Pogorământul pentru femei din colonia mitropolitană Frăsinei
”Călugărul să se ferească toată viața lui de femeie și de arhiereu !”
(Sfântul Ioan Casian)
”Acest sfânt locaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolea, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc, să mai treacă înainte sub nici un chip, partea femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate norocirile să vie asupra lor precum: sărăcia, gubăvia (lepra) şi tot felul de pedepse şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor tot fericitul bine.”
† Calinic , Episcopul
Râmnicului , Noului Severin,
17 ianuarie 1867
Cei dintre drept măritorii creștini care au apucat în viață pe părinții bătrâni din Athosul românesc e posibil să aibe la cunoștință că biserica de jos destinată femeilor, numită greșit și ”mănăstirea de jos” a fost construită de ieromonahul Calist Mihăescu în perioada acelui decret odios semnat de pseudo-sinodul de la București (1965) care prevedea ridicarea legăturii de blestem de la Frăsinei. Acest părinte fost iconom, cu toate că a avut o intenție aparent bună în ce privește oprirea în special a mueriștencelor din sat care începuseră să intre fără vreo sfială în mănăstire, pe parcurs s-a dovedit a fi o inspirație înșelătoare pentru că o perioadă femeile tot au intrat până ce anumite semne și pedepse au început să cadă pe capul acestora. Se spune de unii părinți că și sărăcia notorie a satului Muereasca ar fi consecința îndrăznelii lor demente. Calist a fost pedepsit și a murit de lepră, cu siguranță și datorită faptului că biserica din vale a fost construită dincolo de piatra originală pusă de Sfântul Calinic.
Astăzi mii de femei vin în necunoștință de cauză la așezământul din vale construit pe locul vechii mori și nu știu că în realitate calcă legământul depășind hotarul admis. În viața Sfântului Calinic citim că o fetiță inocentă ce păștea oile doar a trecut cu puțin locul cu pricina și imediat s-a îmbolnăvit de epilepsie. Evident că sfântul a venit și s-a rugat pentru ea și s-a vindecat. Ce pățesc astăzi muierile care regulat vin acolo tulburând liniștea și pacea călugărilor este vădit pentru că nicio femeie nu s-a vindecat vreodată cu rugăciunile așa zișilor preoți frăsiniți care coboară regulat în vale, biruiți și ei de plictiseala de a rămâne sus în liniște, de slava deșartă și iubirea de argint. Dimpotrivă sunt unele care s-au îndrăgostit de loc și de unii părinți și vin cu nesimțire întăriți și de aceștia aducând și alte suflete spre folos doar iluzoriu. Atunci când merg la casele lor, aceste femei se uită cu dispreț spre bine credincioasele creștine care merg la slujbă la parohia lor socotindu-le slabe în credință și neînduhovnicite. S-a făcut chiar o sectă a popii Daniil Pleșa care după reguli proprii are autoritate deplină asupra unor biete suflete care și-au pierdut discernământul și liberul arbitru în ce privește viața personală. Nu demult a cumpărat unei ucenice o rulotă pe care a instalat-o, culmea, tot mai sus lângă râu și i-a acordat drepturi depline de ucenică aleasă ce poate sta cât de mult dorește la... Frăsinei.
N-a durat mult de la instalarea reședinței mult stimatei ”mironosițe” și chiar în ziua de Sfântul Mucenic Calinic, rulota a fost luată de ape cu tot cu acareturi și făcută bucăți !
Se pare că duhul acelor muieri fără minte pe care starețul Neonil a reușit într-un final să le gonească s-a reîntors sau mai dă târcole din când în când.
Până prin anii 2000-2002 erau la biserica din vale câteva măicuțe ”închinoviate” cu binecuvântarea unor ieromonahi certați cu liniștea de sus, care nu se mai dădeau plecate și stăteau în camerele de cazare cu lunile. Când se duceau prin lume se lăudau că-s de la mănăstirea Frăsinei. De aici confuzia cu ”mănăstirea de femei de la Frăsinei”.
Au fost mereu probleme și de la banii câștigați sau primiți care nu erau duși la casieria mănăstirii, tot felul de infractoare care furau bani și obiecte de la femeile vizitatoare, muieri nebune care se prefăceau că sunt îndrăcite doar să mai ispitească câtva timp ceva călugări, totul liniștindu-se oarecum într-o bună zi când părintele stareț răposatul a făcut oarece rânduială și anume: să nu mai coboare preoții decât sâmbăta și duminica. S-a ținut un timp relativ scurt, boala și îmbătrânirea nemailăsându-l pe arhimandritul Neonil să mai vegheze la rânduiala ce o pusese.
Ispite actualizate de duhul vemurilor moderne au adus cu sine prieteșuguri până la gelozie între tinerii călugări trimiși săptămânal și fetișcanele turmentate de euforii creduliste care nu pricep nici astăzi că sunt blestemate de Sfântul Calinic doar prin simpla lor prezență, nemaivorbind de legăturile amoroso-duhovnicești ce și le împărtășesc zi și noapte, și la telefon în legătură veșnică cu lumea ”îngerilor pământeni.”
Dacă biserica dedicată femeilor nu s-ar fi construit, altfel ar fi fost viața monahilor din Frăsinei și altfel ar fi fost și pofta actualilor ierarhi pentru ”mălaiul” ce vine destul de substanțial din partea credincioaselor, însă o propunere de închidere sau diminuare a activității religioase de acolo ar scoate pe oricine în ochii vlădicii un eventual comunist împotrivitor bisericii Domnului.
Ne întrebăm, gândindu-ne la Sfântul Pahomie care doar pentru un gând trufaș al unui frate a strâmbat turla bisericii ce o zidise ca să nu mai pară frumoasă, ce ar face Sfântul Calinic astăzi văzând duhul iubirii de arginți și al curviei ce bântuie și biruiește pe monahii săi ?
Și cunoaștem că sfinții nu prea sunt diferiți.
N-a durat mult de la instalarea reședinței mult stimatei ”mironosițe” și chiar în ziua de Sfântul Mucenic Calinic, rulota a fost luată de ape cu tot cu acareturi și făcută bucăți !
Se pare că duhul acelor muieri fără minte pe care starețul Neonil a reușit într-un final să le gonească s-a reîntors sau mai dă târcole din când în când.
Până prin anii 2000-2002 erau la biserica din vale câteva măicuțe ”închinoviate” cu binecuvântarea unor ieromonahi certați cu liniștea de sus, care nu se mai dădeau plecate și stăteau în camerele de cazare cu lunile. Când se duceau prin lume se lăudau că-s de la mănăstirea Frăsinei. De aici confuzia cu ”mănăstirea de femei de la Frăsinei”.
Au fost mereu probleme și de la banii câștigați sau primiți care nu erau duși la casieria mănăstirii, tot felul de infractoare care furau bani și obiecte de la femeile vizitatoare, muieri nebune care se prefăceau că sunt îndrăcite doar să mai ispitească câtva timp ceva călugări, totul liniștindu-se oarecum într-o bună zi când părintele stareț răposatul a făcut oarece rânduială și anume: să nu mai coboare preoții decât sâmbăta și duminica. S-a ținut un timp relativ scurt, boala și îmbătrânirea nemailăsându-l pe arhimandritul Neonil să mai vegheze la rânduiala ce o pusese.
Ispite actualizate de duhul vemurilor moderne au adus cu sine prieteșuguri până la gelozie între tinerii călugări trimiși săptămânal și fetișcanele turmentate de euforii creduliste care nu pricep nici astăzi că sunt blestemate de Sfântul Calinic doar prin simpla lor prezență, nemaivorbind de legăturile amoroso-duhovnicești ce și le împărtășesc zi și noapte, și la telefon în legătură veșnică cu lumea ”îngerilor pământeni.”
Dacă biserica dedicată femeilor nu s-ar fi construit, altfel ar fi fost viața monahilor din Frăsinei și altfel ar fi fost și pofta actualilor ierarhi pentru ”mălaiul” ce vine destul de substanțial din partea credincioaselor, însă o propunere de închidere sau diminuare a activității religioase de acolo ar scoate pe oricine în ochii vlădicii un eventual comunist împotrivitor bisericii Domnului.
Ne întrebăm, gândindu-ne la Sfântul Pahomie care doar pentru un gând trufaș al unui frate a strâmbat turla bisericii ce o zidise ca să nu mai pară frumoasă, ce ar face Sfântul Calinic astăzi văzând duhul iubirii de arginți și al curviei ce bântuie și biruiește pe monahii săi ?
Și cunoaștem că sfinții nu prea sunt diferiți.
Nici Sfântul Ierarh Calinic, nici părinții cu viață aleasă ce au urmat ca Porfirie Bucurescu, Policarp Nisipeanu (primul stareț), Gherasim Safirin, Silvestru Florescu nu fac vreo referință pe undeva la nevoia unui așezământ pentru femeile ce vin... Unde să vină ? La Frăsinei, n-au voie ! Altfel, ce rol a mai avut legământul și piatra de hotar ? Nici în istoricul de la intrarea în biserică nu se pomenește nimic de o așa zisă mănăstire de femei:
„Mînăstirea Frăsinei există de la începutul sec. XVIII. În anul 1710, doi călugări sihaștri vin și ridică aici, cu binecuvîntarea Episcopului Damaschin al Rîmnicului, o bisericuță din lemn cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”. În anul 1763 Cîrstea Iovipali cu fratele său Damian și cu fiul celui dintîi, Nicoliță Iovipali, zidesc în locul bisericii din lemn învechită, biserica din zid, care se păstrează pînă azi la cimitirul călugărilor. În jurul ei erau chilii, care azi nu mai sunt. Prin anul 1787-1788, în războiul turcilor cu nemții, schitul este părăsit de călugări, pustiindu-se pînă în anul 1845. În acest an vine la Frăsinei călugărul Acachie de la Mînăstirea Cernica și care cu învoierea urmașului primilor ctitori, Gheorghe Iovipali, începe renovarea schitului: pridvorul deschis al bisericii se închide cu cărămidă și se zugrăvește, refăcînd și încăperile chiliilor. Lucrările se termină la 10 iunie 1848. În anul 1859, Episcopul Rîmnicului, Sf. Calinic, vizitează Frăsineii și hotărăște ridicarea altor construcții mai sus de bisericuța cea veche, pe locul de azi. Lucrările pentru biserica mare, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, încep în anul 1860 și se termină la 12 mai 1863. Tot în acest timp se ridică în jurul bisericii, din partea de sud, apus și nord, chilii pentru călugări. Fostul arhimandrit de scaun al Episcopiei Rîmnicului, apoi Episcop de Roman (1900-1911), Gherasim Safirim, a făcut cheltuieli mari pentru casele de pe latura de răsărit precum și paraclisul în anul 1888. Biserica veche își păstrează pictura în interior de la 1763, fiind făcută de „Teodor Zugravul și Enache ucenicul”. În tindă este pictura de la 1848.În anul 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, apreciind pe ctitorul cel nou de la Frăsinei, Episcopul Sf. Calinic, exceptează de la expropiere M-rea Frăsinei. În decursul vremurilor, Mînăstirea Frăsinei a prosperat cu alte clădiri și anexe, așa cum se vede azi. Sf. Calinic, Ctitorul Sf. Mînăstiri Frăsinei, a pus aici rînduiala de slujbă și trăire religioasă, după tipicul Sf. Munte Athos, în care se include și restricția ca în Sf. Mînăstire Frăsinei să nu intre niciodată femei.”
Rânduiala mănăstirii Frăsinei a fost pusă de Sfântul Ierarh Calinic, din dorința acestuia de a fi undeva în Țara Românească un exemplu de viață monahală asemenea celei de la Athos și asemenea viețuirii primelor mănăstiri cu profil răsăritean de la începuturile creștinismului.
Monahismul dreptslăvitor se identifică în primul rând prin isihasm, iar ulterioarele modificări de trăire spirituală pe care vitregia vremurilor le-a adus influent din apus, au contribuit subtil la decadența vieții duhovnicești. Odinioară mănăstirile erau independente de stat și eparhii, tocmai pentru a păstra neștirbită menirea autentică a cinului îngeresc.
Asta a dorit și Sfântul Calinic, de aceea a binecuvantat pe toate femeile care au respectat înțelept legământul său, celelalte arzându-se de propria nechibzuință, iar călugării au avut parte de mai multă liniște, pentru rugăciune și sporire duhovnicească. Sfântul i-a înlesnit de posibila ispitire a firii femeiești, dar din păcate datorită așa ziselor ascultări de astăzi ei sunt nevoiți să coboare la ele. Ca atare, apar firesc ispitiri și căderi, mai ales dacă monahii trimiși sunt tineri și implicit fără experiență în războiul cel duhovnicesc.
Cuviosul Paisie Aghioritul spunea: ”Monahul nu este un felinar pentru oameni, ci un Far sus pe stânci”, deci un rugător pentru lume de departe ! Pe mireni, mai mult îi folosește rugăciunea acestuia dintr-un loc tăinuit decât sfatul său în mijlocul lumii învolburate în care e foarte posibil să cadă.
Așadar, mirenii, cu precădere femeile ar trebui să lase pe călugări să rămână îngeri ca să nu devină mai devreme sau mai târziu asemenea lor.
Iată ce frumos le binecuvintează Sfântul Ierarh Calinic în legământ pe muierile cele ascultătoare:
”Să vină asupra lor tot fericitul bine !”
O bancă monetară reprezintă, cum spuneam, pentru ierarhii actuali nu numai sfânt locașul de sus, dar și această oază nesecată dintre stâncile de jos ai Munților Căpățânii (în evreiește Golgota) alimentată de disperarea și neștiința bietelor femei care probabil nu știu unde să se mai ducă să-și rezolve problemele și necazurile. Preotul paroh are același har ca și orice preot călugăr. Deci a deranja monahul ca femeie sau călugărița ca bărbat este o prostie și un mare păcat.
Așadar, sceptice șanse ca vreodată conducătorii de azi ai bisericii să fie la măsura sfinților de altădată văzând atitudinea dictatorială și prigonitoare ce o exercită asupra celor ce îndrăznesc să nu le dea ascultare sau să se îndoiască de concepțiile lor. Ei preferă să transforme credința în afacere, ca să dea bine în fața societății și să fie numiți gospodari, filantropi și mari oficialități. S-au băgat cu japca și prin mănăstirile mai ales cu venit masiv, și s-au făcut proprietari de drept, lucru osândit de canoane și toată rânduiala Bisericească.
(Cartagina 32, 4, 38, 40, 41 ap.; 22 sin. IV ec; 23, 35 Trul.; 24, 25 Antioh.; 22, 26, 81 Cartag.; 7 sin. 1-11)
Cel puțin în privința mănăstirii Frăsinei există acte semnate de Sfântul Ierarh Calinic și domnitorul Alexandru Ioan Cuza potrivit cărora de avutul mănăstiresc să nu se atingă nimeni din lumea laică, politician sau demnitar, fie el chiar și ierarh bisericesc în a cărui subordine va fi.
Astăzi, din păcate, după moartea longevivului și vrednicului de pomenire stareț Neonil Ștefan, asaltul acelor ierarhi care trebuiau până nu demult să aștepte cu smerenie de cerșetori mult și bine la ușa starețului a luat vehementă amploare în sensul că vizitele care se efectuau o dată la jumătate de an s-au înmulțit vertiginos la cel puțin o dată pe săptămână, vlădicii actuali scăpând pedala de accelerație ca niște boi moderni la otava cea dătătoare de bani și butoaie cu brânză.
Tot venitul mănăstirii este redirecționat sau valorificat în interesul înaltului ierarh de la Craiova, iar ctitoria Sfântului Calinic a devenit colonie mitropolitană, numită de Irineu Popa și ”fabrică de bani” , din care și Varsanufie Gogescu își umple buzunarul când mai marele nu e pe fază sau este plecat în Creta să semneze documente eretice...
Călugărilor iubitori de liniște li s-a diminuat posibilitatea petrecerii în isihia de altădată, duhul modernist fiind vărsat cu lăcomie prin lucrări de reabilitare a clădirilor vechi, construcție de parcări pentru creștinii care s-au obișnuit cu corectitudinea taxelor la pomelnicele cu termen de valabilitate, novicii sunt trimiși la școală pentru a-și asigura diploma de mântuire absolută, iar unii monahi sunt prinși de valul ispitelor și încep să-și agonisească automobile proprii făcându-se vizitii (șoferi) ”asemenea” părinților din vechime.
Tot venitul mănăstirii este redirecționat sau valorificat în interesul înaltului ierarh de la Craiova, iar ctitoria Sfântului Calinic a devenit colonie mitropolitană, numită de Irineu Popa și ”fabrică de bani” , din care și Varsanufie Gogescu își umple buzunarul când mai marele nu e pe fază sau este plecat în Creta să semneze documente eretice...
Călugărilor iubitori de liniște li s-a diminuat posibilitatea petrecerii în isihia de altădată, duhul modernist fiind vărsat cu lăcomie prin lucrări de reabilitare a clădirilor vechi, construcție de parcări pentru creștinii care s-au obișnuit cu corectitudinea taxelor la pomelnicele cu termen de valabilitate, novicii sunt trimiși la școală pentru a-și asigura diploma de mântuire absolută, iar unii monahi sunt prinși de valul ispitelor și încep să-și agonisească automobile proprii făcându-se vizitii (șoferi) ”asemenea” părinților din vechime.
În asemenea situație, când cu astfel de conducători, din partea celor mici-supuși nu se mai poate îndrepta nimic, monahismului autentic trăit în aceză, lipsă și liniște îi rămâne calea pustniciei, a recluziunii fiecăruia după putință, dacă într-adevăr monahul - nu numai de la Frăsinei - dorește să se mai mântuiască la fel ca modelele patristice din sfintele cărți și să se lepede cu adevărat de lumea cea deșartă și falsurile ei bunătăți.
Mănăstirea Frăsinei a reprezentat până nu demult pentru întreaga lume ortodoxă din România un reper de autentică trăire monastică, o nădejde și un sprijin pentru orice mirean cu frică de Dumnezeu care cu sfială a pășit în acest sfânt așezământ cerând rugăciune și sfatul părinților, o oază a isihasmului desăvârșit în care călugări și-au sfințit viața trăind în sărăcie și renunțând la plăcerile acestui veac pentru Dumnezeu, Cel ce poate să mântuiască zidirea Sa indiferent de vitregia nefastă a a acestor vremuri înșelătoare. Mergând cât mai drept, cu toții, pe calea ce au urmat-o vrednicii de pomenire părinți pentru ale căror rugăciune să ne dăruiască nouă Domnul Dumnezeu mântuire !
”Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacov, ca El să ne înveţe căile Sale şi să mergem pe cărările Sale". Căci din Sion va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim.”
(Isaia 2, 3)
