S ceptrul împărăţiei Romei luîndu-l cu nevrednicie păgînul Diocleţian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întîi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca şi cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor să fie. Pentru că diavolul petrecînd în acel idol neînsufleţit, dădea răspunsuri la cei ce-l întrebau, cu minciună proorocind despre cele ce vor să fie, deşi niciodată nu se împlineau proorociile lui. Odată, întrebînd Diocleţian pe Apolon despre un lucru, diavolul i-a dat un răspuns ca acesta: "Nu pot cu adevărat, ca mai înainte să-ţi spun cele ce vor să fie, căci împiedicare îmi fac oamenii cei drepţi pe pămînt şi pentru aceea mint Tripoadele cele de farmece în capişti; pentru că drepţii sleiesc a noastră putere". D eci, a întrebat Diocleţian pe slujitori: "Cine sînt drepţii aceia de pe pămînt, din pricina cărora zeul Apolon nu poate să proorocească?" Iar slujitorii i-au răspuns: "Creştinii de sub cer sînt drepţii aceia...

♱ P e vremea dreptcredinciosului împărat Iustinian, popoarele iubitoare de Hristos venind în Sfînta Cetate a Ierusalimului, la praznicul înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului, doi tineri, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au plecat din Siria la Ierusalim, să se închine cinstitului lemn al Sfintei Cruci. Numele unuia era Ioan, iar al celuilalt Simeon, fiind amîndoi de neam bun şi bogaţi. Ioan era în vîrstă de 24 de ani şi, avînd femeie tînără, petrecea lîngă tatăl său cel îmbătrînit, deoarece maica lui murise. Simeon era neînsurat, avea o maică văduvă şi bătrînă, în vîrstă de 80 de ani. Amîndoi aceşti tineri se întovărăşiseră între dînşii cu dragostea lui Hristos, ca unii ce erau din aceeaşi ţară şi au petrecut în Ierusalim multe zile, cercetînd împreună sfintele locuri şi închinîndu-se. Pe cînd se întorceau ei într-ale lor, s-au pogorît în valea Ierihonului şi, mergînd pe sub munte, au trecut pe lîngă cetate. V ăzînd ei mînăstirile dimprejurul sfîntu...

P entru a cunoaşte voia lui Dumnezeu Trebuie să trăieşti în ascultare De un părinte duhovnicesc, mai mereu Şi să faci totul cu a lui binecuvântare. A ceasta e libertatea în care s-au regăsit Adevăraţii creştini de prin lume. E singura cale prin care s-au odihnit Monahii ce au avut un renume. V oinţa bună care nu a fost sfinţită De binecuvântarea unui gând smerit S-a transformat în faptă pustiită De bucuria falsă, din timpul irosit. P ropria voinţă e zi înnourată Un trai confuz, nedesluşit curat; Această zi mai poate fi alungată De-a nopţii conştiinţă din păcat. M ai mult, celor ce s-au născut În viaţa lor a doua oară Vor creşte încet, aproape nevăzut Sporind a lor virtute în ocară. C elui ce mult i-a fost dat ca să ştie Din taina simţului duhovnicesc Se va înălţa în sfânta bucurie Sau va cădea din darul cel ceresc. B ătrânul munte Athos păstrează tăcut Parcă nevrând să amintească Un eveniment care s-a petrecut În vi...

Î nvierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfânta Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat.

Al celui între sfinţi Pãrintelui nostru Ioan Gurã de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, în sfânta şi luminata zi a slãvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru. D e este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, sã se bucure de acest Praznic frumos şi  luminat ! D e este cineva slugã înţeleaptã, sã intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului sãu ! D e s-a ostenit cineva postind, sã-şi ia acum rãsplata.  D e a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, sã-şi primeascã astãzi plata cea dreaptã. D e a venit cineva dupã ceasul al treilea, mulţumind sã prãznuiascã. D e a ajuns cineva dupã ceasul al șaselea, sã nu se îndoiascã nicidecum, cãci cu nimic nu va fi pãgubit. D e a întârziat cineva pânã în ceasul al nouãlea, sã se apropie, nicidecum îndoindu-se. D e-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, sã nu se teamã din pricina întârzierii, cãci darnic fiind Stãpânul, primeşte pe cel din urmã ca şi pe cel dintâi, odihneşte ...

„ Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta; însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești ” (Matei 26, 39) E u cred că mulţi se întreabă pentru ce Hristos a grăit aceste cuvinte; si cei necredincioşi vor răstălmăci aceste cuvinte, spre a întinde cursă fraţilor noştri celor mai slabi. Deci pentru ca noi atât năvălirea acelora să o respingem, cât si pe fraţii noştri să-i scăpăm de nelinişte şi de strâmtoare, să observăm aceste cuvinte mai de aproape, să ne oprim la tâlcuirea acestui loc şi să pătrundem în înţelesul lui cel adânc. C ăci citirea şi audierea cuvintelor nu ajută la nimic, dacă ele nu se şi pricep încă şi vistiernicul acela al împărătesei Candakiei citea, dar cât îi lipsea ucenicul lui Hristos, care să-i tâlcuiască cele citite, el nu înţelegea. Ca nu acelaşi lucru să vi se întâmple si vouă, fiţi cu băgare de seamă la cuvintele noastre, aţintiţi-vă priceperea voastră şi primiţi cuvântarea mea cu suflet plin de luare aminte şi râvnitor...

- se citesc la Denia celor 12 (douăsprezece) Evanghelii din seara de Joia Mare, cu care si începe Slujba Sfintelor si Mântuitoarelor Patimi ale Domnului - Troparul C ând măritii ucenici la spălarea cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat, și judecătorilor celor fără de lege, pe Tine, Judecătorul cel drept, te-a dat. Vezi dar, iubitorule de avuții, pe cel ce pentru aceasta spânzurare și-a agonisit. Fugi de sufletul nesățios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Învățătorului. Cela ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție ! Prima Evanghelie a Patimilor Ioan XIII, 31-38; XIV; XV; XVII; XVII; XVIII, 1 Z is-a Domnul ucenicilor Săi:  Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.  Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El şi îndată Îl va preaslăvi.  Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după ...

  P atimile sunt, prin Îngerul lui Dumnezeu, arătate celui dintru sfinţi, Părintelui nostru Dimitrie Mitropolitul Rostovului, în care arată şi plângerea Născătoarei de Dumnezeu. Pentru ca să înţeleagă tot creştinul cât a suferit Mântuitorul pentru noi şi cum că noi Îl răstignim iarăşi şi pe Maica  Domnului o întristăm până la plângere cu fiecare păcat pe care îl facem. S fântul Prooroc Ieremia, mai înainte de naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, cu 620 de ani înainte, a spus despre vânzarea Mântuitorului, zicând: " Şi au luat treizeci de arginţi, preţul Celui Nepreţuit, care s-au preţuit de Fiul lui Israil, şi i-au dat pe ei pe Ţarina Olarului, precum mi -a spus mie Domnul ", şi nu numai pentru vinderea, ci şi pentru toată petrecerea Mântuitorului pe Pământ, şi pentru toate minunile ce a făcut, şi patimile ce a răbdat, pe toate cu amănuntul le-au spus mai înainte, insuflaţi de Dumnezeu, Proorocii.  A ţi auzit drept slăvitorilor creştini, în Sâmbăta tre...

“ Bucură-te foarte, fiica Sionului, propovăduiește, fiica Ierusalimului: iată, împăratul tău vine la tine drept și însuși mântuitor, blând și călare pe asin și pe mânz tânăr. “ (Zaharia. 9, 9) D umnezeiescul Prooroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim și o prăznuim astăzi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-și propovăduirea pe pământ, a intrat sărbătorește în împărăteasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinării la Dumnezeul Cel adevărat, în cetatea care era a Lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate. D omnul a săvârșit această intrare ca Împărat și Biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevoința hotărâtoare: călcarea morții prin moarte, îndepărtarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârșit intrarea în cetatea împarătească pe “ mânzul asinei ” (Ioan 12, 15) , “ pe care nimeni din oameni niciodată n-a șezut ”, ca să înapoieze omenirii vrednicia împărătească pierdută ...

  S fîntul Apostol şi Evanghelist Ioan - de Dumnezeu cuvîntătorul - era fiul lui Zevedei şi al Salomiei, care era fiica lui Iosif Logodnicul. Acesta a fost chemat de la mrejile pescăreşti la pro-poveduirea Evangheliei. Cînd Hristos Domnul, umblînd pe lîngă marea Galileii, îşi alegea din pescari apostoli şi a chemat pe cei doi fraţi, pe Petru şi pe Andrei, atunci a văzut şi pe Iacob al lui Zevedei şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedei, tatăl lor, legîndu-şi mrejele lor, şi i-a chemat la Sine. Iar ei, îndată lăsînd corabia şi pe tatăl lor, au mers după Dînsul (Matei 4, 11-22) . La primirea sa, Ioan a fost numit de Hristos Domnul fiu al tunetului, căci ca tunetul avea să se audă în toată lumea şi tot pămîntul să umple. Şi umbla după Bunul său Învăţător urmînd paşilor Lui, şi învăţînd înţelepciunea care ieşea din gura Lui. Şi era foarte iubit de Hristos, Domnul său, pentru nerăutatea lui cea desăvîrşită şi pentru curăţia fecioriei. Şi l-a cinstit pe el Domnul, între cei d...

S finte Îngere, păzitorul și acoperitorul meu cel bun, cu inimă zdrobită și cu sufletul îndurerat stau dinaintea ta și mă rog. Auzi-mă pe mine, păcătosul rob al lui Hristos, care cu multă căință și lacrimi amare strig: să nu pomenești fărădelegile și nedreptățile cu care eu, nevrednicul, te mâhnesc în toată vremea, săvârșind fapte necuvenite în fața Ziditorului meu Dumnezeu. F ii milostiv și nu te depărta de la mine. Trezește-mă din somnul păcatului și ajută-mă cu rugăciunile tale, ca întru pocăință și neprihană să-mi petrec cealaltă vreme a vieții mele. Păzește-mă de căderile în păcate de moarte, ca să nu pier în deznădejde și să nu se bucure vrăjmașul de pierzarea mea. În tot locul și în tot ceasul să-mi stai înainte, rugându-L pe Domnul Dumnezeul îndurărilor să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârșit în viața mea cu fapta, cu gândul sau cu vorba. I ar în înfricoșatul ceas al morții tu să fii lângă mine, bunul meu păzitor, alungându-i pe întunecații demoni veniți să înfricoș...

CANOANELE Sinodului I ecumenic de la Niceea (325) CANONUL 1 Sin. I ec. (AUTOMUTILAŢII NU POT FI CLERICI) D acă cineva în boală s-a tăiat cu meşteşug (s-a operat) de către medici, sau de către barbari s-a tăiat, acesta să rămână în cler; iar dacă cineva să­nătos fiind s-a tăiat pe sine, acesta, chiar dacă se numără în cler (chiar dacă este membru al clerului), se cade să înceteze (a mai face parte din cler) şi de acum înainte, nici unul dintre cei de felul acesta nu trebuie să se înainteze (în cler). Precum este lucrul vădit că (aici) se vorbeşte despre cei ce fac isprava aceasta înadins şi care îndrăznesc să se taie pe ei înşişi; tot la fel (este vădit că) dacă oarecari au fost scopiţi (făcuţi eunuci) de către barbari sau de către stăpâni, însă altminterea s-ar găsi vrednici, pe unii ca aceştia canonul îi primeşte în cler. (21, 22, 23,24 ap.; 8 sin. I-II) CANONUL 2 Sin. I ec. (NEOFIŢII SĂ NU FIE PRIMIŢI ÎN CLER) D eoarece multe s-au făcut împotriva canonului bise...

T aina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios şi slăvit a le descoperi şi a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărăteşti, este lucru de frică şi de pierzare; iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare pagubă pentru suflet. De aceea şi eu - zice Sfîntul Sofronie - sînt cuprins de frică, ca pe cele dumnezeieşti să le ascund în tăcere, aducîndu-mi aminte de primejdia cea îngrozitoare a slugii celei leneşe, care, luînd de la Domnul talantul, l-a îngropat în pămînt, şi pe cel dat pentru lucru l-a ascuns, nelucrîndu-l. A ceastă povestire sfîntă, care a ajuns pînă la mine, nu o voi tăcea de loc. Însă nimeni să nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie şi pe care eu singur le-am văzut; nici să mă socotească cineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de acest lucru mare. Să nu-mi fie mie a minţi în cele sfinte! Iar de vor fi oarecare din cei ce vor afla scrierea aceasta şi, minunîndu-se de acest pr...

Augustin de Florina (1907 - 2010) V ă entuziasmează veşmintele cele strălucitoare ale preoţilor noştri şi cârjele arhiereşti şi mitrele şi vocile şi hramurile ? Nu ştiu. Doar un singur lucru vă spun. Închipuiţi-vă că în acel ceas, când toţi aceştia sunt adunaţi acolo, închipuiţi-vă că vine apostolul Pavel cu toiagul său, fără să aibă mitre pe cap.  O, Doamne ! Nu pot să mi-l imaginez pe Pavel cu o mitră. O, Doamne ! Nu pot să mi-l imaginez pe Pavel cu bastoane, lux şi fast. Nu pot să mi-l imaginez pe Pavel cu maşini luxoase. Nu pot să mi-l imaginez pe Pavel dând ordine şi tunând şi fulgerând. Nu pot să mi-l imaginez pe Pavel ca pe Ali-Paşa guvernându-i pe credincioşi. Nu pot să mi-l imaginez aşa pe Pavel !… T oată această înfăţişare a clerului nostru este o negare a creştinismului !  A şadar, dacă în mod real, cu „paraşuta cerească”, ar coborî apostolul Pavel de sus, din cele cereşti, jos, pe pământ, în acel ceas şi oamenii ar striga: „Pavel Apostolul!”, – O! At...

P e vremea împărăției necredinciosului împărat Liciniu (308-324), fiind mare prigoană împotriva creștinilor și pe toți credincioșii silindu-i spre jertfirea idolilor, era în Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod cu oaste, anume Agricolae, pierzător, sălbatic și isteț spre slujba idolească. Într-acel timp li se poruncea creștinilor, care se aflau în cetele ostășești, să aducă jertfă diavolilor. Și erau în ceata lui Agricolae, în părțile Capadociei, niște ostași, patruzeci la număr, care, de asemenea, slujeau într-o dregătorie ostășească și aveau dreapta credință în Hristos Dumnezeu, fiind bărbați tari și nebiruiți în războaie, iar în dumnezeieștile Scripturi foarte iscusiți. Î nștiințându-se voievodul despre trei dintre aceștia, Chirion, Candid și Domnos cât și despre însoțitorii lor cum că sunt creștini, i-au prins și i-au silit spre închinarea la idoli; că zicea către dânșii voievodul astfel: "Precum în războaie ați fost cu un suflet și cu un cuget și v-ați arătat vitejia ...

Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă ! (Fapte 15, 28) M ulte din canoanele hotărâte de Sinoadele Ecumenice și Locale Ortodoxe condamnă, caterisesc, anatematizează sau afurisesc cu precădere pe cei care greșesc împotriva dreptei credințe sau săvârșesc păcate grave cum ar fi cele împotriva Duhului Sfânt sau cele strigătoare la Cer. C u toate acestea, în actualitate aceste canoane rămân la stadiul de hotărâri, de obicei evitate de cei împricinați, ignorate sau chiar considerate neadaptabile vremii de astăzi și socotite a fi de domeniul unei istorii în care oamenii, inclusiv fețele bisericești și sfinții erau prea severi, nepricepându-se ca deștepții de azi care fac pact cu păcatul, să fie mai maleabili și toleranți cu călcătorii de lege. O bservăm că la acele Sinoade au fost prezenți și și-au spus punctul de vedere părinți cu viață sfântă, ca Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Ierarh Meletie arhiepiscopul Antiohiei celei Mari, Sfântul Grigorie de Nazianz numit și Teologul, Sfântu...

U n ierarh eretic încetează a mai fi ierarh, își pierde preoția, este în afara Bisericii. Oricâți îl urmează prin pomenirea lui, nu urmează un episcop, ci un om care a căzut din harul ierarhicesc. Cum este cu putință pentru această turmă să nu cadă și ea ? De unde primesc preoții însărcinarea preoției ? Poate un ierarh căzut să ofere turmei sale Trupul și Sângele lui Hristos ?  C anonul al 15-lea al sinodului I și al II-lea din 867 afirmă cu claritate că un ierarh eretic nu este un ierarh, ci un pseudo-ierarh, adică un fals arhiereu. Liturghiile sale sunt false liturghii: hirotoniile sale sunt false hirotonii, mirungereasa nu este Sfântă Mirungere, și toate Tainele săvârșite de acesta sunt lipsite de conținut sfințitor. Dar în Biserică, care este un singur Trup, nimeni nu există de sine stătător. Un preot depinde de ierarhul său. Preotul concelebrează întotdeauna cu ierarhul său, cu ierarhul pe care îl pomenește, chiar dacă acesta se află altundeva.  O amenii, ...