au fost dezavuaţi. Şi aceşti sfinţi mărturisitori au hotărât ca de atunci în fiecare an să se facă aşa această sfântă prăznuire, ca nu cumva să cădem

din nou în aceeaşi rea-cinstire.

Pentru rugăciunile sfinţilor Tăi mărturisitori, Hristoase, care eşti Icoană

fără schimbare a Tatălui, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Oda 7 „În cuptorul persienesc”

Să dănţuiască cu dor dumnezeiesc întru strălucirea Bisericii oştirea îngerilor cântând cu gând dumnezeiesc: Binecuvântat eşti în biserica slavei Tale, Doamne!

Biserica şi adunarea celor întâi-născuţi se bucură văzând acum poporul dumnezeiesc cântând în acelaşi gând: Binecuvântat eşti în biserica slavei Tale, Doamne!

Izbăviţi fiind de ceaţa ereziei dinainte la un semn al Teodorei, împărăteasa de vrednică cuviinţă, cântăm: Binecuvântat eşti în biserica slavei Tale, Doamne!

A Născătoarei

Mai presus decât corurile cele de sus te-ai înălţat, Preacurată, făcându-te singură Maică a Făcătorului a toate, deci bucurându-ne strigăm: Binecuvântată eşti tu între femei, atotnepătată Stăpână!

Oda 8 „Mâinile întinzându-şi Daniel”

Păzind rânduielile părinteşti ale Bisericii, zugrăvim icoanele lui Hristos şi ale sfinţilor Lui sărutându-le cu gura, cu inima şi cu voinţa, şi strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul!

Ridicând cinstirea şi închinarea icoanei în chip înţelept la prototipul ei, aşa o cinstim, şi urmând învăţăturilor grăitorilor de Dumnezeu strigăm lui Hristos cu credinţă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul!

Mintea strălucindu-şi cu luminarea dumnezeiescului Duh cinstita împărăteasă şi având roade de gânduri dumnezeieşti, a iubit bunăcuviinţa şi frumuseţea Bisericii lui Hristos, binecuvântând împreună cu credincioşii pe Iisus Dumnezeul-om.

A Născătoarei

Cu razele luminii gândite cu mintea luminată fiind casa ta, umbreşte acum pe toţi cu norul Duhului şi sfinţeşte pe credincioşi care cântă într-un glas: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul!

Oda 9 „Hristos Piatra cea netăiată de mână”

Văzând cinstita biserică iarăşi împodobită cu zugrăvelile sfinte ale icoanelor, să alergăm toţi cu dreaptă-credinţă şi să strigăm lui Hristos: Pe Tine Te slăvim Întreit Sfinte!

Podoabă şi cinste agonisindu-şi Biserica crucea Ta şi cinstitele icoane şi întipăririle sfinţilor, cu veselie şi voioşie Te măreşte, Stăpâne.

Luminează cu dumnezeiasca Ta slavă pe împăraţii noştri, îndurate, şi cu tabere şi arme îngereşti îngrădeşte-i, supunându-le îndrăzneala păgânilor, Stăpâne.

A Născătoarei

Ridicatu-s-a osânda Evei, Născătoare de Dumnezeu, că tu Curată ai născut în chip de netâlcuit pe Stăpânul a toate, a Cărui asemănare o sărutăm acum în icoane.

Luminânda Învierii, apoi aceasta:

Săltaţi, bateţi din palme, cântaţi cu veselie strigând: Cât de minunate şi străine sunt lucrurile Tale, Hristoase, şi cine va putea spune tăria puterii Tale, Mântuitorule, care ai unit într-o singură Biserică înţelegerea şi armonia noastră!

A Născătoarei

Săbiile neplăcutei erezii au încetat acum şi amintirea ei a pierit cu vuiet, căci văzând Biserica ta, Preacurată, împodobită cu toată cuviinţa cu harurile cinstitelor icoane, ne umplem de bucurie toţi.

La laude

Stihiri ale Învierii 4, una lui Anatolie, şi următoarele prozomii ale Triodului,

glas 4 „Dat-i semn”

Întru Tine se veseleşte Biserica, Iubitorule de oameni, întru Mirele şi Făcătorul ei, Care cu voinţa Ta cu dumnezeiască cuviinţă ai izbăvit-o din rătăcirea idolilor şi prin cinstitul Tău Sânge ai unit-o cu Tine; şi primind cu strălucire sfânta reînălţare a icoanelor, bucurându-se Te laudă şi slăveşte cu

credinţă.

Stih: „Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea; spune-voi toate

minunile Tale”

Reînălţând iarăşi întipărirea trupului Tău, Doamne, o sărutăm cu drag, arătând marea taină a economiei Tale; căci nu ni Te-ai arătat în chip părelnic cum spun ucenicii luptători împotriva lui Dumnezeu ai lui Mani, ci în realitatea şi în firea trupului prin care suntem conduşi spre dorul şi dragostea Ta.

Stih: „Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta; nu uita pe

săracii Tăi până în sfârşit”

Zi plină de bucurie şi veselie s-a arătat astăzi, fulgeră strălucirea dogmelor celor preaadevărate iar Biserica lui Hristos străluceşte împodobită fiind acum cu reînălţările sfintelor icoane şi cu strălucirile întipăririlor; iar drept premiu dat de Dumnezeu se face înţelegerea credincioşilor.

Slavă, idiomelă, glas 8

În vremea înfrânării Moise a primit Legea şi a tras pe popor cu sine; postind, Ilie a încuiat cerurile, iar prin post cei trei tineri ai lui Avraam au biruit pe tiranul fără de lege; prin el învredniceşte-ne şi pe noi Hristoase să ajungem la învierea Ta strigând aşa: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!

Şi acum

Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu fecioară, că prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a nimicit, Eva s-a liberat, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta sântând, strigăm: Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeule, Cel ce bine ai voit aşa, slavă Ţie.

Doxologia mare şi apolis

Iar după apolisul utreniei şi înainte de Liturghie, ieşim în procesiune încomun împreună cu icoanele, lemnele crucii şi cinstitele icoane şi venim lalocul rândui, unde trebuie să se citească Sinodiconul.

Iar mergând noi într-acolo, cântăm canonul de faţă, facerea Părintelui nostru Metodie Patriarhul, 
glas 6:

Cântarea 1 „Ajutor şi acoperitor”

Cântare de mulţumire să cântăm credincioşii binefăcătorului Dumnezeu a toate, că ne-a ridicat corn de mântuire o împărăţie tare, apărătoare a Ortodoxiei (de două ori).

Arătatu-s-a cu adevărat dumnezeiescul har lumii, slavă şi cinste s-au arătat acum; saltă Biserica primind veşmântul de care a fost dezbrăcată.

Haina lui Hristos cea sfâşiată odinioară de amăgitorul şi vrăjitorul Ioan dumnezeieştii Părinţi ţesând-o în chip înţelept au dat-o Bisericii.

Luând înapoi chipul Domnului, se bucură Biserica şi saltă împreună cu fiii ei, primind de la El drept cununi de biruinţă simbolurile Ortodoxiei.

Să se ruşineze deci şi să fie cu sfială nebunii, Lezix acela şi Antonie cumplitul împreună cu Ioan şi Teodor, tăgăduitorii credinţei.

Iani şi Iambri care s-au răzvrătit oarecând împotriva legiuitorului Moise, au fost ruşinaţi, iar acum Ioan amăgitorul se arată cu adevărat ruşinat împreună cu Antonie.

Tu, Hristoase, ai risipit haita luptătorilor împotriva lui Dumnezeu şi ai dat înapoi Bisericii Tale veşmântul pentru care, ca un bun, Ţi-ai vărsat sângele.

Slavă

Pe Tine, Treime, Te teologhisesc şi mă închin stăpânirii Tale dumnezeieşti; izbăveşte-mă din tot felul de ispite, căci în Tine cred, în Tatăl, Fiul şi Duhul Cel Preasfânt.

Şi acum

Purtând haina împărătească luată din Tine, Fecioară, Dumnezeu S-a arătat muritorilor în chip de om, îndoit în fiinţă; al Cărui chip îl avem spre închinare.

Cântarea 3 „Întăreşte, Doamne”

Veseliţi-vă, coruri ale Părinţilor şi Apostolilor, văzând toţi închinarea icoanelor pe care aţi predat-o în chip arătat (de două ori).

Să strige Biserica: am luat înapoi frumuseţea mea şi am îmbrăcat veşmântul meu, de care m-a dezbrăcat Ioan!

Ruşinaţi-vă cei fără-de-lege, care aţi flecărit împotriva Domnului; căci S-a întrupat şi S-a arătat în icoană, pe care o sărutăm prin relaţie.

Dogmele spurcate şi învăţăturile nelegiuite cu purtări vrăjitoreşti ale lui Ioan cel nebun cine le va spune?

Anatema să fie Lezix şi Ioan, împreună cu Antonie, Teodor ateul şi hulitorul, împreună cu Teodot nebunul!

Strigă sângele cel vărsat de Ioan pentru dumnezeiasca asemănare purtătoare-de-trup a Stăpânului.

Alungat-a Domnul haita străinilor şi a dat înapoi ale Sale celor ai Lui. Slavă bunătăţii Sale!

Slavă

Să ne închinăm în chip ortodox voinţei, puterii şi împărăţiei fără de început a Treimii, înfierându-l pe Arie pururea.

Şi acum

Mărturisim că ai născut cu adevărat pe Dumnezeu, Stăpână, neluând seamă la vorbele lui Nestorie, ci la dogmele Părinţilor.

Cântarea 4 „Auzit-a prorocul”

Veseleşte-te Biserică şi tot oraşul şi ţinutul cu voioşie; să se deschidă acum schiturile şi cei feciorelnici împodobiţi-vă; iar moaştele şi icoanele mucenicilor să primească închinăciune cu vrednicie (de două ori).

Hristos vă cheamă, veniţi acum cu râvnă dumnezeieşti părinţi şi zugrăviţi apostoleşte vederea întrupării, minunile şi patimile Lui, precum scrie dumnezeiasca Evanghelie.

Adunaţi-vă vesele mulţimile monahilor cu îndrăznire, căci dacă vor avea putere în chip rău, iarăşi vor fi înfrânţi, fricoşii, şi orice sfat vor sfătui unii ca aceştia risipi-l-va Domnul.

Biciuirile părinţilor, sângele rănilor nu mai sunt cu adevărat;

surghiunurile necontenite au încetat şi pacea domneşte în toată cetatea; nu mai are putere amăgirea, căci cu noi este Dumnezeu.

Viţa răutăţii şi-a întins mlădiţele necredinţei, a înflorit strugurul cel amar şi mânie drăcească este vinul lor; din care poporul lui Dumnezeu a băut cu adevărat reaua înţelegere cea noroioasă.

Întinat-au biserica Ta prin hirotonii nelegiuite pentru bani, dar au fost izgoniţi potrivit canoanelor şi au căzut din slava dumnezeiască Simon Magul, iar împreună cu el şi Ioan şi cumplitul Antonie.

Adunându-ne credincioşii, să strigăm de trei ori „anatema” ca unor lupi răi fiarelor şi luptătorilor împotriva lui Dumnezeu, lui Antonie spurcatul şi călcătorul de lege, lui Ioan cel cu cuget satanicesc şi războitor împotriva Bisericii.

Slavă

O singură stăpânire necreată, Părinte, Fiule şi Duhule, Te venerăm şi ne închinăm Ţie, Căreia heruvimii cei cu mulţi ochi şi serafimii cei cu şase aripi strigă cu laude: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Atotţiitorule Preaînalte.

Şi acum

Mai sfântă decât sfinţii şi mai înaltă decât făpturile singură te-ai arătat, Fecioară Maică, ceea ce ai purtat în pântec pe Ziditorul tău; de aceea ne închinăm sfântului tău chip, care ai născut pe Dumnezeu.

Cântarea 5 „De noapte zorind”

Hristos a biruit!, să salte pământul, să înceteze tulburarea şi plânsul robilor Domnului, iar credinţa să se lăţească peste tot în lume (de două ori).

Văzând în icoană răstignirea, să ne închinăm cu drag sărutând pe Hristos şi semnele Lui şi să ne închinăm lor nu cinstindu-le ca pe nişte dumnezei.

Să înceteze duhul mult-grăitor şi hulitor al lui Lezix, care vorbeşte mereu, ziua şi noaptea, împotriva dumnezeiescului chip al lui Hristos şi al sfinţilor. De cei ai urât, de trei ori nenorocite, închipuirea preacurată a întrupării lui Hristos şi a tuturor sfinţilor? Căci nu unor idoli surzi ne închinăm noi,

credincioşii.

Uneltele necredinţei au adunat sinod de preoţi necredincioşi împotriva Dumnezeului Celui Preaînalt, ca odinioară iudeii Ana şi Caiafa.

În ziua judecăţii, preaticăloase, se vor ridica învinuind sufletul tău lipsit de Dumnezeu poporul părinţilor, cele căror trupuri le-ai dezgolit prin bătăi nemăsurate.

Toate bisericile să strige chiuind, întărite toate de chipul sfintelor icoane ale Domnului şi ale sfinţilor Lui.

Slavă

Unime în Trei Ipostase Care ţii toate cu puterea Ta, slavă Ţie, Părinte, Fiule şi Duhule; izbăveşte-i pe cei ce se încred în Tine din orice fel de

vătămare.

Şi acum

Ca pe un sfeşnic de aur preaîmpodobit te cinstim pe tine, Stăpână, care ai născut lumii Lumina cea înţeleasă cu mintea şi ai micşorat pâcla cea întunecoasă, Fecioară.

Cântarea 6 „Strigat-am din toată inima mea”

Strigat-au străjerii veghetori ai Bisericii cerându-Ţi să-i dai pace; şi ai

auzit şi luat aminte la cererea lor (de două ori).

Vădite au fost făcute cursele de vânătoare ale amăgitorului prin

învăţăturile Părinţilor, şi Dumnezeu Cel necircumscris cu Dumnezeirea,

Care a luat chip în trup, e lăudat în cântări.

Ruşinaţi-vă lucrătorii rătăcirii şi împreună cu Antonie să piară şi Teodot,

Lezix şi Teodor, adâncul pierzaniei.

Gura ţi-ai deschis, nenorocite, nu în cântări duhovniceşti, ci în hule împotriva Stăpânului tău lepădând cinstita facere de icoane.

Răsturnat-ai dogmele Părinţilor şi învăţăturile Apostolilor scriind vrute şi nevrute după religia ta nelegiuită, Ioane luptătorule împotriva lui Hristos. Fumul tău a umplut de lacrimi ochii drept-credincioşilor; dar risipit a fost de vântul dumnezeieştilor învăţători, Ioane gânditorule al celor deşarte.

Rupt-ai veşmântul dumnezeiesc ca Arie odinioară haina lui Hristos; de aceea ai fost izgonit departe de Biserică, alungat ca un câine.

Slavă

O singură stăpânire a Dumnezeirii în Trei Ipostase slăvesc, căci este Un Dumnezeu, Tată, Fiu în Duh, chiar dacă despărţit de trăsături şi persoane.

Şi acum

Cetate a lui Dumnezeu te-ai arătat proroceşte curată de Dumnezeu slăvită, din care S-a născut Însuşi Făcătorul tău, păzindu-te după naştere ca mai înainte de naştere.

Cântarea 7 „Păcătuit-am, fărădelege am făcut”

Stins-a acum dumnezeiescul har cuptorul ereziei care a stăpânit-o patru săptămâni de ani, arzându-i pe caldeii spirituali şi răcorindu-i pe slujitorii Treimii (de două ori).

Se înveşmântează, se găteşte şi împodobeşte Biserica cu chipurile Stăpânului a toate, ale Întrupării şi Patimilor Lui, purtând până la sfârşit simbolurile potrivit prorociilor dumnezeieşti.

Prăznuieşte, serbează poporul Domnului care porţi numele lui Hristos văzând Biserica iarăşi strălucind cu frumuseţea chipului dumnezeiesc pe care Dumnezeu fiind l-a purtat ca om ca să ne mântuiască.

Sărăcit-a, flămânzit-a şi a însetat în trup Cuvântul, toate însuşiri ale fiinţei dumnezeieşti prin care e circumscris, dar prin Dumnezeire El e simplu şi necircumscris.

Se surpă vrăjitoriile şi prezicerile luptătorului împotriva lui Hristos, căci s-a arătat egalul păgânilor, înălţându-se prin scrierile lor pe care le vântură cu totul glasurile drepţilor.

Ce limbă va povesti învăţăturile tale ascunse, preaspurcate şi pierzătoare de suflet? Sau prezicerea ta de ventriloc, Ioane cu nume mincinos şi înainte-mergătorule al antihristului lui Satan?

Nu se cădea, nelegiuite, să te numeşti cu acest nume [Ioan], ci mi degrabă Pitagora, Cronos şi Apolo sau altul dintre zei, a căror viaţă ai râvnit-o desfătându-te de desfrânările lor.

Slavă

O Treime veşnică, atotputernică, necuprinsă să venerăm toţi credincioşii, Tată, Fiu, şi Duh, şi să teologhisim strigând fără să-I contopim: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule!

Şi acum

Prealăudată, mult slăvită Fecioară Maică, care ai purtat în pântec pe Dumnezeu, izbăveşte de necazuri rele pe cei ce cinstesc sarcina ta preacurată, căci alt ajutor afară de tine, Mireasă a lui Dumnezeu, nu avem.

Cântarea 8 „De care oştirile cereşti”

Să ne veselim ca prorocul şi să ne bucurăm tainic toţi credincioşii, căci aceasta este ziua în care Hristos Cuvântul a dat înapoi Bisericii veşmântul ei

(de două ori).

Cu război împotriva chipului lui Hristos au ieşit într-un suflet Lezix şi Ioan, carul lui Beliar, tăind Biserica cu secera răutăţii.

Cine nu va jeli văzând marea îndrăzneală, dumnezeiescul chip [al lui Hristos] de pe poarta de bronz a palatului lovit cu putere de bărbaţi fără-de-lege prin învăţătura lui Ioan?

Cum n-ai priceput, orbule nenorocit, întunecatule la minte, văzând pe cea de sub cer împodobită cu chipul lui Hristos, şi tu singur având cugetul iudeilor?

Tu ai socotit să surpi desăvârşit din dumnezeieştile biserici închipuirea Domnului şi tuturor sfinţilor, dar dumnezeiescul har a surpat tirania ta. Lezix cumplitul împreună cu Ioan, tăgăduitorii dreptei-credinţe, au spus fără-de-lege să primească nicicum închinare cele sfinte, moaştele sfinţilor şi

icoanele lor.

Slavă

Cinstind toţi cu dreaptă credinţă Stăpânirea dumnezeiască, făcătoare a toate, în Trei Ipostase, să-I slăvim în veci pe Tatăl Cel fără-de-început, pe Fiul Cel împreună-fără-de-început şi pe Duhul Cel ce a strălucit împreună cu

Ei.

Şi acum

Punte sigură a creştinilor, lauda şi scăparea credincioşilor, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, tu singură eşti tuturor ajutătoare şi mântuitoare din toate primejdiile.

Cântarea 9 „Zămislirea fără de sămânţă”

Neamuri bateţi din palme, coruri ale părinţilor grăbiţi-vă, iar asceţii şi cei din munţi veniţi, adunaţi-vă, voi care aţi fost prigoniţi de înşelătorul şi necredinciosul Ioan, să înfierăm vrăjitoriile şi prezicerile lui.

Veseleşte-te pustie şi toată lumea locuită, munţilor, picuraţi toţi dulceaţă, dealuri, bucuraţi-vă, că Hristos Cuvântul a dat pace celor de pe pământ şi dumnezeieştilor biserici unitatea credinţei.

Dumnezeul răzbunărilor a îndrăznit acum, Hristos S-a sculat întărind astăzi pe dumnezeieştii învăţători să grăiască cu îndrăznire pogorârea Lui şi să circumscrie în icoană în chip sigur Întruparea Lui.

Îndelung-răbdătorule, Doamne, cât de minunate sunt lucrurile Tale! Cine va număra iubirea Ta de oameni? Cum, văzându-i omorâţi pentru icoana Ta pe preoţii şi asceţii Tăi, nu i-ai ars pe cei rătăciţi, ci ai răbdat să fii ocărât?

Cel ce ai înfipt neclătinată Biserica Ta, Doamne, şi porţile iadului nu vor avea putere împotriva ei, dă poporului Tău pacea Ta, ca toţi cu o singură doxologie să ne închinăm Ţie şi să Te slăvim.

Anatema să fie cei ce nu cinstesc, Stăpâne, întipărirea întrupării Tale, înainte de toate Ioan împreună cu Antonie şi Teodor impiosul, cu Teodot şi cu ceilalţi.

Cel ce ai dat pacea Ta Apostolilor, Stăpâne, şi acum dă liniştea Ta tuturor, adunând cu mâna Ta pe cei risipiţi şi numără-i ca pe nişte oi cuvântătoare în staulul sfintei Tale Biserici.

Slavă

Slăvesc Dumnezeirea Tatălui, a Fiului şi a Duhului, Firea Una în Trei Ipostase, Fiinţă neîmpărţită distinctă însă în Persoane, având aceeaşi împărăţie, lucrătoare a toate, desăvârşitoare atotputernică, care ţine la un loc toate.

Şi acum

Ajutorul, acoperământul şi sprijinul tuturor, Născătoare de Dumnezeu, arată că poţi mijloci pentru toţi cei ce scapă la tine şi alungi pe cei necredincioşi cu puterea Fiului tău, căci ca o Maică poţi toate.

Şi venind la locul rânduit spunem troparul glas 2:

Preacuratei Tale icoane ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule; căci de voie bine ai voit a te sui cu trupul pe cruce, ca să izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea.

Slavă şi acum

Corul prorocilor împreună cu Moise şi Aaron cu veselie se veseleşte astăzi, că luând sfârşit prorocia străluceşte crucea, pe care ne-ai mântuit pe noi. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeul nostru, mântuieşte sufletele noastre.