A șa zice Domnul: „Fiul omului, să mergi și să spui fiilor lui Israel și să grăiești cuvintele Mele către dânșii. Să nu te temi de dânșii, nici să nu te înspăimântezi de fața lor, fiindcă neam îndărătnic sunt. Pentru că strajă te-am pus pe tine peste casa lui Israel. Ca, auzind tu cuvântul din gura Mea, să-i îngrozești pe ei, în numele Meu. Când zic Eu celui fără de lege: Cu moarte vei muri, si nu-i vei spune lui, nici nu vei zice celui fără de lege să părăsească și să se întoarcă din calea lui cea rea, ca să fie viu, iar cel fără de lege va muri în fărădelegile lui, apoi, sângele lui, din mâinile tale, îl voi cere. Iar, de-i vei spune tu celui fără de lege și nu se va întoarce de la fărădelegile sale, si din calea sa cea rea, si cel păcătos va muri întru fărădelegile sale, atunci tu îți vei izbăvi sufletul tău. Si, dacă vreun drept se va abate din calea cea dreaptă a sa și va face păcate, și osânda este pusă înaintea sa, si el va muri, fiind de tine lăsat să moară în fărădelegi...

„ L auda și mântuirea creștinilor este mărturisirea dreptei credințe și să nu fie de acord nimeni să devină prieten cu cei care cugetă cele opuse acesteia, ci să respecte porunca și Testamentul Domnului Hristos nepătat, neîntinat și nefalsificat de orice erezie, până la cea de-a Doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos.”  (Sfântul Efrem Sirul, Cuvânt despre iubirea față de săraci, în Opere, volumul al V-lea, p. 140) ” C um voi putea eu, Efrem cel prea mic, şi păcătos, şi plin de greşeli, să spun cele mai presus de puterea mea? Dar, de vreme ce Mântuitorul, prin a Sa milostivire, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciunea şi pe credincioşii cei de pretutindeni i-a luminat, şi pe a noastră limbă o va lumina cu îndestulare spre folosul şi zidirea, şi a mea, a celui ce zic, şi a tuturor ascultătorilor. Ş i voi grăi întru dureri şi voi spune întru suspine pentru sfârşitul lumii acesteia de acum şi pentru cel prea fără de ruşine şi cumplit balaur (Antihristul), ce...

” Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. ” (Galateni 3, 27-28) P entru un creştin adevărat Ortodoxia este închinarea lui Dumnezeu în Duh şi Adevăr. Duhul este slava creştinilor (In. 7, 39). Unde nu este Duhul, acolo nu este Ortodoxie, iar unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici mântuire. Sfântul Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei spune că: „ Cel care vrea să se mântuiască, înainte de toate trebuie să ţină Dreapta Credinţă, pe aceasta însă cine nu o va păstra întreagă şi nevătămată, în afară de faptul că va avea numeroase necazuri, în veci va pieri ” (Simbolul Sfântului Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei,. „Psaltirea comentată”). P ornirea conştientă de a contrazice învăţătura oficială a Bisericii, precum şi raţionamentele omeneşti, introduse în învăţătura credinţei creşti...

S fânta Mare Muceniță Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinți de neam bun, dar nu binecredincioși, fiind întunecați cu păgânătatea elinească. Tatăl ei, cu numele Edesie, era slujitor idolesc. După moartea mamei sale, rămânând orfană și în scutece, tatăl său a dat-o la o doică care petrecea într-un sat departe ca la 15 stadii de cetate. Copilița, fiind hrănită și venind în vârstă, s-a arătat a fi frumoasă cu trupul, dar mai frumoasă cu sufletul, pentru că era împodobită cu bună pricepere și cu bun obicei. În vremea aceea, fiind mare prigoană împotriva creștinilor, preoții și clericii, învățătorii cuvântului lui Dumnezeu, se ascundeau de frica muncitorilor, unii prin pustietăți, alții prin munți și peșteri, iar alții prin sate, printre oamenii cei proști. Ei se tăinuiau în chip de săraci, dar unde puteau, învățau sfânta credință în taină și pe mulți întorceau de la înșelăciunea idolească la creștinătate. D eci, s-a întâmplat că fecioara Marina, care acum era de 12 ani...

” Credința adevărată o spune dreptul, iar mărturia nedrepților este înșelătoare. ”  (Pilde 12, 18) C ei care își spun "nepomenitori" s-au exclus singuri din Biserică pentru că doar ateii sunt nepomenitori în adevăratul sens al cuvântului. Aceștia nu pomenesc pe nimeni; nici pe Dumnezeu, nici pe Maica Domnului, nici sfinți, nici neamuri, rude sau prieteni... în rugăciunile lor. N u devine cineva nepomenitor doar că nu pomenește la slujbe un ierarh ecumenist sau eretic. De unde supradimensionarea aceasta a ierarhului de parcă ar fi Dumnezeu !? Este rodul atașamentului excesiv de lider ce a săpat în conștiința unora care totuși cred că nu mai împărtășesc deloc convingerile papiste... T răind în iluzia că mai marii instituției clericale apostați ar mai putea fi conducători și adevărați păstori ai Bisericii, aceștia au făcut pact cu indecizia recunoscând încă autoritatea vânzătorilor de credință cu toate că iudele actuale s-au lepădat de ei și i-au exclus din bi...

''Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.'' (Ecl.1,9) Pentru asemănarile existente cu situația din zilele noastre și pentru o înțelegere mai adâncă asupra naturii luptelor care au cutremurat Biserica în cea de-a doua jumătate a secolului al IV-lea, vă îndemnăm să citiți fragmentul de mai jos, care încheie lucrarea “Despre Sfântul Duh” a Sfântului Vasile cel Mare. Chiar dacă arianismul în forma de odinioară nu mai reprezintă pericolul principal, astăzi putem vedea frământările prin care trece Biserica, mai ales după furtuna declanșată de sinodul tâlhăresc din Creta (iunie 2016).  După un an și jumătate putem spune că cea mai fidelă descriere a situației actuale a Bisericii o face Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. 

Î mpăratul Persiei, numit de istorici Narsita, a trăit pe vremea cînd în Roma împărăţea prea păgînul împărat Diocleţian. Acesta se cunoaşte din fapte, că ori era cu totul creştin, ori că nu era departe de creştinătate. Însă se ştie din istorie că au fost în acest fel unii din împăraţii Persiei. Acest împărat, trăind cu împărăteasa multă vreme şi neavînd copii de parte bărbătească, dorea foarte mult şi se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu să le dăruiască un fiu. Dumnezeu, ascultîndu-i rugăciunea, după mulţi ani împărăteasa a zămislit pe acest mare plăcut al lui Dumnezeu şi mare vieţuitor de pustie, pe prea fericitul Onufrie. I ar diavolul, care urăşte neamul omenesc, prevăzînd binele ce avea să fie după oarecare semne şi voind a face împiedicare, s-a închipuit în felul unui om străin; şi, venind la împărat, i-a zis: "Împărate, să ştii că pruncul ce s-a zămislit în pîntecele împărătesei tale nu este de la tine, ci de la unul din supuşii tăi. Dacă voieşti să cunoşti adevărul, ...

U na dintre marile datorii duhovnicești ale creștinilor este mărturisirea păcatelor. Trebuie să știm mai întăi că toții greșim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alții mai puțin, și nimeni nu este fără de păcat. Acest lucru ni-l arată Sfânta Scriptură, care zice: Toți multe greșim. Iar de  vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm și adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios și drept este Dumnezeu, ca să ne ierte noua păcatele și să ne curățească pe noi de toată întinăciunea și nedreptatea. T aina Mărturisirii sau a Spovedaniei cuprinde patru părți. Prima parte este durerea inimii pentru păcate. Să-mi pară rău și să plâng pentru păcatul prin care am supărat pe Dumnezeu. A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic. A treia este facerea canonului. A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea păcatelor, prin punerea mâinilor preotului pe capul credinciosului. Aceasta se numește epicleza duhovniciei, adică venirea Duh...

D e Ţi’am greşit, o, Doamne, Să nu mă ierţi degrab… Trimite a Ta pedeapsă Pe sufletul meu slab... Dar să’mi rămâi alături, Să nu mă părăseşti. O, Doamne al mântuirii, Atunci să mă întăreşti ! …Să’mi luminezi fiinţa Robită de întuneric, Să’mi dai a Ta răbdare În trupul meu vremelnic… Să’mi rânduieşti în pace Sărmana’mi mântuire Şi’apoi să’mi dai Iertarea… …Dar Voia Ta să fie ! A min. ©StMS

M oartea nu e moarte, ci plecare și mutare de la cele mai rele la cele mai bune. (Sfântul Ioan Gură de Aur) M ulte lucruri vrem să le aflăm şi să le înţelegem, dar mai ales vremea când va veni sfârşitul lumii. Apostolul Pavel, pentru a potoli această nepotrivită preocupare a noastră, scrie într-o epistolă de-a lui: „ Iar despre ani şi despre vremi, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem noi, căci voi înşivă ştiţi bine că precum un fur noaptea, aşa vine ziua Domnului ” (I Tesaloniceni 5, 1-2) . A dică ce vom câştiga dacă ştim când va fi a doua venire a Domnului? Spuneţi-mi. Să ne închipuim că va veni după douăzeci de ani, sau după treizeci, sau după o sută. Ce însemnătate poate avea asta pentru noi? Nu cumva pentru fiecare dintre noi sfârşitul nu vine odată cu moartea lui? Aşadar de ce-ţi faci dureri de cap şi te chinui să afli despre sfârşitul lumii? Din păcate, însă, aşa cum se întâmplă şi în multe alte împrejurări, când suntem nepăsători faţă de lucrurile care ne pr...

Cuvântul I : Despre lepădarea de viaţa deşartă şi despre retragere D umnezeu este al tuturor; este viaţa tuturor celor ce voiesc; este mîntuirea tuturor: al celor ce cred şi al celor ce nu cred; al celor drepţi şi nedrepţi; al celor cinstitori de Dumnezeu şi necinstitori; al celor nepătimaşi şi pătimaşi; al călugărilor şi al mirenilor; al înţelepţilor şi al celor neînvăţaţi; al celor sănătoşi şi al celor bolnavi; al tinerilor şi vîrstnicilor. Căci e ca răspîndirea luminii, ca arătarea soarelui, ca schimbarea ceasurilor. Şi altfel nu poate fi. « Că la Dumnezeu nu e căutare la faţă » (Rom. 2, 11) .  N ecinstitor de Dumnezeu este cel părtaş de firea raţională (cuvîntătoare), muritoare, care fuge de bună voie de viaţă şi socoteşte pe Făcătorul său, cel pururea existent, ca neexistent. C ălcător de lege este cel ce răstălmăceşte legea lui Dumnezeu cu mintea lui cea sucită şi cel ce socoteşte că crede, dar se împotriveşte în chip eretic lui Dumnezeu. C reştin este ce...

(1903-1993) ”Eu nu sunt pentru ecumenism; socotesc cã ecumenismul este produsul masoneriei ; iarãşi vor sã relativizeze credinţa adevãratã. A avut dreptate Biserica zicînd cã nu prea suntem uniţi. Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru .  Biserica Romano-Catolicã şi Biserica Ortodoxã nu sunt douã surori .  Nu existã decît un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos.   Nu poate exista decît un singur trup, adicã o singurã Bisericã. Deci noţiunea de Biserici surori este improprie.” „Au venit odatã şi aici, la un congres al ecumeniştilor. Şi unul dintre reprezentanţii lor a susţinut ideile socialiste. Eu i-am combãtut şi vorbeam mereu de Hristos. Iar mã întrebau: “De ce tot vorbiţi de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos”. S-au supãrat teribil şi, dupã ce am plecat, m-au criticat foarte tare pentru cã vorbeam de Hristos şi nu de probleme de-astea sociale. De ce sã mai stau de vorbã cu ei care au fãcut femeile preoţi, sunt de acord cu homose...

  P reotul trebuie să fie pregătit pentru a lupta cu toţi: şi cu elenii şi cu iudeii şi cu ereticii ! C el care are de luptat cu toţi aceşti duşmani, trebuie să cunoască felul de luptă al fiecăruia. A celaşi om trebuie să fie şi arcaş, şi aruncător cu praştia, şi căpetenie, şi ostaş, şi general, şi pedestraşi cavalerist; să ştie să lupte şi pe mare şi pe metereze. în bătăliile obşteşti, fiecare ostaş luptă cu arma pe care o are şi cu ea atacă şi se apără de duşmani; în lupta pe care o are de dus preotul, nu-i aşa. D acă cel care vrea să învingă nu cunoaşte toate felurile de luptă, diavolul ştie să răpească oile, că bagă înăuntrul Bisericii pe tâlharii săi prin acea parte pe care preotul n-a păzit-o bine. Dar asta nu se întâmplă când diavolul simte că păstorul ştie toate ştiinţele şi cunoaşte bine toate vicleniile lui. D e aceea preotul trebuie să se întărească din toate părţile. O cetate, atâta vreme cât este înconjurată de ziduri puternice, îşi râde de asedi...

  S ceptrul împărăţiei Romei luîndu-l cu nevrednicie păgînul Diocleţian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întîi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca şi cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor să fie. Pentru că diavolul petrecînd în acel idol neînsufleţit, dădea răspunsuri la cei ce-l întrebau, cu minciună proorocind despre cele ce vor să fie, deşi niciodată nu se împlineau proorociile lui. Odată, întrebînd Diocleţian pe Apolon despre un lucru, diavolul i-a dat un răspuns ca acesta: "Nu pot cu adevărat, ca mai înainte să-ţi spun cele ce vor să fie, căci împiedicare îmi fac oamenii cei drepţi pe pămînt şi pentru aceea mint Tripoadele cele de farmece în capişti; pentru că drepţii sleiesc a noastră putere". D eci, a întrebat Diocleţian pe slujitori: "Cine sînt drepţii aceia de pe pămînt, din pricina cărora zeul Apolon nu poate să proorocească?" Iar slujitorii i-au răspuns: "Creştinii de sub cer sînt drepţii aceia...

♱ P e vremea dreptcredinciosului împărat Iustinian, popoarele iubitoare de Hristos venind în Sfînta Cetate a Ierusalimului, la praznicul înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului, doi tineri, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au plecat din Siria la Ierusalim, să se închine cinstitului lemn al Sfintei Cruci. Numele unuia era Ioan, iar al celuilalt Simeon, fiind amîndoi de neam bun şi bogaţi. Ioan era în vîrstă de 24 de ani şi, avînd femeie tînără, petrecea lîngă tatăl său cel îmbătrînit, deoarece maica lui murise. Simeon era neînsurat, avea o maică văduvă şi bătrînă, în vîrstă de 80 de ani. Amîndoi aceşti tineri se întovărăşiseră între dînşii cu dragostea lui Hristos, ca unii ce erau din aceeaşi ţară şi au petrecut în Ierusalim multe zile, cercetînd împreună sfintele locuri şi închinîndu-se. Pe cînd se întorceau ei într-ale lor, s-au pogorît în valea Ierihonului şi, mergînd pe sub munte, au trecut pe lîngă cetate. V ăzînd ei mînăstirile dimprejurul sfîntu...

P entru a cunoaşte voia lui Dumnezeu Trebuie să trăieşti în ascultare De un părinte duhovnicesc, mai mereu Şi să faci totul cu a lui binecuvântare. A ceasta e libertatea în care s-au regăsit Adevăraţii creştini de prin lume. E singura cale prin care s-au odihnit Monahii ce au avut un renume. V oinţa bună care nu a fost sfinţită De binecuvântarea unui gând smerit S-a transformat în faptă pustiită De bucuria falsă, din timpul irosit. P ropria voinţă e zi înnourată Un trai confuz, nedesluşit curat; Această zi mai poate fi alungată De-a nopţii conştiinţă din păcat. M ai mult, celor ce s-au născut În viaţa lor a doua oară Vor creşte încet, aproape nevăzut Sporind a lor virtute în ocară. C elui ce mult i-a fost dat ca să ştie Din taina simţului duhovnicesc Se va înălţa în sfânta bucurie Sau va cădea din darul cel ceresc. B ătrânul munte Athos păstrează tăcut Parcă nevrând să amintească Un eveniment care s-a petrecut În vi...