Sfântul Teofan Zăvorâtul ☦ Despre Catolici
(1815-1894)
„La prima vedere, noi avem cu romano-catolicii multe asemănări… La o cercetare amănunţită este evident oricui cît de departe sunt de adevăr. Propagandişti vicleni încearcă să ne smintească cu imaginea de ansamblu, ascunzîndu-ne deosebirile. Deosebiri care ne sar în ochi, ei le atenuează prin strîmbă tîlcuire. De pildă, la Gagarin…”La voi – spune el – nu este lămurit soborniceşte cum trebuie să credem în originea Sfîntului Duh; de aceea, pentru voi credinţa despre purcederea Sfîntului Duh şi de la Fiul este o părere personală, pe care dacă cineva o acceptă, în nici un chip nu va fi supus judecăţii Bisericii sale”. Observaţi sofismul? Dar, oare, credinţa neîncetată a Bisericii că El nu purcede de la Fiul, nu reprezintă tocmai glasul Bisericii? Şi dacă dogma lor nu a fost
acceptată, oare nu înseamnă că întreaga Biserică spune că nu trebuie să se creadă în ea? Iar Sinodul din vremea patriarhului Fotie şi a papei Ioan al VIII-lea nu a anatemizat, oare, pe cei ce acceptau purcederea Sfîntului Duh şi de la Fiul? Apoi, toate scrierile teologice din Răsărit, toate
catehismele, ce altceva înseamnă, dacă nu exprimarea învăţăturii Bisericii Ortodoxe? Potrivit acesteia, a crede că Sfîntul Duh purcede de la Dumnezeu-Tatăl este o dogmă obligatorie, iar „a crede latineşte” că El purcede şi de la Fiul este o abatere de la Biserică, o erezie. Lămuriţi-vă în privinţa
acestui sofism!
Se mai spune: „Ce ne împiedică să credem în provenienţa Sfîntului Duh şi de la Fiul? Asta nu vă distruge dogma, ci îi adaugă un nou adevăr; a cunoaşte cinci adevăruri este, desigur, mai bine decît a şti patru”. Ce curse! E bine să se adauge la un adevăr un alt adevăr, dar dacă se adaugă o minciună, atunci adevărul se deformează. Dacă amesteci amar cu miere, strici mierea.
Aspră judecată le e scrisă celor ce fac asemenea adaosuri.
Cu aceste şi alte asemenea sofisme, ei netezesc deosebirile prea evidente. Eu cred că bunul simţ este de ajuns pentru a desluşi viclenia. De aceea, ei nu propovăduiesc asemenea lucruri cunoscătorilor, ci dau drumul în aer la baloane de săpun, la nimereală, poate se lasă careva amăgit. […] Duhul catolicismului este pămîntesc. Biserica este pentru ei o corporaţie politică, sprijinită prin forţe şi mijloace omeneşti – cum sunt Inchiziţia, indulgenţele – şi cu o căpetenie văzută. Biserica Ortodoxă este comuniunea duhovnicească a tuturor în Iisus Hristos şi, prin El, comuniunea reciprocă între
semeni. Biserica este cîrmuită în taină de Domnul şi se îndreaptă spre ţelul ei. La ei o conduce papa, şi încotro?!! Deocamdată, destul.”
(Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină)
