♱ Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea ? ☦ (I 𝕮𝖔𝖗𝖎𝖓𝖙𝖊𝖓𝖎 6; 2)

♱ Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea ? ☦ (I 𝕮𝖔𝖗𝖎𝖓𝖙𝖊𝖓𝖎 6; 2)
† Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei. † (𝕻𝖘𝖆𝖑𝖒𝖎 15; 3)

Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor


Sfinte Îngere, păzitorul și acoperitorul meu cel bun, cu inimă zdrobită și cu sufletul îndurerat stau dinaintea ta și mă rog. Auzi-mă pe mine, păcătosul rob al lui Hristos, care cu multă căință și lacrimi amare strig: să nu pomenești fărădelegile și nedreptățile cu care eu, nevrednicul, te mâhnesc în toată vremea, săvârșind fapte necuvenite în fața Ziditorului meu Dumnezeu.

Fii milostiv și nu te depărta de la mine. Trezește-mă din somnul păcatului și ajută-mă cu rugăciunile tale, ca întru pocăință și neprihană să-mi petrec cealaltă vreme a vieții mele. Păzește-mă de căderile în păcate de moarte, ca să nu pier în deznădejde și să nu se bucure vrăjmașul de pierzarea mea. În tot locul și în tot ceasul să-mi stai înainte, rugându-L pe Domnul Dumnezeul îndurărilor să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârșit în viața mea cu fapta, cu gândul sau cu vorba.

Iar în înfricoșatul ceas al morții tu să fii lângă mine, bunul meu păzitor, alungându-i pe întunecații demoni veniți să înfricoșeze cutremuratul meu suflet. Apără-mă de cursele lor, când va fi să trec prin vămile văzduhului, pentru că, de tine călăuzit și păzit, lumina Raiului să o vad, unde Sfinții și Puterile cerești laolaltă laudă și preamăresc numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Treimea cea de-o-ființă și nedespărțită, și acum și pururea și în vecii vecilor. 

Amin.


Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pă­ti­mașului meu suflet și al vieții me­le celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Nu da loc dia­volului celui viclean, ca să-mi stă­pânească cu silnicie acest trup mu­ritor. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la ca­lea mân­tuirii. Așa, sfinte îngere al lui Dumne­zeu, păzitorul și acoperitorul sufletului și al trupului meu celui ti­călos, iartă-mi toate cu câte te-am mâhnit în toate zilele vieții mele și orice am greșit în această zi. Acoperă-mă în această noapte și mă păzește de toată ispita celui potrivnic, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeu; și te roagă pentru mine către Domnul, ca să mă întărească întru frica Sa și vrednic să mă arate pe mine, robul Său, bunătății Sale. 

Amin.


Postări populare de pe acest blog

Rugăciune către Maica Domnului, pe un manuscris din secolul al III-lea

Sfântul Dionisie Areopagitul 十 Portret al MAICII DOMNULUI

Pogorământul pentru femei din colonia mitropolitană Frăsinei