♱ Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea ? ☦ (I 𝕮𝖔𝖗𝖎𝖓𝖙𝖊𝖓𝖎 6; 2)

♱ Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea ? ☦ (I 𝕮𝖔𝖗𝖎𝖓𝖙𝖊𝖓𝖎 6; 2)
† Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei. † (𝕻𝖘𝖆𝖑𝖒𝖎 15; 3)

Sfântul Marcu Evghenicul ✝ Către ortodocșii de pretutindeni


Marcu, Episcopul Mitropoliei efesenilor,
Creștinilor ortodocși aflați pretutindeni pe pământ și în insule,
Bucurați-vă în Domnul !


Cei care ne-au robit cu reaua robie și au vrut să ne tragă în Babilonul obiceiurilor și dogmelor latinești (papistașe) nu au putut, pe de-o parte, să ducă acest lucru la bun sfârșit, văzând că este și absurd în sine, și dealtfel cu neputință de înfăptuit, iar pe de alta, rămânând undeva la mijlocul drumului și ei, și câți au urmat lor, nici nu au rămas ceea ce erau, nici nu au devenit ceea ce voiau.

Lăsând, pe de-o parte Ierusalimul, adică vederea adevărată a păcii (Is. 28, 16), și muntele Sion, adică credința tare și neclintită, iar pe de alta, nici vrând, nici putând să devină și să se numească babilonieni, de aceea pe drept cuvânt au fost numiți greco-latini, iar mulți sunt numiți latino-cugetători. Prin urmare, aceștea, fiind amestecare de oameni și fiare, cum erau în mituri hipocentaurii, mărturisesc împreună cu latinii că Duhul Sfânt purcede din Fiul și îl are pe Fiul cauzator al existenței sale (căci așa prevede orosul lor), iar împreună cu noi spun că purcede din Tatăl. Și zic când sunt împreună cu aceia că în chip legiuit și întemeiat s-a făcut adăugirea în Simbol, iar când sunt împreună cu noi, nu primesc să spună această adăugire, (deși cine s-ar da în lături să spună ceea ce s-a făcut în chip legiuit și întemeiat?) și când sunt cu aceia, spun că azima este Trup al lui Hristos, iar când sunt împreună cu noi, nu ar îndrăzni să se împărtășească cu ea.

Oare nu sunt acestea îndeajuns ca să arate socotința lor și că s-au adunat cu latinii nu ca să cerceteze adevărul - pe care avându-l în mână l-au trădat -, ci vrând să toarne în aur și să facă o unire plăsmuită, nu adevărată ?
Și trebuie văzut în ce fel s-au unit cu ei. Căci orice lucru unit cu altul se unește, desigur, printr-un alt lucru oarecare ce se află la mijloc între ele. Așadar, ei au crezut că s-au unit prin credința privitoare la Duhul Sfânt, declarând împreună cu ei că Acesta Își are existența și din Fiul. Dar toate celelalte sunt deosebite și între ei nu este nimic una, nici de mijloc, nici comun, ci sunt două Siboluri de credință și se rostesc iarăși diferit, ca și mai înainte, se săvârșesc două Liturghii diferite, una cu jrtfă din aluat dospit, alta cu aluat nedospit, sunt două Botezuri, unul săvârșit prin întreită scufundare, altul prin turnarea apei de sus de la creștet, unul având adăugat mirul, altul neavând nevoie de el.

Îndoite sunt toate obiceiurile și diferite întru toate: și posturile, și rânduielile bisericești, și orice altceva de acest fel. Așadar, care e unirea, când nu are un semn arătat și limpede ? Și cum s-au unit cei care vor să-și iubească cele proprii (căci pe baza acestui fapt au și făcut înțelegerea), dar nu urmează celor predanisite de Părinți ?

Însă care este ”înțeleapta” lor rațiune a unirii ? ”Niciodată”, zice, ”Biserica grecilor nu a zis că Duhul purcede numai din Tatăl, ci simplu, că purcede din Tatăl. Acest fapt nu Îl dă în lături pe Fiul de la purcedere, așa încât, conform acestul lucru, și mai înainte eram, și acum suntem uniți”.
Vai nebuniei lor ! Vai orbirii lor !
Dacă dintotdeauna Biserica grecilor a zis că purcede din Tatăl, primind aceasta de la însuși Hristos (In. 15, 26), și de la Sfinții Apostoli, și de la Părinții adunați în sinoade, și nu a zis niciodată că purcede din Fiul (căci nici nu a primit aceasta de la cineva), ce altceva, decât că purcede numai din Tatăl, a spus ? Căci dacă nu purcede din Fiul, e limpede că purcede numai din Tatăl. 

Uită-te și când e vorba de naștere. ”Cel Născut din Tatăl mai înainte de toți vecii”, zice Crezul. Nu cumva adaugă cineva aici pe ”numai din” ? Dar cu toate acestea și înțelegem, și spunem aceasta când va fi nevoie. Căci am învățat că Fiul nu Se naște din nimeni altul. De aceea și Ioan Damaschinul spune din partea a toată Biserica și a tuturor creștinilor: ”Nu zicem că Duhul este din Fiul”. Iar dacă nu zicem că Duhul este și din Fiul, e limpede că zicem că e numai din Tatăl. De aceea și puțin mai sus spune: ”Nu îl numim pe Fiul cauzator”, și în capitolul următor: ”singurul cauzator este Tatăl”. (Dogmatica - Despre Sfânta Treime)

Ce mai spun ei ? ”Niciodată”, zice, ”nu i-am avut pe latini ca eretici, ci numai ca schismatici”. Aceasta ați luat-o chiar de la latini (catolici), pentru că ei ne numesc schismatici, neavând să ne învinovățească cu nimic în ce privește credința noastră, ci doar că ne-am rupt de supunerea pe care, după socotința lor, le-o datoram. Dar trebuie văzut dacă și noi, la rândul nostru, socotim acest lucru în ceea ce-i privește și dacă nu îi învinovățim cu nimic pentru credință.

Așadar, ei ne-au dat pricină de schismă, proclamând pe față adaosul la Crez, pe care îl grăiau mai înainte pe ascuns. Și noi ne-am despărțit primii de ei, ba mai degrabă i-am despărțit și i-am tăiat de la trupul comun al Bisericii. 

Spune-mi, de ce i-am despărțit ? Oare fiindcă țin dreapta credință sau pentru că au dat la iveală în chip drept adaosul la Crez ? Cine ar spune aceasta, afară numai dacă este foarte zdruncinat la creier ?
Nu, ci pentru că cugetă lucruri absurde și rău- credincioase și fiindcă au făcut adaosul fără temei. 

Așadar i-am lepădat ca pe niște eretici, și de aceea ne-am despărțit de ei. Căci pentru ce altceva ne-am despărțit ? Că legile iubitoare de dreapta credință zic: 
Eretic este și se supune legilor împotriva ereticilor cel care fie și puțin se abate de la dreapta credință”.
Prin urmare, dacă latinii nu se abat cu nimic de la dreapta credință, degeaba i-am tăiat pe ei, după cât se pare. Dar dacă se abat cu adevărat - și fac aceasta în ceea ce privește teologia Duhului Sfânt, a Cărui hulie este cea mai cumplită dintre primejdii (Mt 12,31) - atunci sunt eretici, și ca pe niște eretici i-am tăiat. Și de ce îi și ungem cu Mir pe cei dintre ei care vin la noi ? Nu e limpede că deoarece sunt eretici ? 
  
Că zice canonul 7 al Sinodului al II-lea Ecumenic:

”Pe cei ce din eretici se adaog la ortodoxie (dreaptă slăvire), şi la partea celor ce se mântuiesc îi primim, după supus urmare, şi obicei. Pe arieni adică, şi pe machedonieni, şi pe savatieni, şi pe navatieni, pe cei ce se zic pe sineşi curaţi, şi mai buni148, şi pe cei patrusprezecelnici, adică tetradiţi (mercurieni), şi pe apolinarişti îi primim dându-şi libele (adică mărturisirea credinţei), şi anatematisind pe tot eresul, care nu cugetă, precum cugetă Sfânta Soborniceasca şi Apostoleasca Biserica lui Dumnezeu. Şi pecetluindu-i mai-nainte cu Sfântul Mir, pe frunte, pe ochi, şi pe nări, şi pe gură, şi pe urechi, şi pecetluindu-i pe ei, zicem: Pecetea Darului Sfântului Duh. Pe evnomiani care se botează întru o afundare, şi pe montanişti, cei ce aici se zice frighi, şi pe saveliani, care învaţă, că Tatăl şi Fiul este o faţă (Yopatorie), şi alte oarecare cumplite fac, şi pe celelalte eresuri toate, (fiindcă aici sunt mulţi, mai ales cei ce năvălesc din ţara Galatenilor). Pe toţi cei ce din aceştia vor voi a se adăuga la Ortodoxie, ca pe elini îi primim. Şi în ziua cea dintâi îi facem creştini. Iar întru a doua catehumeni, iar întru a treia îi jurăm, cu insuflare de trei ori în faţă, şi în urechi, şi aşa îi
catihisim, şi îi facem să zăbovească în Biserică îndestul, şi să asculte Scripturile. 
Şi (abia) atunci îi botezăm.” 
 [Apostolic, can. 46, 47, 68; Sinod 1, can. 8, 19; Sinod 6, can. 95; Laodiceea, can. 7, 8;
Cartagina, can. 66; Vasilie, can. 1, 5, 47]

 
 (a se vedea și tâlcuirea Sfântului Nicodim Aghioritul la canonul 46 Apostolic - Pidalion)

Vezi cu cine îi rânduim pe aceia dintre latini care vin la noi ? Așadar, dacă aceia toți sunt eretici, e limpede că și latinii. Dar pentru ce și preaînțeleptul Patriarh al Antiohiei, Teodor Valsamon, în răspunsurile către Marcu, preasfințitul Patriarh al Alexandriei, scrie despre acestea: 
Prizonierii latini și alții, venind în bisericile noastre sobornicești, caută să se împărtășească de dumnezeieștile Taine. Așadar, căutăm să aflăm dacă este îngăduită această situație.Cel ce nu este cu Mine, împotriva Mea este, și cel ce nu adună cu Mine risipește(Mt. 12, 30). De aceea, fiindcă cu multă vreme mai înainte s-a rupt vestita adunare a Bisericii de Apus (fost Ortodoxe), adică a Romei de părtășia cu ceilalți patru preasfințiți Patriarhi, fiind separată prin obiceiuri și dogme străine de Biserica Sobornicească și de ortodocși, căci pentru aceasta nici nu s-a învrednicit papa de pomenirea comună la dumnezeieștile slujbe dimpreună cu numele patriarhilor, nu trebuie neamul latinesc să se sfințească din mână preoțească prin dumnezeieștile și neprihănitele Taine dacă nu a declarat mai înainte pe față că se desparte de dogmele și obiceiurile latinești și dacă nu a fost catehizat după canoane și nu s-a făcut deopotrivă cu ortodocșii.
Auzi că s-au separat nu numai prin obiceiuri, ci și prin dogme străine de ortodocși, iar cele străine de ortodocși sunt întru totul eretice, și că trebuie catehizați după canoane și trebuie să se facă deopotrivă cu ortodocșii ? Iar dacă trebuie catehizați, e limpede că trebuie unși cu Mir. Așadar de unde ni s-au arătat dintr-o dată că sunt ortodocși cei care de atâta vreme și de atâția Părinți și dascăli au fost judecați  ca eretici ? Cine i-a făcut așa de ușor ortodocși ? Aurul, dacă vrei să spunem cele adevărate, și câștigurile tale. Ba mai degrabă nu i-a făcut aurul pe aceia ortodocși (drept-slăvitori), ci, făcându-te pe tine asemenea lor, te-a aruncat în partea ereticilor.
Dar dacă vom născoci vreun compromis”, zice ”în înțelegerea dogmelor și ne vom uni cu aceia în temeiul lor, și le vom câștiga bunăvoința, fără a fi siliți nicidecum să zicem ceva în afara obiceiurilor și a celor predanisite?” 
Acest lucru este cel are dintru început pe mulți i-a înșelat și i-a înduplecat să urmeze celor care s-au dus în prăpastia relei credințe, căci crezând că există ceva de mijloc (ex. ecumenismul) între cele două credințe - lucru care se întâmplă în cazul unor anumite contrarii -, au dezertat către ceea ce e rău.

Dar chiar dacă este posibil să se găsească o denumire de mijloc pentru două credințe, care să le indice pe amândouă cu același nume, însă o credință de mijloc a două credințe contrare, referitor la același lucru, este cu neputință să fie. 

Altminteri, și între adevăr și minciună va fi ceva de mijloc, și între afirmație și negație. Însă nu se poate așa ceva. Căci pentru orice lucru este valabilă fie afirmația, fie negația.

Așadar, dacă dogma latină a purcederii și de la Fiul este adevărată, mincinoasă este a noastră, a purcederei numai de la Tatăl, căci de aceea ne-am despărțit de ei. Iar dacă a noastră e adevărată, mincinoasă e a acelora. Prin urmare, ce ar putea fi de mijloc între acestea ? Nimic, decât numai o denumire care, referindu-se la amândouă credințele, seamănă cu un coturn. Prin urmare, aceasta va face să ne unim ? Dar ce vom face când ne vom cerceta unii pe alții și în legătură cu înțelesurile credințelor ? Este cu putință să-i numim ortodocși pe doi care cugetă cele contrare ? Eu nu cred. Dar poate știi tu, care amesteci toate și care le redenumești cu ușurință pe toate.

Vrei să afli de la Teologul Grigorie ce scrie despre compromis ?
Compromisul este chip ce privește la toți trecătorii, coturn pentru amândouă picioarele, spulberate la orice vânt, având ca putere răutatea nou-zugrăvită și născocirea contra adevărului. căci termenul - asemenea - după scrierile dreptei credințe, era doar un ornament pus pe arama necredinței.

Așadar, acestea sunt cele spuse despre compromisul născocit atunci. Cât despre sinodul care l-a născocit, iarăși spune lucruri asemănătoare: ”Acel sinod care a întors toate cu susul în jos și a confundat toate trebuie numit fie turnul Halanei, care a împărțit în chip bun limbile (căci au fost de folos și acestea, de vreme ce acordul era întemeiat pe răutate), fie sinedriul lui Caiafa în care a fost osândit Hristos, fie altceva asemănător. Căci pe de-o parte a stricat dogma cea drept credincioasă și veche și egalitatea în cinste a Ipostasurilor Treimii prin aceea că a împresurat și a zguduit cu meșteșugiri deoființimea, iar pe de alta a deschis ușă necredinței prin compromisuri în ceea ce privește termenii scriși. Căci s-au făcut înțelepți în a lucra răul, dar nu au cunoscut să facă binele. (Ier. 4, 22)

Nu sunt de-ajuns câte am spus despre compromis, atât deoarece pentru cei care duc raționamentele până la capăt nu există nicidecum compromis, cât și deoarece a căuta unele ca acestea este un lucru al necredinței și străin de Biserică.

”Dar ce să facem” zice, ”față de acești greco-latini ”de mijloc” care, urmând compromisul, laudă pe față unele dintre obiceiurile și dogmele latinești, pe altele le laudă, însă nu le-ar alege, iar pe altele nu le-ar alege nicidecum?”


Trebuie fugit de ei cum fuge cineva de șarpe, ca de aceea care Îl cârciumăresc și Îl neguțătoresc pe Hristos, sau poate ca de unii cu mult mai răi decât aceia. ”Căci aceștia sunt”, după dumnezeiescul Apostol ”cei ce socotesc că dreapta credință este mijloc de câștig”, despre care adaugă zicând: ”Depărtează-te de unii ca aceștia(I Tim. 6, 5). Căci ei dezertează la latini nu ca să învețe, ci ca să primească. ”Și ce părtășie este între lumină și întuneric sau ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios ?(II Cor. 6, 14-15).

Căci noi, împreună cu Damaschinul și cu toți Părinții, nu zicem că Duhul este din Fiul, dar aceștia zic împreună cu latinii că Duhul este din Fiul. Și noi, împreună cu dumnezeiescul Dionisie, zicem că Tatăl este singurul izvor al Dumnezeirii celei mai presus de ființă. Dar aceștia, împreună cu latinii, spun că și Fiul este izvor al Duhului, scoțându-L pe Duhul în chip limpede din Dumnezeire. Și noi, împreună cu Teologul Grigorie, deosebim pe Tatăl de Fiul prin cauză. Dar aceștia, împreună cu latinii, Îi unesc prin cauză. Și noi, împreună cu cinstitul Maxim și cu Părinții apuseni și romani de atunci, nu Îl facem pe Fiul cauză a Duhului. Dar aceștia, în coada lor (căci așa este drept să scriem și să înțelegem în loc de oros, fiindcă și ei cu coada între picioare au fost de acord cu el), Îl declară pe Fiul, după greci. cauză, iar după latini, obârșie a Duhului.

Și noi, împreună cu filosoful și mucenicul Iustin, spunem că după cum Fiul este din Tatăl, așa și Duhul este din Tatăl. Dar aceștia, împreună cu latinii, spun că Fiul este în chip nemijlocit, iar Duhul în chip mijlocit, din Tatăl. Și noi, împreună cu Damaschinul și cu toți Părinții, mărturisim că nu știm deosebirea între naștere și purcedere. Dar aceștia, împreună cuToma (d'Aquino) și cu latinii, zic că deosebirile se deosebesc prin ”mijlocit” și ”nemijlocit.” Și noi zicem că, după Părinți, nezidite sunt și voința și lucrarea neziditei și dumnezeieștii firi. Dar aceștia, împreună cu latinii și Toma, spun că, pe de-o parte, voința este totuna cu ființa, iar pe de alta, că lucrarea dumnezeiască este zidită, fie că o numim dumnezeire, fie lumină dumnezeiască și nematerialnică, fie Duh Sfânt, fie orice altceva de acest fel. Și așa cinstesc, ca pe niște rele făpturi, ”o divinitate creată, și o lumină divină creată, și un Sfânt Spirit creat.”

Și noi zicem că nici sfinții nu au primit împărăția cea gătită lor și negrăitele bunătăți, nici păcătoșii nu au căzut deja în gheenă, ci fiecare dintre ei își așteaptă soarta și aceasta va fi în vremea ce va să fie, după înviere și judecată. Dar aceștia, împreună cu latinii, vor ca ei să primească îndată după moarte cele ce li se cuvin, iar cele ce sunt la mijloc, care au murit în pocăință, ei le răsplătesc plăsmuind un foc curățitor care este altceva decât cel al gheenei, ca prin el, chipurile, curățindu-și sufletele după moarte, să fie reașezați și ei cu drepții în împărăție. Acest lucru îl și conține orosul lor.

Și noi ne întoarcem fața de la azima iudaică, ascultând de Apostoli care au dat canoane. Dar aceștia, în același oros, declară Trup al lui Hristos ceea ce liturghisesc latinii.

Și noi zicem că adăogirea în Simbol s-a făcut în chip nelegiuit, și în afara rânduielii, și în chip potrivnic Părinților. Dar aceștia hotărăsc că s-a făcut în chip legiuit și întemeiat. Atâta știu ei să fie în conglăsuire cu adevărul și cu ei înșiși.

Și noi îl socotim pe papă ca pe unul dintre patriarhi, dar și aceasta numai dacă este ortodox. Aceștia însă îl declară cu cea mai mare cinste vicar al lui Hristos, și părinte și dascăl al tuturor creștinilor. Măcar de-ar duce-o mai bine decât părintele lor, chiar fiind asemenea lui în toate celelalte privințe ! Căci nici acela n-o duce bine, având un antipapă care îl strâmtorează îndestul, nici aceștia nu suferă să urmeze părintelui și dascălului lor.

Așadar, fugiți de ei, fraților, și de părtășia cu ei. Căci unii ca aceștia sunt apostoli mincinoși, lucrători vicleni, care se prefac a fi apostoli ai lui Hristos. ”Și nu e de mirare, căci însuși satana se preface în înger de lumină. Așadar, nu e de mirare dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai dreptății, al căror sfârșit va fi după faptele lor(II Cor. 11, 14-15).

Și iarăși în altă parte, același Apostol spune despre ei: ”Unii ca aceștia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor și amăgesc prin vorbe bune și binecuvântări inimile celor fără de răutate(Romani 16, 18).

Dar temelia tare a credinței a stat având pecetea aceasta
(II Tim. 2, 19)

Și altundeva:
Luați aminte la câini, luași aminte la lucrătorii răi, luași aminte la cei din tăierea împrejur
(Filip. 3, 2)

Și iarăși, în altă parte:
Dacă cineva vă binevestește altceva decât ați primit, chiar dacă ar fi înger din cer, să fie anatema
(Gal. 1, 8)

Priviți la ”chiar de ar fi înger din cer” ca la o proorocie, ca nu cumva cineva să invoce superioritatea papei. Și ucenicul cel iubit zice: ”Dacă cineva vine la voi și nu aduce această învățătură, nu îl primiți în casă și nu îi spuneți ”Bucură-te”. Căci cel ce-i spune ”bucură-te” se face părtaș la faptele lui cele rele(II In.10-11)

Acestea fiind rânduite vouă de Sfinții Apostoli, ”stați, ținând predaniile pe care le-ați primit și scrise, și nescrise(cf II Tes. 2, 15), ”ca nu cumva fiind luași de înșelăciunea celor nelegiuiți, să cădeți din întărirea voastră(II Pt. 3, 17)

Și Dumnezeu, Cel ce poate toate, să-i facă și pe aceia să își cunoască înșelarea și, osebindu-ne și pe noi de ei ca de niște neghine rele, să ne adune ca pe niște grâu curat și bun în hambarele Lui, întru Hristos Domnul nostru, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Cel fără-de-început al Său Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Duhul Lui, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.


 (Sfântul Marcu Evghenicul - Opere, vol. 1)





Postări populare de pe acest blog

Rugăciune către Maica Domnului, pe un manuscris din secolul al III-lea

Sfântul Dionisie Areopagitul 十 Portret al MAICII DOMNULUI

Pogorământul pentru femei din colonia mitropolitană Frăsinei