Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice

Sinodul Întâi Ecumenic de la Niceea (325)

Despre dumnezeirea lui Hristos

Împotriva arienilor

Crezul mărturisit de către cei 318 Părinţi

Credem într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute. Şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, Unul Născut, adică din [fiinţa] Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de-o-fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut, atât cele din cer cât şi cele de pe pământ; Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât şi S-a întrupat şi S-a făcut om, a pătimit şi a înviat a treia zi, S-a înălţat la ceruri şi va veni să judece viii şi morţii; şi în Duhul Sfânt.

Iar pe aceia care spun că a fost o vreme când [Fiul lui Dumnezeu] nu era şi că înainte de a Se fi născut nu era, şi că S-a făcut din cele ce nu erau, sau dintr-un alt ipostas sau substanţă, sau pe aceia care spun că Fiul lui Dumnezeu este schimbător sau stricăcios, pe [toţi] aceştia Biserica apostolească şi sobornicească îi dă anatemei. 

☦

Sinodul al doilea Ecumenic de la Constantinopol (381)

Despre Duhul Sfânt

Împotriva pnevmatomahilor

Crezul mărturisit de către cei 150 de Părinţi

Credem într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute. Şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de-o-fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut, Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om; şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi S-a îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi, şi S-a înălţat la ceruri, şi şade de-a dreapta Tatălui, şi iarăşi va să vină, să judece vii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci. Şi întru una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisim un [singur] botez spre iertarea păcatelor. Aşteptăm învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină. Amin. 

☦

Sinodul al treilea Ecumenic de la Efes (431)

Despre Maica Domnului

Împotriva nestorienilor

Sinodul de la Niceea a formulat această mărturisire de credinţă:

(Urmează Crezul de la Niceea:) Credem...

Sinodul a hotărât ca toţi să primească această sfântă mărturisire de credinţă; căci este dreaptă şi îndeajuns pentru mântuirea lumii. Dar pentru că unii se prefac a o mărturisi şi a o primi, dar răstălmăcesc puterea înţelesurilor după placul lor, şi stâlcesc adevărul, fiindcă sunt fiii rătăcirii şi copiii pierzaniei, a fost de trebuinţă să se adauge insuflatele mărturii ale Sfinţilor Părinţi drept-credincioşi care sunt chezăşie pentru felul în care au înţeles şi au îndrăznit să propovăduiască [adevărul], încât să fie limpede, şi pentru ca toţi cei care au o credinţă dreaptă şi nepătată să îl înţeleagă, să îl tâlcuiască şi să îl propovăduiască în acest fel.

(Notă: aici se află un florilegiu de texte adunate din scrierile Părinţilor şi actele privitoare la preotul Harisie).

După citirea acestor documente, Sfântul Sinod a hotărât că nimănui nu îi este îngăduit să propovăduiască, să scrie sau să alcătuiască o altă mărturisire de credinţă decât cea statornicită de Sfinţii Părinti adunaţi la Niceea împreună cu Duhul Sfânt.

Cei care vor îndrăzni să alcătuiască o altă mărturisire de credinţă, să o mărturisească celor ce vor să vină la cunoaşterea adevărului fie din rătăcirile elineşti [păgâneşti], fie de la cele iudaiceşti sau de la oricare altă erezie, [aceia], dacă sunt episcopi sau clerici, vor fi caterisiţi, episcopii din treapta episcopiei şi clericii din cler; dacă sunt laici, vor fi daţi anatemei.

În acelaşi chip, dacă vreunul dintre episcopi sau clerici sau laici vor fi aflaţi crezând sau învăţând cele înfăţişate în expunerea preotului Harisie despre întruparea Fiului lui Dumnezeu Cel Unul Născut, sau învăţăturile cele stricate şi răstălmăcite ale lui Nestorie, adăugate [acestora], să fie supuşi osândirii acestui Sfânt Sinod Ecumenic, astfel încât episcopul vădit să fie îndepărtat din treapta episcopiei şi depus, iar clericul de asemenea să fie caterisit; dacă este laic, să fie dat anatemei, precum s-a zis. 

☦

Sinodul al patrulea Ecumenic de la Calcedon (451)

Despre cele două firi ale lui Hristos

Împotriva monofiziţilor

Sfântul şi Marele şi Ecumenicul sinod strâns cu harul lui Dumnezeu şi la îndemnul prea binecredincioşilor şi de Dumnezeu iubitorilor de Hristos împăraţi, auguştii Valentinian şi Marcian, în Calcedon, metropola eparhiei Bi-thiniei, în biserica Sfintei Muceniţe Eufimia, cea biruitoare în Hristos, a hotărât cele ce urmează:

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întărind pe ucenicii Săi în cunoaşterea credinţei, a spus: ,pacea Mea v-o dau vouă, pacea Mea o las vouă", pentru ca nimeni să nu se separe de aproapele său în dogmele credinţei, ci la fel să se arate cu toţii în propovăduirea adevărului. Dar fiindcă cel rău nu încetează să semene ne-ghina lui printre seminţele bunei credinţe, şi pururea născoceşte ceva nou împotriva adevărului, pe aceasta Stăpânul cunoscând-o mai înainte, cu purtare de grijă pentru neamul omenesc a ridicat cu râvnă pe acest binecredincios şi evlavios împărat să cheme la sine pe mai marii preoţimii din toate părţile, astfel încît, sub lucrarea harului lui Hristos, Stăpânul nostru, al tuturor, să îndepărteze de la oile lui Hristos toată ciuma înşelăciunii, călăuzindu-le iarăşi să se îngraşe cu mlădiţele adevărului.

Ceea ce am făcut şi noi, încuviinţând să îndepărtăm dogmele rătăcite, reînnoind fără rătăcire credinţa Părinţilor, propovăduind tuturor Crezul celor 318 [Părinţi] şi scriind precum înşişi Părinţii care au arătat această înţelegere a noastră privitoare la dreapta credinţă, adică cei 150 de Părinţi care, adunându-se după aceea la Constantinopol, au adoptat aceeaşi mărturisire de credinţă. Hotărâm, aşadar, păzind şi noi rânduiala şi toate izvoadele credinţei statornicite de Sfântul Sinod ţinut odinioară la Efes, ai cărui întâistătători de veşnică pomenire au fost Celestin al Romei şi Chiril al Alexandriei, să strălucească iarăşi mărturia credinţei drepte şi fără cusur a celor 318 Sfinţi şi Fericiţi Părinţi adunaţi la Niceea pe vremea împăratului de vrednică pomenire - Constantin, şi să se întărească cele hotărâte de către cei 150 de părinţi la Constantinopol, spre nimicirea ereziilor care apăruseră atunci şi spre întărirea credinţei soborniceşti şi apostoleşti, care este a noastră.

(Urmează Crezul celor 318 părinţi de la Niceea - Sinodul I Ecumenic:) Credem...

(Şi cel al celor 150 de părinţi adunaţi la Constantinopol - Sinodul II Ecumenic:) Credem...

Aşadar, era de-ajuns pentru desăvârşita cunoaştere şi întărirea bunei credinţe acest înţelept şi mântuitor Crez al harului dumnezeiesc, căci învaţă desăvârşit despre Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh şi înfăţişează întruparea Domnului celor ce o primesc cu credinţă.

Însă de vreme ce aceia care se străduiesc să lepede propovăduirea adevărului şi prin propriile erezii au născocit deşertăciuni, unii îndrăznind să strice [învăţătura despre] taina iconomiei Domnului pentru noi şi tăgăduind numirea de Născătoare de Dumnezeu dată Fecioarei [Maria], iar alţii scornesc [învăţătura despre] contopire şi amestecare, închipuindu-şi nebuneşte că este o singură fire din trup şi dumnezeire, născocind grozăvia că, prin contopire, firea dumnezeiască a Celui Unul Născut este pătimitoare.

Pentru aceasta, Sfântul şi Marele şi Ecumenicul Sinod adunat aici, voind să stârpească orice uneltire potrivnică adevărului, învăţând propovăduirea cea neclintită de la început, a hotărât mai întâi să rămână neatinsă credinţa celor 318 Sfinţi Părinţi, şi, din pricina celor ce luptă împotriva Duhului Sfânt, a întărit învăţătura despre fiinţa Duhului predanisită de către cei 150 de Părinţi adunaţi nu demult în cetatea împărătească, pe care aceştia [cei 150 de Părinţi] au făcut-o cunoscută tuturor, nu ca şi cum ar adăuga ceva care lipsea celor hotărâte mai înainte, ci lămurind, după mărturia Scripturilor, învăţăturile lor despre Sfântul Duh împotriva celor care încearcă să tăgăduiască stăpânirea Sa.

Iar pe de altă parte, din pricina celor care au încercat să strice taina iconomiei şi care cu neruşinare spun că Cel Născut din Sfânta Fecioară Maria nu este decât un simplu om, Sinodul Sfânt a încuviinţat scrisorile sinodale ale Fericitului Chiril, păstor al Bisericii Alexandriei, către Nestorie şi cei din Răsărit, ca fiind potrivite pentru tăgăduirea smintelii lui Nestorie spre dreapta tâlcuire a celor ce, mânaţi de cucernică râvnă, doresc să priceapă Crezul cel mântuitor.

Acestora li s-a adăugat, cu îndreptăţire, şi epistola lui Leon, întâistătătorului marii şi vechii Rome către cel între sfinţi - Arhiepiscopul Flavian, scrisă pentru surparea cugetărilor stricate ale lui Eutihie, întrucât [această epistolă] conglăsuieşte cu mărturisirea marelui Petru, fiind un stâlp de susţinere [a adevărului] împotriva atacurilor [rău credincioşilor]. Stă împotrivă şi celor care încearcă să împartă taina Iconomiei într-o doime de fii. Îi îndepărtează din adunarea celor sfinţi pe cei care îndrăznesc să spună că dumnezeirea Fiului Cel Unul Născut este pătimitoare; le stă împotrivă şi celor care îşi închipuie o amestecare sau contopire a celor două firi ale lui Hristos; îi îndepărtează pe cei care rătăcesc [spunând că] chipul de rob pe care Hristos l-a luat de la noi este ceresc sau din altă substanţă; şi îi dă anatemei pe cei care scornesc rătăciri, cum că înainte de unire erau două firi, iar după unire a rămas una.

Urmând aşadar Sfinţilor Părinţi, noi învăţăm într-un glas că mărturisim pe Unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Însuşi desăvârşit întru dumnezeire cât şi întru omenitate, Însuşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat din suflet raţional şi din trup, de-o-fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi de-o-fiinţă cu noi după omenitate, întru toate asemenea nouă afară de păcat, născut din Tatăl mai înainte de veci după dumnezeire şi, la plinirea vremii, Acelaşi născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, după omenitate, Unul şi Acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Născut, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire, deosebirea firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se însuşirile fiecărei firi într-o singură persoană şi într-un singur ipostas, nu împărţindu-se sau despărţindu-se în două feţe, ci Unul şi Acelaşi Fiu, Unul Născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos, precum [au vestit] de la început proorocii, precum El însuşi ne-a învăţat despre Sine şi precum ne-a predanisit nouă Crezul Părinţilor.

Acestea toate fiind statornicite de noi cu mare grijă şi acrivie, Sfântul Sinod Ecumenic a hotărât că nimănui nu îi este îngăduit să înfăţişeze, să scrie sau să alcătuiască, nici [el însuşi] să gândească, nici să înveţe pe altul o altă mărturisire de credinţă. Cât despre cei care îndrăznesc să alcătuiască o altă [mărturisire de] credinţă, să o înfăţişeze altora spre învăţătură, sau să răspândească un alt Crez celor care vor să se întoarcă la cunoştinţa adevărului de la rătăcirile elineşti sau iudaiceşti sau de la oricare altă erezie, aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie îndepărtaţi [episcopii de episcopie şi clericii de cler], iar dacă sunt monahi sau laici, să se dea anatemei. 

☦

Sinodul al cincilea Ecumenic de la Constantinopol (553)

Despre unirea firilor in ipostasul lui Hristos

Impotriva defaimatorilor invataturii Sfantului Chiril

I. Daca nu marturiseste cineva o singura fiinta a Tatalui si Fiului si a Sfantului Duh, o singura putere si virtute, o [Sfanta] Treime de-o-fiinta, o dumnezeire cinstita in trei ipostasuri sau persoane, unul ca acesta sa fie anatema. Caci unul este Dumnezeu Tatal de la Care [sunt] toate, unul [este] Domnul Iisus Hristos prin Care [s-au facut] toate si unul [este] Sfantul Duh intru Care [sunt] toate [cele ce sunt].

II. Daca cineva nu marturiseste ca sunt doua nasteri ale lui Dumnezeu Cuvantul, una mai inainte de veci, din Tatal, fara timp si fara trup, si cealalta, la plinirea vremii, a aceluiasi Cuvant Care S-a coborat din cer si S-a intrupat din Sfanta si Cinstita Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria si S-a nascut din ea, unul ca acesta sa fie anatema.

III. Daca cineva spune ca unul este Dumnezeu Cuvantul Care a facut minuni si altul Hristos care a patimit, sau spune ca Dumnezeu Cuvantul S-a unit cu Hristos nascut din femeie, sau ca este in El ca cineva in altcineva si nu unul si acelasi Iisus Hristos, Domnul nostru, Dumnezeu Cuvantul intrupat si facut om, acelasi facator de minuni si [acelasi] patimitor de bunavoie care a indurat in trupul Sau suferintele, unul ca acesta sa fie anatema.

IV. Daca cineva spune ca unirea lui Dumnezeu Cuvantul cu omul S-a facut dupa har sau dupa lucrare sau dupa egalitatea demnitatii sau dupa autoritate, relatie, afect, virtute sau dupa bunavointa, ca si cum Dumnezeu Cuvantul ar fi cautat sa fie pe placul omului de la care sa aiba o buna si frumoasa slavire, precum zice smintitul Teodor; fie dupa omonimie, potrivit careia nestorienii numind Iisus si Hristos pe Dumnezeu Cuvantul, iar pe om luat separat Hristos si Fiul, vorbind in mod vadit de doua persoane se prefac ca vorbesc de o singura persoana si de un singur Hristos numai dupa numire, cinstire, demnitate si inchinare: dar daca nu marturiseste ca unirea lui Dumnezeu Cuvantul cu trupul insufletit de un suflet rational si intelegator s-a facut dupa alcatuire, adica dupa ipostas, precum au invatat Sfintii Parinti; si daca nu marturiseste din acest motiv singurul Sau ipostas, care este Domnul nostru Iisus Hristos, Unul din Sfanta Treime, unul ca acesta sa fie anatema. Caci in multe chipuri a fost inteleasa aceasta unire; unii urmand nelegiuirea lui Apolinarie si Eutihie, sustinand disparitia celor unite, marturisesc o unire prin amestecare, altii, gindind precum Teodor si Nestorie, adepti ai despartirii, introduc o unire prin relatie. Pe cand Sfanta Biserica a lui Dumnezeu respinge nelegiuirea celor doua erezii si marturiseste unirea dupa alcatuire a trupului cu Dumnezeu Cuvantul, adica [unirea] dupa ipostas. Caci unirea dupa alcatuire in taina lui Hristos nu numai ca pastreaza fara amestecare elementele unite, dar nu primeste nici despartirea.

V. Daca cineva intelege singurul ipostas al Domnului nostru Iisus Hristos ca si cum ar presupune mai multe ipostasuri si incearca prin aceasta sa introduca in taina lui Hristos doua ipostasuri sau doua persoane, si dupa ce a introdus doua persoane, vorbeste de o persoana dupa demnitate, cinstire si inchinare, cum au scris in nebunia lor Teodor si Nestorie, si [care] cleveteste ca Sfantul Sinod din Calcedon ar fi folosit expresia un singur ipostas in acelasi inteles nelegiuit; si nu marturiseste ca Dumnezeu Cuvantul S-a unit cu trupul dupa ipostas, si din aceasta pricina este un singur ipostas sau o singura persoana, si ca in acest sens Sfantul Sinod din Calcedon a marturisit un singur ipostas al Domnului nostru Iisus Hristos, unul ca acesta sa fie anatema. Caci Sfanta Treime nu a primit adaugare de persoana sau ipostas dupa intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, Unul din Sfanta Treime.

VI. Daca cineva spune intr-un sens impropriu, nu dupa adevar, ca Sfanta, Cinstita si pururea Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu dupa relatie, ca si cum ar fi nascut un simplu om si nu ca Dumnezeu Cuvantul S-a intrupat si S-a nascut din ea, ci, dupa spusa lor, zamislirea omului este transferata lui Dumnezeu Cuvantul, ca si cum S-ar fi unit cu omul care S-a nascut; si cleveteste Sfantul Sinod de la Calcedon, spunand ca acela o numeste pe [Sfanta] Fecioara Nascatoare de Dumnezeu in acel inteles stricat inchipuit de Teodor; sau daca cineva o numeste nascatoare de om sau nascatoare de Hristos, ca si cum Hristos nu ar fi Dumnezeu, dar n-o marturiseste pe aceasta cu adevarat si cu tarie Nascatoare de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu Cuvantul nascut de Tatal inainte de veci S-a intrupat din ea la plinirea vremii, si cu dreapta credinta Sfantul Sinod de la Calcedon o marturiseste Nascatoare de Dumnezeu, unul ca acesta sa fie anatema.

VII. Daca cineva zicand in doua firi nu marturiseste ca in dumnezeire si omenitate este cunoscut Unul Iisus Hristos, Domnul nostru, ca sa arate astfel deosebirea firilor din care S-a facut fara amestecare unirea de negrait, fara sa Se preschimbe Cuvantul [lui Dumnezeu] in firea trupului si nici firea trupului sa treaca in firea Cuvantului (#caci fiecare ramane ce este in firea sa chiar dupa unirea ipostatica), dar daca ia aceasta expresie despre taina lui Hristos in sensul unei impartiri sau daca, marturisind numarul firilor intr-Unul Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Cuvantul intrupat, nu intelege asa cum trebuie deosebirea firilor din care este alcatuit, deosebire care nu este suprimata prin unire (caci Unul este din ambele firi si cele doua firi [sunt] prin Unul), ci foloseste numarul pentru a sustine firi deosebite [avand] fiecare ipostasul ei, unul ca acesta sa fie anatema.

VIII. Daca cineva marturisind ca unirea dumnezeirii cu omenitatea s-a facut din doua firi, sau vorbind de o singura fire intrupata a lui Dumnezeu Cuvintul nu intelege aceasta asa cum ni le-au predanisit Sfintii Parinti, adica [in sensul ca] unirea dupa ipostas s-a facut pornind de la firea dumnezeiasca si cea omeneasca si s-a desavarsit intr-Unul Iisus Hristos, sau daca prin aceasta expresie incearca sa introduca o singura fire sau substanta a dumnezeirii si a trupului lui Hristos, unul ca acesta sa fie anatema. Caci zicand ca S-a unit dupa ipostas Cuvantul Fiul cel Unul, noi nu afirmam ca s-a produs un fel de contopire reciproca a firilor, ci credem ca s-au unit Cuvantul cu trupul, fiecare dintre firi ramanand ceea ce era. Iata de ce Unul este Hristos, Dumnezeu si om, acelasi de-o-fiinta cu Tatal dupa dumnezeire, de-o-fiinta cu noi dupa omenitate. Caci Biserica lui Dumnezeu respinge si anatemizeaza atat pe cei care taie si despart in parti taina dumnezeiestii Iconomii a lui Hristos, cat si pe cei care introduc [in ea] amestecare.

IX. Daca cineva spune ca Hristos este inchinat in doua firi, si de aici introduce doua inchinari, una [cuvenita] lui Dumnezeu Cuvantul si a doua [cuvenita] omului; sau daca cineva, pentru a suprima trupul [Sau] si pentru a introduce amestecul dumnezeirii cu omenitatea, luandu-le impreuna, inchipuie o [singura] fire sau o substanta, si se inchina astfel lui Hristos, si nu se inchina cu aceeasi inchinare lui Dumnezeu Cuvantul intrupat impreuna cu trupul Sau, precum a primit Biserica lui Dumnezeu inca de la inceput, unul ca acesta sa fie anatema.

X. Daca cineva nu marturiseste ca Cel ce a fost rastignit in trup, Domnul nostru Iisus Hristos, este Dumnezeu adevarat, Domnul slavei si Unul din Sfanta Treime, unul ca acesta sa fie anatema.

XI. Daca cineva nu da anatemei pe Arie, pe Eunomie, pe Macedonie, pe Apolinarie, pe Nestorie, pe Eutihie si pe Origen, impreuna cu scrierile lor nelegiuite, si pe toti ceilalti eretici care au fost osanditi si anatemizati de catre Sfanta Biserica Soborniceasca si apostoleasca si de cele patru Sfinte Sinoade mai sus numite, si pe toti cei care au gandit sau gandesc cele asemenea ereticilor mai sus pomeniti si care au ramas in nelegiuirea lor pana la moarte, unul ca acesta sa fie dat anatemei.

XII. Daca cineva ia apararea rau-credinciosului Teodor al Mopsuestiei, cel ce a zis ca unul este Dumnezeu Cuvantul si altul [este] Hristos care, tulburat de patimile sufletului si de poftele trupului, de cele mai rele eliberandu-se cate putin si astfel imbunatatindu-se prin inaintarea faptelor sale a ajuns fara cusur prin purtarea sa, a fost botezat ca simplu om in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh; si prin botez s-a invrednicit sa primeasca harul Sfantului Duh si infierea si i se aduce inchinare in persoana lui Dumnezeu Cuvantul aidoma unei icoane imparatesti, si dupa inviere a devenit neschimbator in gandurile sale si cu totul fara de pacat. [Si iarasi] a mai zis acelasi nelegiuit Teodor ca unirea dintre Dumnezeu Cuvantul si Hristos este de acelasi fel cum [este cea despre care] zice Apostolul pentru barbat si femeie: cei doi vor fi un singur trup. Si pe langa toate celelalte nenumarate blasfemii a indraznit a zice ca dupa Inviere, cand Domnul a suflat asupra ucenicilor zicand: luati Duh Sfant (Ioan 20, 22), nu le-a dat Sfantul Duh, ci a suflat numai de forma; inca mai zice si ca marturisirea lui Toma, atunci cand [acesta] a atins mainile si coasta Domnului dupa Inviere, acele cuvinte: Domnul meu si Dumnezeul meu! (Ioan 20, 28) Toma nu le-ar fi spus despre Hristos, ci, inspaimantat de minunea Invierii, Toma L-a laudat pe Dumnezeul care L-a inviat pe Hristos. Mai rau inca: in talcuirea pe care a dat-o Faptelor Apostolilor, acelasi Teodor il compara pe Hristos cu Platon, cu Mani, cu Epicur si Marcian, zicand ca asa cum fiecare dintre ei, dupa ce si-a inventat propria invatatura i-a facut pe ucenici sa se numeasca platonicieni, manihei, epicurei si marcioniti, tot asa si Hristos, dupa ce Si-a inventat o invatatura, I-a numit pe ucenici crestini, dupa numele Sau.

Daca cineva ia apararea sus numitului, prea necredinciosului Teodor, si a scrierilor lui nelegiuite prin care el a raspandit blasfemiile de mai sus, cat si altele nenumarate impotriva Marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, si daca nu il anatemizeaza pe el, scrierile lui nelegiuite si pe toti cei care il incuviinteaza si il apara, sau sustin ca ideile lui sunt ortodoxe, ca si pe cei care au scris in apararea lui si a scrierilor lui nelegiuite si pe cei care cugeta sau au cugetat vreodata asemenea lui [Teodor] si au ramas pana la sfarsit intr-o astfel de erezie, sa fie anatema.

XIII. Daca cineva ia apararea nelegiuitelor scrieri ale lui Teodoret impotriva credintei adevarate, impotriva primului Sfant Sinod din Efes, impotriva Sfantului Chiril si a celor douasprezece capete ale sale, si pe toti care au scris in apararea rau-credinciosilor Teodor si Nestorie, si a celor care au aceleasi pareri cu mai sus numitii Teodor si Nestorie si ii primesc pe ei si ratacirea lor, si din aceasta cauza ii numesc necredinciosi pe invatatorii Bisericii care invata unirea lui Dumnezeu Cuvantul dupa ipostas; daca nu anatemizeaza nelegiuitele scrieri si pe cei care au gandit si mai gandesc inca unele asemenea, precum si toate scrierile impotriva dreptei credinte si impotriva Sfantului Chiril si a celor douasprezece capete ale sale, precum si cel care a ramas intr-o asemenea ratacire pana la moarte, unul ca acesta sa fie anatema.

XIV. Daca cineva ia apararea epistolei scrise, dupa cum se zice, de catre Ibas catre Maris Persul, in care se neaga faptul ca Dumnezeu Cuvantul S-a intrupat din Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, [ca] S-a facut om; zicand ca cel nascut din ea este un simplu om [care este] numit Templu, ca unul este Dumnezeu Cuvantul si altul omul; si [pe] cel intru sfinti Chiril, propavaduitorul dreptei credinte a crestinilor, il resping ca [fiind] eretic si pentru ca ar fi scris asemenea rau credinciosului Apolinarie; si acuza cel dintai Sfant Sinod din Efes ca ar fi osandit sa fie depus Nestorie fara judecata si cercetare; [si acea epistola] numeste cele douasprezece capete ale celui intre sfinti Chiril necredincioase si potrivnice dreptei credinte si ii indreptateste pe Teodor si Nestorie cu invataturile si scrierile lor nelegiuite. Daca cineva, asadar, ia apararea sus numitei epistole si nu o anatemizeaza atat pe ea cat si pe aparatorii ei si pe cei care zic ca este ortodoxa cel putin in parte, si pe cei care au scris sau scriu in favoarea acesteia sau a nelegiuirilor din ea, si pe cei care indraznesc s-o incuviinteze pe ea sau nelegiuirile pe care le contine, facand referire la numele Sfintilor Parinti si al Sfantului Sinod din Calcedon, si raman intru acestea pana la moarte, sa fie anatema. Dupa ce noi am marturisit astfel cele primite din Sfintele Scripturi, din invatatura Sfintilor Parinti si din cele hotarate despre una si aceeasi credinta de catre cele patru [Sfinte] Sinoade mai sus pomenite; dupa ce i-am osandit pe eretici si nelegiuirea lor, si necredinta celor care au incuviintat si incuviinteaza cele trei capete mentionate mai sus, si care au perseverat si persevereaza in ratacirea lor; daca cineva incearca sa transmita, sa invete sau sa scrie ceva potrivnic celor hotarate de noi, daca este episcop sau cleric sa fie indepartat din episcopie sau preotie, ca unul care lucreaza cele straine preotiei si rangului bisericesc; daca este calugar sau laic, sa fie anatema. 

☦

Sinodul al şaselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

Despre cele două lucrări ale lui Hristos

Împotriva monoteliţilor

Fiul Cel Unul Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Cel făcut om întru toate asemenea nouă, afară de păcat, Hristos Adevăratul nostru Dum-ne-zeu, a propovăduit cu tărie prin cuvintele Evangheliei: Eu sunt lumina lumii. Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan 8, 12), şi iarăşi pacea Mea vă dau vouă (Ioan 14, 27). Lăsându-se călăuzit cu dumnezeiască înţelepciune, învăţându-ne pacea prin aceste dumnezeieşti cuvinte, prea blândul nostru împărat, atlet al Ortodoxiei, potrivnic al heterodoxiei, reunind acest Sfânt Sobor Ecumenic, a adunat trupul întreg al Bisericii. Pentru aceea, Sfântul nostru Sinod Ecumenic, după ce a alungat rătăcirea necredinţei care s-a arătat în ultima vreme şi urmând fără abatere calea cea dreaptă a Sfinţilor Părinţi cunoscuţi, a conglăsuit cu cele cinci [sfinte] Sinoade Ecumenice [de până acum]; adică [fiind de acord] cu cei 318 Sfinţi Părinţi adunaţi la Niceea împotriva smintitului Arie; cu sinodul celor 150 de bărbaţi purtători de Dumnezeu adunaţi la Constantinopol împotriva lui Macedonie, luptătorul împotriva Duhului Sfânt, şi Apolinarie cel rău credincios; de asemenea [şi acordul cu] cel dintâi sinod al celor 200 de cinstiţi bărbaţi adunaţi la Efes împotriva lui Nestorie, cel cu minte de iudeu, şi cu cei 600 de bărbaţi de Dumnezeu insuflaţi, adunaţi la Calcedon, împotriva lui Eutihie şi Dioscor, cei urâţi de Dumnezeu; şi, mai mult încă, cu Sfântul Sinod al cincilea care s-a adunat aici împotriva lui Teodor al Mopsuestiei, Origen, Didim şi Evagrie, şi împotriva scrierilor lui Teodoret contra celor douăsprezece capete ale vrednicului Chiril, şi împotriva epistolei către Maris Persul, epistolă pusă pe seama lui Ibas. Mărturisind întru totul fără înnoiri dumnezeieştile hotărâri ale bunei credinţe şi respingând învăţăturile rău credincioase, Sfântul nostru Sinod Ecumenic, insuflat de Dumnezeu, pecetluieşte Crezul mărturisit de către cei 318 Părinţi şi întărit de către cei 150 de Părinţi cugetători de Dumnezeu, Crez pe care celelalte Sfinte Sinoade l-au primit şi l-au întărit cu bucurie spre nimicirea oricărei rătăciri ucigătoare de suflet.

(Urmează Crezul de la Niceea şi Constantinopol): Credem...

Sfântul Sinod ecumenic a hotărât: pentru desăvârşita cunoaştere şi întărire a credinţei ortodoxe acest Crez ortodox al harului dumnezeiesc ar trebui să fie îndestulător; dar fiindcă începătorul răutăţii nu a încetat de la început să găsească un conlucrător în şarpe şi prin el să introducă veninul în firea omenească, tot aşa şi acum n-a încetat să găsească unelte potrivite pentru a-şi îndeplini voia, adică pe Teodor, fost episcop de Faran, pe Serghie, pe Pyrhos, Pavel şi Petru, care au ocupat scaunul întâistătătorilor cetăţii împărăteşti [Constantinopol], şi Honorius, fost papă al vechii Rome, Chir, fost episcop al Alexandriei, Macarie, de curând aşezat pe scaunul Antiohiei, şi ucenicul său, Ştefan. Prin aceştia, [diavolul] n-a încetat să stârnească tulburări în întreaga Biserică, semănând în poporul ortodox, prin învăţături noi, erezia unei singure voinţe şi a unei singure lucrări în cele două firi ale Unuia din Sfânta Treime, Hristos adevăratul nostru Dumnezeu; [erezie] care se potriveşte cu kakodoxia [smintita rătăcire] a răucredincioşilor Apolinarie, Sever şi Themistie, care râvneşte cu cuget viclean să nimicească şi desăvârşirea întrupării Aceluiaşi şi Unicului Domn Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, arătând blasfemiator lipsa de voinţă şi nelucra-rea în trupul Său însufleţit [cu suflet raţional].

A ridicat atunci Hristos, Dumnezeul nostru, un împărat credincios, un nou David, găsindu-l bărbat după inima Sa, care n-a dat - după cum stă scris - somn ochilor săi şi dormitare genelor sale, până ce nu a găsit prin acest Sobor al nostru, sfânt şi de Dumnezeu adunat, desăvârşita propovăduire a dreptei credinţe, după Cuvântul lui Dumnezeu: Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 20).

Acest Sfânt Sinod Ecumenic a primit cu credinţă şi cu braţele deschise propunerea făcută de către Preasfinţitul şi Preafericitul papă al vechii Rome, Agathon, împăratului nostru dreptmăritor şi preacredincios, Constantin, [propunere] care i-a respins nominal pe cei care au propovăduit şi au învăţat, după cum s-a spus mai sus, o singură voinţă şi o singură lucrare în iconomia lui Hristos Cel întrupat, adevăratul nostru Dumnezeu.

La fel a primit şi propunerea sinodală a Sfântului Sinod al celor 125 de episcopi iubitori de Dumnezeu [adunaţi] sub acelaşi preasfinţit papă, [propunere] făcută de împăratul nostru de Dumnezeu înţelepţit, ca fiind de acord cu Sfântul Sinod de la Calcedon şi cu Tomosul Preasfinţitului şi Preafericitului papă al vechii Rome, Leon, către sfântul Flavian, [papa Leon] pe care acest Sinod l-a numit stâlp al Ortodoxiei; şi în acord [de asemenea] cu epistolele sinodale scrise de fericitul Chiril către episcopii din Răsărit împotriva lui Nestorie.

Urmând aşadar celor cinci Sfinte Sinoade Ecumenice şi aleşilor Sfinţi Părinţi, [Sinodul de faţă] hotărăşte şi mărturiseşte într-un glas că Domnul nostru Iisus Hristos [este] adevăratul nostru Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime cea de-o-fiinţă şi de viaţă făcătoare, desăvârşit în dumnezeire şi, de asemenea, desăvârşit în omenitate; acelaşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat alcătuit din suflet raţional şi trup; de-o-fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi de-o-fiinţă cu noi după omenitate, întru toate asemenea nouă afară de păcat (cf. Evrei 4, 15), Cel după dumnezeire născut din Tatăl mai înainte de veci şi la plinirea vremii, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, [născut] după omenitate din Sfântul Duh şi din Maria Fecioara [cea care este] cu îndreptăţire şi după adevăr Născătoare de Dumnezeu.

Unul şi acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Născut, în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire şi fără despărţire, fără ca deosebirea firilor să se piardă din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se însuşirile fiecărei firi, unite într-o singură persoană şi într-un singur ipostas; nu împărţindu-se sau despărţindu-se în două persoane, ci Unul şi Acelaşi Fiu, Unul Născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos, precum au vestit de la început proorocii, şi El însuşi, Iisus Hristos, ne-a învăţat [despre Sine] şi precum ne-a predanisit nouă Crezul Sfinţilor Părinţi.

[Noi] propovăduim la fel, după învăţătura Sfinţilor Părinţi, că în El sunt două voiri sau voinţe fireşti şi două lucrări fireşti, fără despărţi-re, fără schimbare, fără împărţire şi fără amestecare. Şi cele două voinţe fireşti nu sunt, cum au zis ereticii necredincioşi, potrivnice una alteia, ci voinţa Sa omenească urmează celei atotputernice şi dumnezeieşti, fără a i se împotrivi sau rezista, ci mai degrabă supunându-i-se. Căci a trebuit ca voinţa cea trupească să fie mişcată de voinţa dumnezeiască şi supusă ei, după [cum spune] preaînţeleptul Atanasie (cf. PG 25, XXVII). Căci precum trupul Său este numit şi trupul lui Dumnezeu Cuvântul, tot aşa voinţa Sa trupească este numită şi este [cu adevărat] a lui Dumnezeu Cuvântul, precum El însuşi spune: M-am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Tatălui care M-a trimis. El numeşte a Sa voia proprie, de vreme trupul a fost al Său.

Căci în acelaşi fel precum trupul Său însufleţit, preasfânt şi preacurat nu a fost nimicit prin îndumnezeire, ci a rămas între limitele sale şi rostul său, tot astfel şi voinţa Sa omenească [fiind] îndumnezeită nu s-a nimicit, ci mai degrabă a fost salvată, după cum spune [sfântul] Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul: "Căci voinţa [trupească a] Mântuitorului nu este potrivnică lui Dumnezeu, fiind cu totul îndumnezeită" (Grigore de Nazianz, Oratio XXX, 12; PG 36, 117).

[Noi] preamărim două lucrări fireşti nedespărţite, neschimbate, neîmpărţite şi neamestecate în Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, adică o lucrare dumnezeiască şi o lucrare omenească, după cum Leon Cuvântătorul de Dumnezeu, spune lămurit: "Fiecare fire lucrează în comuniune cu cealaltă ceea ce îi este propriu, Cuvântul lucrând cele ce sunt proprii Cuvântului şi trupul săvârşind cele ce sunt proprii trupului" (Leon I, Tomus ad Flavianum). Căci noi nu suntem de acord [că ar exista] o singură lucrare după fire a lui Dumnezeu şi a făpturii [firea omenească a lui Hristos], ca să nu ridicăm făptura la fiinţa divină şi nici să coborâm măreţia firii dumnezeieşti la nivelul făpturilor.

Căci noi recunoaştem că minunile şi pătimirile sunt ale Unuia şi Aceluiaşi după una sau cealaltă dintre firile Sale care strălucesc într-un singur ipostas, precum a grăit vrednicul Chiril. Păzind întru-totul neamestecarea şi nedespărţirea, mărturisim totul în puţine cuvinte: crezând că Unul din Sfânta Treime este şi după întrupare Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, mărturisim că cele două firi strălucesc într-un singur ipostas în care a arătat minunile şi pătimirile, după iconomie, din timpul petrecerii Sale [în lume], nu după închipuire, ci întru adevăr.

Deosebirea firilor este recunoscută într-un singur ipostas după aceea că şi una şi alta voiesc şi lucrează ceea ce le este propriu, una în comuniune cu cealaltă. Pentru aceasta noi mărim două voinţe şi două lucrări fireşti, căci sunt împreună lucrătoare spre mântuirea nea-mu-lui omenesc.

Acestea fiind statornicite de către noi cu mare grijă şi scumpătate, hotărâm că nu îi este îngăduit nimă-nui să alcătuiască o altă mărturisire de credinţă, sau să scrie, sau să compună, sau să cugete, sau pe alţii să-i înveţe [asemenea].

[Iar] cei care vor îndrăzni să alcătuiască, să răspândească, să înveţe sau să transmită un alt Crez celor ce voiesc să se convertească de la rătăcirile păgâneşti sau de la cele iudaiceşti sau de la oricare altă erezie şi la cunoştinţa adevărului să vină, sau vor [îndrăzni] să introducă expresii noi sau cuvinte născocite pentru a răsturna cele hotărâte de noi, dacă sunt episcopi sau clerici să fie caterisiţi, [înlăturaţi] episcopii din episcopie şi clericii din cler, iar dacă sunt monahi sau laici, să fie anatema. 

☦

Sinodul al şaptelea Ecumenic de la Niceea (787)

Despre cinstirea sfintelor icoane

Împotriva prigonitorilor icoanelor

Sfântul şi Marele Sinod Ecumenic care prin harul lui Dumnezeu şi datorită hotărârii dreptcredincioşilor şi iubitorilor de Hristos, împăraţii noştri Constantin şi mama sa Irina, s-a adunat pentru a doua oară la Niceea, slăvita metropolă a provinciei Bithinia, în sfânta biserică a lui Dumnezeu numită Sfânta Sofia, urmând predaniei Bisericii Soborniceşti, a hotărât cele ce urmează:

Cel care ne-a dăruit nouă lumina cunoştin-ţei Sale şi ne-a izbăvit din întunericul nebuniei idoleşti, Hristos Dumnezeul nostru, după ce Şi-a făcut mireasă Sfânta Sa Biserică Sobornicească cea fără pată sau zbârcitură (Efes. 5, 27), a făgăduit să vegheze asupra ei, zicând cu tărie sfinţilor Săi ucenici: Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei 28, 20). Această făgăduinţă nu a făcut-o însă numai acelora, ci prin ei [a făcut-o] şi nouă, celor care am crezut prin ei în numele Lui (Ioan 17, 20).

Însă unii oameni, nesocotind acest dar, înaripaţi de către vrăjmaşul cel viclean, s-au îndepărtat de judecata cea dreaptă şi, împotrivindu-se predaniei Bisericii Soborniceşti, au păcătuit întru înţelegerea adevărului, [şi], precum zice proverbul, nu şi-au brăzdat bine ogorul şi mâinile lor nu au avut ce culege.

Ei au îndrăznit să defaime podoaba bineplăcută lui Dumnezeu a sfintelor aşezăminte, numindu-se preoţi fără să [şi] fie; despre care Dumnezeu strigă prin profeţi: mulţime de păstori au călcat via Mea; călcat-au cu picioare-le lor partea Mea... (Ieremia 12, 10). Căci urmând unor oameni nelegiuiţi, încrezători în propriile cugete, au clevetit Sfânta Biserică, Mireasa lui Hristos, Dumnezeul nostru, şi nu fac deosebire între curat şi necurat (Ezechiel 22, 26), numind icoana Domnului şi a sfinţilor Săi ca pe statuile idolilor diavoleşti.

De aceea, întru bunăvoinţa Sa, Domnul Dumnezeul nostru, nesuferind ca cel ascultător să fie vătămat de o asemenea ciumă, prin râvna dumnezeiască şi cu aprobarea lui Constantin şi a Irinei, preacredincioşii noştri împăraţi, ne-a chemat de peste tot pe noi, întâistătătorii preoţiei, pentru ca dumnezeiasca predanie a Bisericii Soborniceşti să îşi regăsească tăria prin hotărârea noastră sobornicească.

Cercetând şi examinând cu multă acrivie şi având în vedere scopul adevărului nu înlăturăm nimic, nu adăugăm nimic, ci păstrăm neschimbate [toate] cele bune ale Bisericii Soborniceşti; şi urmăm cele şase Sfinte Sinoade Ecumenice, mai întâi pe cel reunit în strălucita metropolă Niceea, [şi] împreună cu el pe cel care a avut loc în cetatea împărătească de Dumnezeu ocrotită [a Constantinopolei].

(Urmează Crezul niceeo-constantinopolitan): Credem...

Ne lepădăm şi anatemizăm: pe Arie şi pe cei care cugetă asemenea lui şi îi împărtăşesc nelegiuita credinţă; pe Macedonie şi pe cei dimpreună cu el, numiţi cu îndreptăţire luptători împotriva Duhului Sfânt; [noi] mărturisim şi că Stăpâna noastră, Sfânta [Fecioară] Maria, este pe deplin şi cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, pentru că a născut în trup pe Unul din Sfânta Treime, pe Hristos Dumnezeul nostru, după cum a învăţat mai întâi Sinodul din Efes care a alungat pe necredinciosul Nestorie şi pe cei dimpreună cu el, pentru că a introdus [învăţătura despre] doimea de persoane.

Împreună cu acestea, mărturisim şi cele două firi ale Celui ce S-a întrupat pentru noi din Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, mărturisindu-L Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, precum şi Sinodul din Calcedon a proclamat, îndepărtân-du-i din curtea dumnezeiască pe blasfemiatorii Eutihie şi Dioscor; şi împreună cu ei pe Sever, Petru şi [întreaga] ceată blasfemiatoare; împreună cu ei dăm anatemei şi născocirile lui Origen, Evagrie şi Didim, urmând celui de-al cincilea Sinod întrunit la Constantinopol.

Apoi mărturisim două voinţe şi două lucrări, după însuşirea firilor în Hristos, aşa cum a proclamat şi Sinodul al şaselea [Ecumenic] de la Constantinopol, respingând pe Serghie, pe Honorius, Chir, Pyrhus, Macarie, toţi [aceştia fiind] oameni neiscusiţi în dreapta credinţă şi pe [toţi] cei care cugetă asemenea lor.

Şi, rezumând, zicem: [noi] păstrăm neschimbate toate predaniile Bisericii, scrise sau nescrise, încredinţate nouă [cu sfinţenie]. Între ele se află şi zugrăvirea icoanelor, în acord cu relatarea propăvăduirii evanghelice, în vederea întăririi credinţei în întruparea, adevărată şi nu închipuită, a lui Dumnezeu Cuvântul, [acestea] aducându-ne bun folos; căci lumina cu care se luminează între ele [propovăduirea şi icoana] este spre mărirea amândurora .

Aşa stând lucrurile, înaintând pe calea împărătească şi urmând învăţătura [de Dumnezeu] insuflată a Sfinţilor noştri Părinţi şi a Predaniei Bisericii Soborniceşti, căci noi recunoaştem că ea este a Duhului Sfânt Care locuieşte într-însa, hotărâm cu toată grija şi acrivia: împreună cu imaginea cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci, în sfintele biserici ale lui Dumnezeu să se pună şi: cinstitele şi sfintele icoane, pictate sau lucrate în mozaic, sau făcute din materii potrivite, pe sfintele vase şi veşminte, pe ziduri şi scânduri, în case şi pe drumuri; icoana Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, ale cinstiţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi drepţilor bărbaţi.

Căci cu cât mai des sunt văzute acestea, prin icoane, cu atât mai mult cei care privesc la ele sunt aduşi a-şi aminti şi a iubi prototipurile [icoanelor] şi a le da cuvenita sărutare şi cinstita închinare; nu cinstirea adevărată, care după credinţă se cuvine numai dumnezeirii [Sfintei Treimi], ci [tot aşa] cum se face cu semnul sfintei şi de viaţă făcătoarei cruci, cu sfintele Evanghelii, şi cu toate lucrurile sfinte; întru cinstirea lor se vor face tămâieri şi se vor aprinde lumini [lumânări], după evlaviosul obicei al celor de demult. Căci cinstirea [acordată chipului] urcă la prototip (cf. Sfântul Vasile cel Mare: Despre Sfântul Duh 18, 45; PG 32, 149), şi cel care se închină la icoană se închină persoanei zugrăvite în ea.

În acest fel se întăreşte învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi, adică Predania Bisericii Soborniceşti, [Biserică] ce a primit Evanghelia de la un capăt la altul al pământului; aşa urmăm lui Pavel, care a grăit în Hristos, [şi întregii] cete dumnezeieşti a Apostolilor şi sfinţeniei Părinţilor noştri, ţinând cu tărie predaniile pe care le-am primit (cf. II Tes. 2, 15), cântând astfel profetic lauda biruinţei Bisericii: bucură-te, fiică a Sionu-lui! Ridică-ţi glasul, fiică a Ierusalimului, bucură-te şi te veseleşte din toată inima. Căci Domnul a înlăturat toate judecăţile împotriva ta şi te-a izbăvit din mâna potrivnicilor tăi; Domnul este Împărat în mijlocul tău; [tu] nu vei mai vedea nici o nenorocire (Sof. 3, 14) şi pacea va fi cu tine totdeauna.

[Iar] cei care cutează să cugete sau să înveţe altfel, sau, urmând blestemaţilor eretici, [îndrăznesc] să dispreţuiască predaniile Bisericii, născocind sau lepădând ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al crucii, fie icoană zugrăvită, fie sfinte moaşte de mucenici, sau [îndrăznesc] să cugete strâmb şi viclean pentru a răstălmăci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Soborniceşti, încă şi [de vor îndrăzni cu necuviinţă] să folosească în chip profan sfintele vase sau sfintele mănăstirilor: poruncim ca toţi aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiţi, iar dacă sunt monahi sau laici, să fie îndepărtaţi de la împărtăşanie [să fie afurisiţi].

Maica Domnului și Sfinții Arhangheli mustrând pe ereticul Nestorie