Î n toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în inima ta, căci toate bunătățile vin de la Domnul și de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Fie-ți drag a te ruga de-a pururea și ți se va lumina inima și va vedea pe Dumnezeu." Sfântul Nifon, Mitropolitul Țării Românești (1434 - 1508) M aica Domnului singură este reazim şi mângâiere pentru toţi, ascultată şi văzută de toţi şi conlucrând în tot felul la vestirea Evangheliei, arătând astfel în minte şi cuvânt o viaţă şi o conduită extrem de luptătoare. C ine L-ar putea iubi pe Dumnezeu mai mult decât Maica Lui, care L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură fără însoţire cu cineva, ca astfel afecţiunea ei să fie dublă, neîmpărtăşită cu un părtaş? Şi cine ar putea fi iubit mai mult decât mama Lui de Unul-Născut Care a ieşit numai din Ea în chip negrăit în veacurile de pe urmă, aşa cum a ieşit înainte de veacuri numai din Tatăl? M

  ” M ă tem ca dragostea voastră să nu-mi facă nedreptate (prin intervenţiile către împărat) ; vouă vă este uşor să faceţi ce voiţi, dar mie îmi este greu să dobîndesc pe Dumnezeu, dacă voi nu mă veţi cruţa. L ăsaţi-mă să fiu mîncare fiarelor, prin care pot dobîndi pe Dumnezeu. Sunt grîu al lui Dumnezeu şi sînt măcinat de dinţii fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a Iui Hristos. M ai degrabă linguşiţi fiarele, ca ele să-mi fie mormînt şi să nu lase nimic din trupul meu; ca nu adormind, să fiu povară cuiva. A tunci voi fi cu adevărat ucenic al lui Hristos, cînd nici trupul meu nu-l va vedea lumea. A m să linguşesc fiarele, ca să mă mănânce iute, nu precum se tem unii şi nu se ating de ele. Iar dacă nu vor voi de bună voie, le voi sili. I ertaţi-mă !   E u ştiu ce mi-i de folos. Acum încep să fiu ucenic. Pe Hristos Îl caut, Care a murit pentru noi, pe Acela îl vreau, Care a înviat pentru noi !   M ai bine fiţi cu mine, adică cu Dumnezeu ! Nu mă bucur de hrana cea stricăcioasâ. Vreau p

  O rice creștin, în viața sa, Printr'un urcuș duhovnicesc va fi trecut. Unii coboară, urcă, stau pe loc pân'vor cădea, De'or mai putea... S'o ia de la'nceput. A colo sus, Hristos așteaptă Să'ncununeze suflete ce s'au silit la bine. Preoți, monahi, mireni ce au păstrat curată Credința dreaptă În public și'ntru sine. Î ngerii buni, mai sunt trimiși S'ajute oameni ce prin lume au vreo poticnire. Tineri, bătrâni - săraci, bogați mai sunt atinși Și uneori învinși De'a șoaptei ispitire. C ei cuvioși, rabdă îndelung Ținându'se cu rugăciunea de a virtuții treaptă. Și chiar de vin asupra lor săgeți, vifor prelung Smeriți ajung La Cel ce îi așteaptă.   C a să urci drept, s'ajungi în Rai, De la'nceput nu mai privi, de poți, înspre pământ ! Te leapădă de lume, de viciul ce în tine îl mai ai Râvnă să dai Și cuget sfânt. A poi neîntristat, înstrăinat De toată atașarea pământească; să urci cu povață, Să ai duhovnicesc părinte întru sporire înaintat

  ” D e vor păzi fiii tăi legământul Meu şi mărturiile acestea ale Mele, în care îi voi învăţa pe ei şi fiii lor vor şedea până în veac pe scaunul tău". (Psalmi 131; 12) ♱   Î nchinăciune şi recunoştinţă aduc cuvioşiei tale Părinte al cerului curat, de Dumnezeu înţelepţit... Tăcerea nepătrunsă ce'ţi luminează în noapte taine E rugăciune vie ce împarţi ades în duh smerit. P ăşeşti sfios de'atâtea ori al sfintei case prag Purtând pe haine întunecate durerea ce ne poartă. Te rogi însingurat icoanelor cu al mătăniei şirag Şi în genunchi laşi darul bunătății să se vadă. E candela aprinsă în chilia cu spaţiu îngust şi infinit Acolo unde liniştea te ia în braţe, frumos, la înălţime ! Trăieşti lumina lină; eşti lui Iisus Hristos menit Tu înger pământesc plin de împliniri sublime ! I ar bucuria împărtăşeşti creaţiei de pretutindeni Acelor care te'nțeleg curat în lumea ta ascunsă, Apropii idealuri vechi şi întrepătrunzi noile întinderi Prin harul de la Dumnezeu ce'ţi este

RÂNDUIALA SLUJBEI DIN DUMINICA ORTODOXIEI Sinodul local din Constantinopol care a avut loc în anul 842, întărind hotărârile dogmatice ale Sinodului al VII-lea A-toată-lumea, a înfiinţat sărbătorirea anuală a biruinţei Ortodoxiei asupra eresurilor. Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, care se afla în fruntea Soborului, a alcătuit în acest scop o rânduială deosebită a Dreptei Credinţe. Odată cu răspândirea credinţei celei curate a ortodoxiei, această rânduială s-a înrădăcinat în întreaga Împărăţie a Răsăritului Creştinesc, iar această pravilă începu să se săvârşească pretutindeni în întâia duminică a Postului Mare sub numele de slujba „Rânduielii Duminicii Ortodoxiei” mai întâi de către arhiereii eparhiilor în catedrale, ca apoi, câştigând norodul spre buna învăţătură şi înţelepţire, a ajuns a fi săvârşită şi de parohiile bisericilor şi de stareţii mănăstirilor. După isprăvirea citirii ceasurilor, spre locul obişnuit unde se află arhiereul în veşminte (preotu

”Astfel Pavel a ieşit din mijlocul lor. Iar unii bărbaţi, alipindu-se de el, au crezut, între care şi Dionisie Areopagitul şi o femeie cu numele Damaris, şi alţii împreună cu ei.”   (Fapte 17, 33-34) ✝️ D in scrisoarea Sfântului Dionisie Areopagitul care a vizitat-o pe Maica Domnului la casa Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul din Ghetsimani, se păstrează această frumoasă descriere:  ” Î naltă, peste mijlocie, foarte sveltă, cu mâini şi picioare delicate şi frumoase, culoarea pielii ca aurul, ochii ca măslina coaptă, ovalul feței desăvârşit; se purta în culorile fecioarelor: roşu şi vânăt ; era foarte tăcută şi activă. Tot ce făcea era desăvârşit, se mişca cu o grație firească pe care anevoie o au chiar împărătesele născute în purpură. C ât am stat în casa ei nu a mâncat cu noi, ci numai seara se retrăgea cu femeile ei pentru a sta la masă. Ne-a vorbit despre Fiul ei multe lucruri tainice pe care le voi scrie altădată... T oată înfățişarea şi purtarea ei erau atât d

N imeni să nu se scandalizeze de cei răi, căci acest lucru l-a spus Scriptura de la început. Şi ce este dacă şi cei buni se veselesc şi cei răi sunt pedepsiţi? Una din acestea două e natural să se întâmple, iar alta deloc; anume, ca aceia răi să fie pedepsiţi, aceasta se poate, iar ca aceia buni pururea să se bucure, aceasta nu se poate. Nimeni n-a fost asemenea lui Pavel, şi totuşi în necazuri şi-a petrecut întreaga viaţă; în lacrimi, în suspinuri, noaptea şi ziua, după cum zice: „timp de trei ani, n-am încetat noaptea şi ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi” (Faptele Apostolilor 20, 31) , şi: „mă împresoară în toate zilele”. (II Corinteni 11, 28) N u că doar astăzi se bucura, iar mâine se întrista, ci în fiecare zi nu înceta a fi scârbit. Deci, cum de a zis că „cei răi vor spori spre mai rău”? N-a spus că se vor bucura de linişte, ci că „vor spori spre mai rău”, adică sporirea lor este în rău. N-a spus că vor fi în fericire. Dar dacă şi sunt pedepsiţi, de acee

    „Este mai mic decât toate seminţele, iar dacă creşte, este mai mare decât toate buruienile” (Matei 13, 32) H ristos zice că ceea ce se întâmplă cu grăuntele de muştar, se întâmplă şi cu propovăduirea Evangheliei. Ucenicii Lui erau cei mai slabi dintre toţi, cei mai mici dintre toţi, dar, totuşi, lucrând în ei o putere mare, Evanghelia s-a propovăduit în toată lumea. L a pilda grăuntelui de muştar, Domnul adaugă încă şi pe cea a aluatului, pe care l-a luat femeia şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce a dospit. Adică, precum aluatul dospeşte o cantitate mare de făină, aşa Apostolii, zice El, vor întoarce toată lumea. Ş i vezi înţelepciunea Lui! El alege pilde de la fire spre a arăta că, precum acelea se fac, adică creşterea grăuntelui de muştar şi dospirea întregii frământături, tot aşa va fi şi cu propovăduirea Evangheliei la toată lumea. Nici unul dintre Apostoli nu putea să-I stea împotrivă şi să-I zică: „Ce vom putea noi, doisprezece, aruncându-ne într-o

C eea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor ! D acă Ioan, încă în pântecele mamei sale fiind, când a venit Maria la Elisabeta, a săltat de bucurie, cu cât mai mult noi, astăzi, văzând nu pe Maria, ci pe Însuşi Mântuitorul nostru, trebuie să săltăm cu bucurie şi să prăznuim, să ne minunăm şi să ne uimim de Taina cea mare a întrupării lui Hristos, care covârşeşte toată priceperea omenească. S ocoteşte numai ce minune ar fi când dintr-o dată soarele s-ar pogorî din cer şi s-ar mişca pe pământ şi de aici şi-ar împrăştia razele sale. Deci, dacă aceasta s-ar întâmpla măcar numai cu o stea a pământului, ar trebui să pună în cea mai mare uimire pe toţi cei ce ar vedea. Gândeşte şi cumpăneşte apoi cât de minunat este a vedea pe Soarele dreptăţii cum răspândeşte razele Sale din Trupul Său

U n preot dintr'o cetate Nu vestit, dar în etate Slujea'n centru, la oraș În sfințitul său locaș. B iserica îi era mare Adesea neîncăpătoare Și'i venea, și să tot fie Mult norod la Liturghie. U neori, însă, pe gânduri Se întreba în multe rânduri Dacă toți acești con'frați Sunt creștini adevărați: " D oamne, câți 'or fi din ei Creștini buni, nu farisei Care vin pentru credință Și nu din obișnuință...!? C are vin pentru Hristos Și duhovnicesc folos, Și se roagă cu dorire Pentru a lor mântuire !?" N 'a trecut prea multă vreme Ca sita să'nceapă cerne Și astfel grâul cules De neghină s'a ales !