Povestire dureroasă despre toată mulţimea patimilor Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos

 Patimile sunt, prin Îngerul lui Dumnezeu, arătate celui dintru sfinţi, Părintelui nostru Dimitrie Mitropolitul Rostovului, în care arată şi plângerea Născătoarei de Dumnezeu. Pentru ca să înţeleagă tot creştinul cât a suferit Mântuitorul pentru noi şi cum că noi Îl răstignim iarăşi şi pe Maica Domnului o întristăm până la plângere cu fiecare păcat pe care îl facem.

Sfântul Prooroc Ieremia, mai înainte de naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, cu 620 de ani înainte, a spus despre vânzarea Mântuitorului, zicând: "Şi au luat treizeci de arginţi, preţul Celui Nepreţuit, care s-au preţuit de Fiul lui Israil, şi i-au dat pe ei pe Ţarina Olarului, precum mi -a spus mie Domnul", şi nu numai pentru vinderea, ci şi pentru toată petrecerea Mântuitorului pe Pământ, şi pentru toate minunile ce a făcut, şi patimile ce a răbdat, pe toate cu amănuntul le-au spus mai înainte, insuflaţi de Dumnezeu, Proorocii. 

Aţi auzit drept slăvitorilor creştini, în Sâmbăta trecută, despre Lazăr cel mort de patru zile şi înviat prin singur a strigare a Mântuitorului: "Lazăre, vino afară!". Pentru care, preaslăvită minune, mulţime de noroade jidoveşti au crezut în Dânsul.

Aţi auzit şi despre intrarea cea minunată în Ierusalim, ce cinste şi cântare I-au dat noroadele şi mai vârtos pruncii jidoveşti, îndemnaţi fiind de Duhul cel Sfânt, din care pricină s-a cutremurat toată cetatea, zicând: "Cine este acesta?" Unele ca acestea văzând (zice Dumnezeiescul Matei), arhiereiii şi cărturarii s-au mâniat, cu toate că ei şi mai înainte erau mânioşi şi crăpau de zavistie, de când i-a izgonit cu biciul, de ştreang, din Biserică, şi mesele le-a răstumat şi le-a împrăştiat banii lor, zicând: "Casa Mea, casa de rugăciune este, iar voi aţi  făcut-o Peşteră Tâlharilor."

Asemenea şi de minunile cele multe şi peste fire ce s-au făcut de Domnul nostru Iisus Hristos, pe care ei singuri le auziseră şi le văzuseră; Nedumerindu-se ziceau: "Vedeţi că nimic nu folosiţi, iată, lumea toată merge după Dânsul, şi vor veni alte neamuri şi vor strica Biserica şi Cetatea noastră şi locul acesta sfânt ni-l vor lua, şi noi vom rămâne robi şi de batjocură tuturor".

Unele ca acestea cugetând ei şi zicând, şi mai vârtos văzând că nici într-un chip nu pot ei a-şi împlini voile lor, fiindcă Mântuitorul înaintea tuturor îi înfrunta şi îi certa foarte pe arhierei şi pe cărturari, ca pe cei ce se abătuseră de la Legea Moisească. Deci din unele ca acestea şi din cele mai sus zise minuni, umplându-se de răutate înveninată şi nevindecată întru inimile lor, şi mai vârtos, că chiar acum venise vremea ca Răscumpărătorul nostru Domnul, să se dea în mâinile oamenilor păcătoşi să-L răstignească, au început a se sfătui şi a căuta vreme cu prilej ca numaidecât să-L omoare pe El, pentru ca să nu tragă la Dânsul toate noroadele, şi pentru ca să nu-i mai certe pe ei pentru faptele lor cele rele.

"O, neam jidovesc, blestemat şi îndărătnic, cum vă sfătuiţi cele deşarte! Unde trebuia ca voi să vă veseliţi şi să vă bucuraţi că s-a născut din neamul vostru un făcător de bine şi doctor ca acesta, făcător de minuni, care în neamul omenesc nu s-a mai dat niciodată ca să facă cineva aşa preaslăvite minuni, minuni ca acestea, adică: surzii să audă, muţii să grăiască, leproşii să se curăţească, bolile cele nevindecate şi de mulţi ani să se vindece, dracii din oameni să se izgonească şi morţii de pe paturi şi chiar din mormânt, ba încă de patru zile morţi şi împuţiţi, ca din somn să se scoale numai prin singur glasul Lui, cu adevărat neam neînţelegător şi fiii urâciunii sunteţi voi jidovilor".

Aţi auzit, iubiţilor fraţi, pentru ce s-au întărâtat neamurile, şi noroadele evreieşti au cugetat cele deşarte, şi pentru ce au stat de faţă împăraţi, arhierei, cărturari şi boieri ? Aţi auzit pentru ce s-au sculat asupra Domnului şi asupra Unsului Lui ? Să rupem dar, iubiţilor fraţi, legăturile lor, şi să lepădăm de la noi jugul lor, pentru că Cel ce locuieşte în Ceruri va râde de dânşii, şi întru mânia Sa îi va tulbura pe ei.

Aşadar, ticăloşii jidovi adunându-se de multe ori la sfatul lor, ziceau:
"De nu Îl vom ucide noi pe acest Iisus, fiul Mariei, să ştiţi cu bună seamă că va pieri legea noastră şi acest loc sfânt, şi vom rămâne să fim defăimaţi de toate neamurile".

 Deci s-au unit cu bătrânii şi cu cărturarii, şi cu arhiereii cei mai mari, care erauîndreptători ai anului aceluia, şi au zis: "Mai bine este să moară Unul, decât să piară tot norodul".

Iată, aceasta nu de la sine au zis-o, ci Arhiereu fiind al anului, a proorocit că Hristos avea să moară pentru norod, şi a zis: "Să-L ucidem, dar nu în Biserică, nici între norod, căci vedem că sunt mulţi din cei ce cred într-Însul". Deci s-au învoit între ei ca să dea arginţi mulţi ca să înşele pe vreunul din prieteni sau ucenic al Lui, ca să le arate unde s-ar afla El noaptea, într-un loc deosebit, şi prinzându-L să-L dea lui Pilat, prin mărturie mincinoasă, ca să-L răstignească pe Cruce, ca văzând noroadele, cele ce crezuseră într -Însul, că a murit cu o moarte de ocară ca aceea, se vor lepăda de Dânsul şi de învăţătura Lui, şi cu acest ticălos scop, gândeau ei, c-or să stingă cu totul pomenirea Mântuitorului şi a învăţăturii Lui, şi a preaslăvitelor minuni pe care porunceau norodului ca să nu le spună (minunile cele mari) nimănui, nevoind ei în tot chipul ca noroadele să creadă cum că El este înşelător, şi nu păzeşte Sâmbăta, şi că voieşte să strice Biserica lui Solomon ce au zidit-o în patruzeci şi şapte de ani, şi cum că numai cu Belzebut scoate dracii, şi alte multe minciuni de acest fel ziceau cei mai mari din cărturari, către norodul cel prostit. Acestea văzând şi prea ticălosul diavol satana, şi socotind că este doar omul gol şi nu Dumnezeu şi Om, s-a bucurat foarte cu toate slugile lui şi a zis:

"Acum este vremea ca să izbândesc asupra Nazarineanului pentru toate nedreptăţile ce mi-a făcut mie, deci mă voi duce degrabă pe la prietenii şi apostolii Lui, ca să găsesc pe vreunul care să mă asculte, şi să fie robit cu iubirea banilor, şi aşa prin vreunul din apostolii Lui lesne l-aş da pe El în mâinile jidovilor".

Şi venind satana în ceata apostolilor şi văzându-i pe dânşii cu postul şi cu rugăciunea întrarmaţi şi de lumea aceasta cu totul neglijându-se, ci numai stăpânului Iisus Hristos slujindu-I, nu s-a putut atinge de unii ca aceia, dar mai pe urmă văzându-l pe Iuda Iscarioteanul, nu multă osteneală a pus, şi îndată l-a aflat pe el gata la toate, fiindu-i inima rănită după averi. Deci, Iuda miercuri de dimineaţă, fără să ştie cineva din apostoli, s-a dus în Ierusalim, pentru că Mântuitorul se afla în Betania, după cum spune Evanghelistul Matei:
"Că după ce L-au întâmpinat noroadele cu stâlpări, şi după lauda cea din gura
 pruncilor, lăsând pe ei au ieşit afară din cetate la Betania şi s-au sălăşluit acolo".

Aşadar, precum s-a zis, mergând Iuda în Ierusalim, a înţeles el că bătrânii şiarhiereii atunci erau adunaţi iar la sfat asupra Învăţătorului lor, şi luând Iudaîntru sine obrăznicie, a început aşa a se învăţa pe sine: "Să-L dau pe Acesta, şi voi câştiga bani". Şi a mers degrabă unde era adunat sfatul jidovilor, şi bătu în uşă, iar ei au poruncit să-i deschidă, că-l văzuseră pe fereastră venind şi l-au cunoscut că este Iuda, ucenicul lui Hristos. Şi intrând el la dânşii, i-au zis unii din cei mari:
"Ce trebuinţă ai la noi, prietene?"
Iar el le-a răspuns fără nici o sfială:
"Eu am auzit că vă sfătuiţi pentru Nazarineanul, ca să-L prindeţi în mâinile voastre, şi nu puteţi din pricină că El umblă pe furiş din loc în loc. De este aşa precum eu am auzit şi am înţeles, apoi de-mi veţi da mie, şi eu Îl voi da pe El vouă, pentru că El la nici un om nu S-a încredinţat fără numai nouă, ucenicilor Lui, ba încă pe mine mă are cel mai aproape, că şi punga Sa mi-a încredinţat-o mie şi oriunde merge şi unde doarme, numai noi ştim, şi de veţi voi să facem tocmeală, că eu iscodind pe Dânsul cu amănuntul negreşit Îl voi da pe El în mâinile voastre".

Unele ca acestea auzind jidovii din ticăloasa gură a ucenicului, foarte s-au bucurat, şi îndată i-au dat lui loc ca să stea între dânşii, şi el puţin şezând au început a-i da pricină să se săvârşească tocmeala mai în grabă, grăbindu-se ca să se întoarcă mai în grabă, să nu fie întrebat de ceilalţi apostoli unde a fost, şi se grăbea căci acum satana prinsese inima lui.

Jidovii văzând şi cunoscând că cu osârdia ce arată nu se va scumpi la preţ, au zis unii cam în sagă:
"Îţi vom da treizeci de arginţi dacă Îl vei da pe El în mâinile noastre", măcar că el cugetă ca şi până la o tocitoare (un fel de măsură) de bani să-I dea, numai să-L vadă cum voiau ei, căci pentru mulţimea norodului nu cugetau doar să-L prindă. Şi noaptea nu ştiau unde petrece, şi se hotărâseră ca să nu scape neomorât de Paştile acelea, în orice chip ar fi.

Iuda socotindu-se puţin întru sine şi temându-se ca nu cumva socotindu-se ei să mai scadă din preţul cel hotărât întâi, a zis lor: "Eu de la voi nu poftesc mai mult, daţi-mi treizeci de arginţi numai, şi să nu cumva să mă amăgiţi, şi eu la aceasta foarte mă voi sili".

Atunci ei au început toţi a-l încredinţa şi a-I zice:
"Fă tu după cum ai făgăduit nouă, şi noi îţi vom da încă mai mult şi totdeauna îţi vom fi cu dragoste şi prieteni, şi la orice nevoie a ta să vii la noi, şi te vom ajuta".

Întru acest chip săvârşind ei tocmeala, le-a spus Iuda pentru toate degrabă, cum că are a face Paştile în casa lui Zevedeu, iar ei începură a-l ruga cu dinadinsul pentru ca mai înainte de Paşti să Îl dea lor. El îndată s-a făgăduit că va face după cererea lor şi le-a zis:
"Voi să fiţi pregătiţi, să alegeţi ostaşi viteji, care noaptea cu îndrăzneală, şi fără nici o temere să-L prindă. Iar eu când voi socoti vreme cu prilej bun, degrabă voi alerga la voi şi vă voi da ştire, şi banii atuncea îmi veţi da, când voi vesti vouă, şi când ostaşii venind Îl voi da în mâinile lor".

Şi aşa au săvârşit tocmeala şi mâinile şi-au dat între dânşii pe preţul hotărât, treizeci de arginţi, şi alte făgăduinţe ce-i mai dăduseră lui.

Închizând casa unde s-a făcut sfatul, s-au împrăştiat toţi jidovii la casele lor, iar Iuda grabnic s-a întors la Învăţătorul său, socotind că Domnul nu ştie nimic de cele ce s-au săvârşit de Dânsul. Însă Domnul le şi ştia toate, însă nu i-a zis nimic, nici nu l-a arătat către ceilalţi apostoli, vrând să fie pace între dânşii până ce se va săvârşi Cina cea de Taină.

Deci Domnul aflându-se cu toţii în casa lui Simon, tatăl lui Lazăr, şi al surorilor lui, Marta şi Maria, şi sosind vremea ca să facă cei mai de pe urmă paşi spre Sfintele şi Mântuitoarele Patimi pentru noi, nu voia a se depărta de la Preacurata şi Iubita Sa Maică, ci pe cât putea o mângâia, şi spunea acoperit pentru Sfintele Sale Patimi, cu cuvinte ca acestea:
"Acum zice, Fiul Omului va fi vândut în mâinile oamenilor păcătoşi şi-L vor batjocori, şi-L vor
bate, şi-L vor scuipa, şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia".

Atunci Preacurata Fecioară, din cuvintele Preadulcelui său Fiu a cunoscut că a venit vremea Sfintelor Lui Patimi, ştiind acestea mai dinainte din scripturileSfinţilor Prooroci, care adesea le citea, că se cade lui Hristos a pătimi şi a se da pe Sine pentru mântuirea multora, şi a veni la Slava Sa. Deci Preacurata, precum s-a zis, cunoscând, şi mai vârtos văzând pe Fiul său foarte mâhnit, L-a întrebat zicând:
"Fiul meu Preadulce şi Dumnezeul meu, spune-mi mă rog, pentru ce Te văd eu aşa de mâhnit, că niciodată nu Te-am văzut aşa de întristat? Am auzit că vrei să te duci de la mine în Ierusalim, la jidovi, dar nu ştii, Fiul meu, de câte ori s-au adunat ei să Te omoare ? Şi Tu iarăşi Te duci la dânşii şi vrei să faci Paştile acolo? Că eu am auzit că ai trimis doi apostoli ai Tăi să-Ţi gătească Paştile".

Acestea zicând Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi apropiindu-se de Fiul ei, i-a zis în taină:
"Fiul meu, am ceva să-ţi spun, însă nu aici între norod".

 Atunci Domnul S-a tras la un loc deosebit şi a zis:
"Ce ai să-mi spui, iubită Maică a Mea ?"

Iar ea căzu la pământ plină de plângere şi de amare lacrimi, şi Domnul degrabă o sprijini şi o ridică, şi a zis către Dânsa:
"Ah! Maica Mea, pentru ce ai făcut aceasta ? Spune-mi, Maica Mea, ce ai, şi pentru ce atâta întristare te-a cuprins ?"

Atunci a răspuns Născătoarea de Dumnezeu şi a zis:
"Ah, Fiul meu! nu ai poruncit Tu în lege a cinsti pe tatăl, şi pe maica ta şi întru toate a fi ascultători fiii către părinţi ?"

Şi acestea zicând, iarăşi a căzut la Preacuratele Picioare ale Fiului său, cu lacrimi udându-le, şi Domnul ridicând-o, a zis:
"Ce este, Maica Mea, atâta tânguire? Ce faci şi Mie nu voieşti să-mi spui? Spune cu îndrăzneală Fiului tău orice cerere ai".

Atunci Preacurata a zis:
"Eu, Fiul meu Preadulce, Îţi voi spune numai ca o plecată roabă a Ta şi Maică, cu lacrimi Te rog să nu fiu neascultată de Tine, Fiul meu. Eu, Fiule, Îţi zic şi Te rog ca să nu mergi în Ierusalim, ci aici cu noi
în Betania, împreună, să faci Paştile".

Iar Domnul a zis către Dânsa:
"Dar pentru ce, Maica Mea, să nu merg în Ierusalim"?
Iar ea a zis:
"Preadulcele meu Fiu, mie acum mi-a spus Maria, sora lui Lazăr, cum că au venit nişte prieteni ai săi din Ierusalim şi i-au spus cum că cu bunăseamă s-au sfătuit jidovii ca la această zi mare numaidecât să Te omoare pe Tine, că şi iscoade au trimis aici la Tine şi acolo ostaşi înarmaţi au gătit ca să Te prindă şi eu n-aş crede, dar văd că sufletul meu s-a mâhnit foarte întru mine, şi inima mea se taie, şi lacrimile, precum singur vezi, se varsă din ochii mei ca dintr-un izvor. Acestea, Fiul meu, socotesc, nu în zadar m-au împresurat; Pentru aceea Fiule Preadulce, renunţă mai bine de această cale şi nu mai merge la Ierusalim, că şi Tu singur ne înveţi ca să ne dăm în lături de oamenii cei răi dând locul mâniei".

Aceste cuvinte auzindu-le Mântuitorul nostru a slobozit lacrimi şi a grăit cătrePreacurata Sa Maică:
"Fiindcă până acum nu venise vremea rânduită pentru patima Mea, pentru aceea de multe ori am scăpat din mâinile celor ce voiau să Mă prindă acoperindu-Mă cu Dumnezeirea Mea, precum când M-au suit în munte vrând să Mă arunce jos de acolo, ca să Mă piardă, Eu prin mijlocul lor am trecut, şi ei toţi au stat amorţiţi neputând a se apropia de Mine (a se atinge de Mine). Şi în alte rânduri sfătuindu-se ei să Mă omoare, nimic nu au putut să-Mi facă până acum, când a sosit ceasul cel mai înainte rânduit ca să-Mi dau sufletul Meu răscumpărare pentru tot neamul omenesc, şi să-l scot din tirania diavolului, că pentru aceasta M-a trimis Tatăl în lume izbăvire".

Aceste cuvinte auzind Preanevinovata Fecioară, şi luând adevărata încredinţare acum, că avea să se înstrăineze de Preaiubitul său Fiu, multă şi mare întristare şi plângere avea, a căzut la Pământ ca o moartă, foarte lovindu-se, plângând şi zicând:
"O, despărţire amară! O, lumina ochilor mei! Ce vrei să mă fac? Vai mie, cea străină şi sărmană, cum Fiul meu uitând milostivirea cea de Maică,singură acum mă lasă în lume!"

Iară Domnul sprijinind-o cu mâinile Sale, foarte o mângâia cu cuvinte dulci, şi zicea către Dânsa:
"Pentru ce, Maica Mea cea iubită, atât te sfărâmi cu întristare? Şi pe Mine Mă întristezi, şi zici că te las singură? Eu niciodată nu te voi lăsa singură, măcar de şi voi pătimi, însă toate de bună voie am a le răbda ca să fac ascultare Dumnezeului şi Părintelui Meu".

Acestea făcându-se, degrab au prins de veste sfintele femei, care totdeauna erau pe lângă Născătoarea de Dumnezeu, şi alergând au apucat-o în mâinile lor din mâinile Domnului, şi au zis către Dânsa:
"Vai nouă, Doamna noastră! ce ţi s-a întâmplat de atât ai plâns şi te vedem cu totul slăbită?"

Iar Preacurata abia putând a grăi, a început a le spune, zicând:
"Ah! iubitele mele, de aţi şti voi pentru ce plâng eu, aţi plânge şi voi ca mine, că iată, Fiul meu şi Dumnezeul meu se desparte de noi astăzi, şi merge la Ierusalim să se dea în mâinile jidovilor ca să-L omoare".

Atunci au zis Marta şi Maria:
"Doamna noastră, Stăpână, nu te întrista aşa de mult, că această tulburare a jidovilor nu s-a întâmplat numai o dată, ci de multe ori şi nu au putut să facă nimic, şi acum noi suntem încredinţate că
 precum pe fratele nostru L-a sculat din morţi cu puterea Dumnezeirii Lui, au doar nu va putea şi acum să se apere pe Sine de tulburătorii jidovi?"

Atunci răspunzând Născătoarea de Dumnezeu a zis:
"Drept grăiesc, o, Marto! Puternic este ca niciodată să poată pune mâinile pe El jidovii, dar iată că
 acum, după cum Însuşi Fiul meu mi-a zis, că a sosit ceasul ca să se dea pe Sine la patimi şi la moarte, ca să slobozească neamul omenesc de tirania diavolului!"

Aceste cuvinte cu încredinţare auzindu-le sfintele femei de la Născătoarea deDumnezeu, au început şi ele a boci cu mare plângere şi strigare, împreună cu Preacurata Fecioară tânguindu-se pentru despărţirea cea cu durere de Domnul nostru.

Deci Domnul nostru văzând şi auzind plângerea cea mare şi tânguirea lor, s-a întristat foarte, şi a început a se pregăti de cale, fiindcă acum trecuse de amiaza zilei de joi, şi cale era a merge ca trei mile de loc de la Betania până la Ierusalim. Şi poruncind apostolilor să se gătească de cale, au chemat îndeosebi pe Marta şi pe Maria, surorile lui Lazăr, şi pe Maria Magdalena, şi a început a le învăţa ca să aibă mare purtare de grijă pentru Preacurata Sa Maică şi să nu se depărteze de la Dânsa nicidecum, "ci să o mângâiaţi pe cât veţi putea, şi dacă va trece vinerea, să veniţi împreună la Ierusalim toate, că trebuie să fiţi şi voi acolo".

Şi înţelegând de la oarecine, cum că Iuda Iscarioteanul în ziua trecută a fost la Ierusalim, dar nu ştia că a fost pentru vânzarea Fiului său, şi chemându-l i-a zis lui:

"Prietene Iudo, tu ieri ai fost la Ierusalim, oare aşa este cu bună seamă cum am auzit prin alţii, că jidovii sunt pregătiţi ca să-L ucidă pe Fiul meu? Trebuie să fi auzit tu una ca aceasta".

Iar ticălosul Iuda a răspuns:

"Nu Doamnă, nimic rău nu am auzit de Dânsul, eu am şi prieteni din jidovi, chiar din cei din sfatul lor, şi aceia negreşit mi-ar fi spus mie şi cum nu ţi-aş fi spus eu ţie, Doamna noastră?" 

Atunci a zis Născătoarea de Dumnezeu către Iuda:

"O! prietene Iudo, de ai prieteni la sfatul jidovilor, foarte te rog să ai purtare de grijă pentru Fiul meu, şi de cumva vei simţi vreo tulburare, tu ca unul ce ai prieteni dintre dânşii, sileşte şi o potoleşte, sau măcar să vii degrabă şi să-mi dai de ştire, ca mergând, să mor şi eu lângă Fiul meu, aşa te rog prietene Iudo, să fii pânditor sănătăţii Lui, ca unul ce eşti mai de aproape precum singur cunoşti, că şi punga nu a încredinţat-o la nimeni altul în afară de tine, deci ţie ţi -L încredinţez".

 Iar Iuda a zis:

"Nu Doamnă, nicidecum nu te mâhni, că foarte mare purtare de grijă şi silinţă voi avea eu pentru învăţătorul nostru".

O! Preasfinţită Maica Mielului celui fără de răutate, cum ai încredinţat unui tâlhar comoara nepreţuită? Lupului pe Mieluşel, şi celui rău pe Cel bun şi iubitor de oameni.

O! ticăloase Iudo: nu-ţi ajunge că pe Fiul Maicii L-ai vândut la moarte, ci încă şi pe Maică o înşeli cu minciunile tale! Cu adevărat, cuvintele tale Iudo, s-au muiat mai mult decât untdelemnul, şi acelea din urmă s-au aflat săgeţi.

Aşadar voind Domnul să nu lase pe Preaiubita Sa Maică nemângâiată, a chemat-o la un loc

deosebit unde se aflau şi celelalte sfinte femei, şi cuprinzând-o cu mâinile, cu ochii plini de lacrimi a sărutat-o şi a zis către Dânsa:

"O, Preacurată şi Preaiubita Mea Maică! Îţi mulţumesc foarte pentru dragosteata cea mare şi pentru osteneala ce ai arătat -o întru anii Mei cei puţini; Mulţumesc ţie, Maica Mea cea iubită pentru ascultarea ta cea cinstită şi cu durere spre Mine, Fiul tău, că M-ai hrănit de la pieptul tău cel sfânt, şi M-ai îmbrăcat, şi M-ai încălzit, şi întru toate ai avut mare purtare de grijă cât am fost cu tine pe pământ, ca o adevărată Maică a Mea, că pentru trupul şi  pentru silinţa ta, şi ascultarea cea cu osârdie acum nu-ţi pot răsplăti, iar cu Dumnezeirea Mea cu adevărat îţi voi răsplăti; şi mai mult decât pe toate maicile te voi proslăvi. Deci acum Preaiubită Maica Mea, te dau pe tine în mâinile Lui Dumnezeu şi Tatăl Meu, iar Eu merg de voie să pătimesc şi pe Cruce răstignindu-Mă să-Mi dau sufletul pentru mântuirea lumii, însă nu te întrista prea peste măsură, că a treia zi Mă voi scula, şi Mă vei vedea, şi mult te vei bucura".

Aceste cuvinte auzindu-le Preanevinovata Fecioară, a pomit spre tânguire şi amară plângere, smulgându-şi părul cel frumos, şi căzând la pământ zăcea ca o moartă.Degrabă sfintele femei au început a o spăla cu apă rece, până şi-a mai venit în fire, şi se nevoiau ele cât puteau a o mângâia, de-a pururea petrecând lângă Dânsa, după porunca ce o aveau de la Fiul ei. Deci chemând Domnul pe Sfinţii Apostoli întru acel ceas, au şi pomit la Ierusalim, şi venind au intrat în casa lui Zevedeu înaintea cetăţii, unde era gătită pentru Sfinţia Sa foişorul mai dinainte aştemut, şi toate gătite fripte şi pe masă puse, după obiceiul jidovilor, iar Iuda mai înainte de a ajunge Domnul la casa lui Zevedeu, s-a despărţit de apostoli, şi alergând în cetate unde erau jidovii adunaţi, le-a spus în scuer zicând:

"Iată, Nazarineanul a sosit acum în casa lui Zevedeu, precum v-am spus vouă de ieri", iar ei auzind foarte s-au bucurat, şi au voit ca să-l oprească pe Iuda că după ce va însera bine, să-i dea ostaşi care erau pregătiţi să meargă să-L prindă.

Dar Iuda a zis lor:

"Nu ştiţi voi nimic, nu ştiţi că El este Omul cu multemeşteşuguri, şi şezând eu aici până va însera, de unde ştim noi ce face El, şi în care loc se duce, dar voi fiţi gata şi staţi aici cu ostaşii, şi eu mă duc iarăşi ladânşii, şi dacă se va aşeza la masă cu ucenicii mai târziu, când voi socoti eu,îndată voi alerga la voi, şi luând ostaşi lesne Îl voi prinde".

Aşa, jidovii foarte împăcându-se cu sfatul lui Iuda, l-au şi îndemnat ca degrabă să meargă la Iisus, şi grăbindu-se s-a dus şi l-au întrebat pe el unii din apostoli unde a fost? Iar el a zis că a încercat să cumpere oarece, ce ştia el că se potriveşte, ca să nu-l învinuiască. Şi şezând Domnul au făcut Paştile după lege, precum zice Dumnezeiescul Gură de Aur, întâi în picioare stând şi încinşi şi încălţaţi, ce încălţăminte rezemându-se în toiege, şi altele câte porunceşte legea făcând. 

După aceea cele mai desăvârşite arătând ucenicilor, au aşezat şi Taina Paştilor noastre în foişor, noapte fiind, că zice: "Seara făcându-se, a şezut cu cei doisprezece apostoli", şi vezi că n-a fost acea pască a legii, pentru că cină şi şedere şi pâine a fost, iar acolo toate fripte pe foc şi nedospite. Şi mai înainte de a începe cina s-a sculat de la cină şi şi-a pus hainele Sale jos, şi a turnat apă în spălătoare, El Însuşi făcându-le toate, încă împreună şi pe Iuda înfruntându-l, iar pe ceilalţi ucenici învăţându-i să nu caute să fie mai întâi. 

După spălare i-a învăţat zicând:

"Cel ce vrea să fie mai mare, să fie mai mic decât toţi", Însuşi pe Sine punându-Se pildă. Şi mai întâi decât pe toţi pe Iuda a spălat Hristos, care stătuse întâi mai curând şi mai fără de ruşine; iar cel mai de pe urmă venind Petru. Iar acesta mai fierbinte fiind decât ceilalţi, nu lăsa, pe Domnul zicând:

"Doamne, Tu vrei să-mi speli picioarele? Nu vei spăla picioarele mele în veac".

Şi îndată a auzit de la Învăţător:

"De nu te voi spăla pe tine, Petru, nu vei avea parte de Mine".

Atunci Petru a răspuns zicând:

"Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul, numai să fiu părtaş cu Tine".

Deci a zis Domnul:

"Nu trebuie să te spăl, că sunteţi curaţi, dar nu toţi". Şi arătându-le Înălţare Preaslăvită, prin smerenie şi-a luat iarăşi hainele Sale şi a şezut şi a zis:

"Voi pe Mine Mă numiţi Domn şi Învăţătorul vostru, şi Eu v-am spălat picioarele voastre. Şi voi datori sunteţi a avea dragoste şi a spăla picioarele unul altuia. Că pildă am dat vouă, că precum Eu am făcut vouă, şi voi să faceţi, ca să cunoască toţi că ucenicii Mei sunteţi. Amin, amin zic vouă, nu este sluga mai mare decât stăpânul, nici solul decât cel care l-a trimis pe el. De ştiţi acestea, fericiţi veţi fi de le veţi face".

Şi alte multe învăţături tainice i-a învăţat şi le-a dat lor în acel ceas. Şi mâncând ei a spus de vinderea Sa care urma să se săvârşească de Iuda:

"Arătat vă spun vouă că Fiul Omului în această noapte va fi dat la moarte de unul dintre voi, şi Fiul Omului va merge precum este scris pentru Dânsul, dar vai omului prin care Fiul Omului se dă, mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut omul acela".

 Tulburându-se ucenicii pentru cuvântul acela, au început a zice fiecare unul câte unul:

"Au doară eu sunt Doamne?"

Atunci a zis Iisus numai lui Ioan în taină:

"Căruia Eu întinzând pâine îi voi da, acela este cel ce M -a vândut"

(că de ar fi ştiut Petru cuvântul acesta, ca cel care era mai fierbinte şi mai râvnitor decât ceilalţi, ar fi ucis pe Iuda).

Şi luând Iisus pâine şi blagoslovind a frânt şi a dat ucenicilor zicând:

"Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu", asemenea şi paharul zicând:

"Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu al Legii celei noi. Acestea să faceţi întru

 pomenirea Mea".

Şi vezi că "pâine" zice când o numeşte Trupul Său, iar nu azimă. Să se ruşineze deci cei care aduc azima drept jertfă. Iar după săvârşirea Dumnezeieştilor taine, îndată a intrat satana în Iuda, că ispitindu-l pe el mai înainte, atunci s-a sălăşluit întru el cu totul, şi se scârbea foarte văzând că se face dovada la masă.

Deci sculându-se cu ucenicii Săi de la masă, s-a pornit a se pogorî în Getsimani şi pe cale venind a zis lor:

"Voi toţi aveţi să vă smintiţi pentru Mine în noaptea aceasta, că scris este: "Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei". Iar Petru a zis: "Măcar şi toţi, dar eu nu mă voi lepăda de Tine".

 Şi era târziu,adică noapte adâncă, şi El a zis lui Petru:

"Mai înainte până ce va cânta cocoşul de două ori te vei lepăda de Mine de trei ori", care a şi fost:

"Că fiind Petru cuprins de mare frică, arătând Dumnezeu neputinţa firii omeneşti, şi pentru că încredinţase Lui lumea ca să cunoască Petru de la sine slăbiciunea firii, şi să fie milostiv spre cei păcătoşi".

Şi ajungând la Ghetsimani, nu a intrat în sat, ci S-a sălăşluit în oarecare grădină, ştiind că de acolo are să-L prindă. Atuncea Iuda cunoscând bine cum că acolo are să rămână Domnul, a alergat îndărăt cât putea la adunarea jidovilor dând de veste unde se află. Deci, luând de la dânşii cei 30 arginţi, şi ostaşii care era pregătiţi cu felinare şi cu lumini, s-a pornit cu mare grăbire spre grădina de la Ghetsimani. Dar Iuda încă pre cale fiind, le-a dat un semn zicând: ,,Să luaţi seama foarte bine, nu cumva greşind să prindeţi pre vreunul din apostoli în loc de Hristos, ci să căutaţi la mine pre care îl voiu cuprinde şi-l voiu săruta, pre acela, deodată să năvăliţi şi să-l prindeţi şi să-l loviţi bine cu câteva baltoage, ca să-i mai lipsească puterea, şi să nu cumva să-l scăpaţi”.

Aşa Iuda învăţând pre ostaşi, se apropia, iară Domnul Se afla în grădină de ceea parte de pârâul chedrilor, atâta nevoindu-Se întru rugăciune că Se făcuse sudoarea Lui ca picăturile de sânge ce pică pre pământ, şi zicea: Întristat este sufletul meu până la moarte (Marcu 14, 34); şi îngerul din cer I S-a arătat întărindu-L pre El, când şi apostolilor le-a zis, găsindu-i a treia oară dormind: Dormiţi de acum şi vă odihniţi, destul este; a venit ceasul; iată, se dă Fiul Omului în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem; iată, cel ce m-a vândut, s-a apropiat (Marcu 14, 41-42). 

Şi încă grăind El, iată Iuda, unul din cei doisprezece, a venit, şi împreună cu el norod mult şi ostaşii cu săbiile goale, iară Domnul văzându-i de departe, a ieşit afară din grădină întru întâmpinarea lor, şi le-a zis: Pre cine căutaţi ? Răspuns-au lui: pre Iisus Nazarineanul. Zis-au lor Iisus: Eu sunt (Ioan 18, 4-5); şi îndată auzind ei acest cuvânt, au căzut toţi pre spate ameţiţi, şi felinarele li s-au stins. După aceasta, venindu-şi în fire, iarăşi au aprins felinarele, şi au intrat în grădină. Iară Domnul şi al doilea rând le-a zis: Pre cine căutaţi ? Iar ei ca şi întâia dată iarăşi au căzut la pământ (cu feţele în jos). După aceea iarăşi îndreptându-se, s-au sculat şi a zis Iuda către ostaşi: ,,Eu mă mir de voi că sunteţi aşa de fricoşi, şi neputincioşi atâta de mulţi fiind, voi nu puteţi să prindeţi un om”. 

Atunci au zis ostaşii către dânsul: ,,Dar tu pentru ce cazi pre spate ca şi noi ? Noi ştim că tu ne eşti povăţuitor şi ne-ai zis că tu întâi îl vei cuprinde şi îl vei săruta, şi acum vedem că nici tu nu te poţi apropia”. Şi iarăşi a zis Iuda: ,,Ce trebuie sărutare ? Nu vedeţi că El singur aici înaintea voastră este, dar voi sunteţi cu totul neputincioşi ?” Şi aceasta o a făcut Domnul, ca arătat să cunoaştem noi că, nu când au vrut ei, ci când a voit El S-a lăsat să-L prindă. 

Deci vrând să Se dea în mâinile lor, iarăşi S-a înfăţişat înaintea lor a treia oară, şi a zis lui Iuda: Prietene, pentru ce ai venit ? (Matei 26, 50) Iată vremea este bună, fă ce voieşti. Atunci Iuda apropiindu-se îndată L-a cuprins şi L-a sărutat, iară ostaşii văzând că S-a lăsat de L-a cuprins Iuda, îndată sărind cu toţii L-au prins pre El. Iar Petru, scoţând sabia, a lovit pre sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă. Atunci a zis Iisus lui: Întoarce sabia ta în locul ei, că toţi cei ce scot sabie, de sabie vor muri (Matei 26, 52); au ţi se pare că nu aş putea Eu singur să Mă apăr ? Şi a zis lui Malh să pună urechea sa la loc, şi îndată s-a vindecat. 

Atunci apucându-L ostaşii cu nemilostivire, au început a-L bate cu săbiile şi cu ciomegele, şi fiecare cu ce avea în mâini; şi legându-I mâinile la spate, I-a pus la grumaji un ştreang şi-L trăgea la deal cu grăbire, cu mare batjocură şi cu strigări mari şi fără de rânduială, că se suia la văzduh glasurile lor, încât toată cetatea s-a speriat şi s-au deşteptat toţi din somn. 

Şi trăgându-L aşa cu mare batjocură, au ajuns la curtea lui Anna Arhiereul, care era îndreptător jidovilor, unde acolo era adunată toată mulţimea, aşteptând cu bucurie aducerea Domnului nostru Iisus Hristos cea cu necinste. Atunci, sfinţii apostoli de frică s-au ascuns cu toţii pre unde au putut, numai Sfinţii Ioan şi Petru mergeau după Iisus în casa adunării, iar Petru şedea afară cu slugile, ca să vază sfârşitul, unde şi lepădările de Hristos a făcut. După aceea, apropiindu-se Petru de uşa casei, unde era Domnul cu mâinile legate, a căutat Domnul spre Petru, şi cu acea căutătură a Domnului îndată şi-a cunoscut Petru greşeala, atunci şi cocoşul a cântat a doua oară. Şi ieşind el din curte, s-a ascuns într-o peşteră plângând cu amar, şi nu a ieşit din acea peşteră până în ceasul când a înviat Hristos din morţi.

Iar Domnul sta legat în curtea lui Anna, şi mulţimea ostaşilor celor peste o mie nu înceta a-L bate cumplit îndoindu-I durerile, până ce jidovii începură a-L trimite cu batjocură cu mâinile legate şi cu bătăi de la unul la altul, adică: Anna L-a trimis la Caiafa, apoi Caiafa L-a trimis iarăşi la Anna, după aceea L-a trimis la Pilat; apoi Pilat la întâia cercetare ce I-a făcut, cunoscând că nici o vină nu are, L-a trimis la Irod, fiindcă se întâmplase şi Irod în Ierusalim în acele zile. Şi Irod la întrebările ce I-a făcut, neluând nici un răspuns pre cât el aştepta ca şi vreo minune să vază de la Domnul. 

Deci, batjocorindu-L şi el de ajuns, L-a trimis iarăşi la Anna. În această umblare de la unii la alţii a suferit Domnul foarte grele munci: lovituri, scuipări, palme, pumni, bice şi tot felul de răni, care de oameni nu s-ar fi putut şti nicidecum numărul mulţimii muncilor, dacă nu prin înger s-ar fi descoperit arătat celui dintre sfinţi părintelui nostru Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. 

Deci, Anna Arhiereul iarăşi L-a întrebat cu tot dinadinsul de ucenici şi de învăţătura Lui. Atunci Domnul i-a răspuns: Eu totdeauna am învăţat în sinagogă şi în biserică, unde toţi iudeii se adună şi întru ascuns nu am grăit nimic. Ce mă întrebi ? Întreabă pre cei ce au auzit ce am grăit lor (Ioan 18, 20-21). Acestea zicând Iisus, unul din slugile ce sta înainte anume Malh, cel vindecat la ureche de Domnul, aşa de tare L-a lovit peste gură cu întrarmata mână de fier, încât s-a auzit în toată curtea că şi dinţii din gură I Se strămutaseră, şi îndată Domnul a căzut la pământ, şi s-au închipuit degetele acelei înveninate mâini pre faţa Domnului, şi mult sânge din gură şi din nas I-a curs. 

Atunci a zis Domnul: De am grăit rău, mărturiseşte de rău, iar de am grăit bine, de ce mă baţi ? (Ioan 18, 23) Iar el îndată a răspuns, zicând: Dar pentru ce aşa răspunzi arhiereului ? 

Osebit de acea palmă de fier a mai primit încă 102 lovituri cu palmele peste sfântul Lui obraz. Deci când era vineri, în faptul zilei L-a trimis Anna legat iarăşi la Pilat, dregător roman, unde acolo s-a adunat toată mulţimea jidovilor, şi toţi cei mai mari, cu feluri de mărturii mincinoase, silindu-se cum mai în grabă să-L dea morţii, fiindcă trecuse vremea să mănânce Paştile, că în noaptea aceea li se cădea lor să mănânce Paştile; dar pentru uciderea lui Hristos le-au mutat, precum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur. 

Acolo, însă, la Pilat aflându-Se Domnul, multe întrebări I S-au făcut, şi într-o temniţă la puţin ceas L-au vârât în butuci de piatră, până ce se adunau mărturiile cele mincinoase. Tot acolo a fost aşa de tare legat la stâlpi de piatră cu spatele, încât I S-a despicat dumnezeiescul Lui piept. Tot la acel stâlp atâta a fost strujit cu mărăcini clenciuroşi şi ghimpoşi, încât, când L-au dezlegat de la stâlp, a căzut jos pre pământ neputând să stea pre picioare nicidecum, ci Se tăvălea în sânge sub stâlp, şi chiar în ceasul acela ar fi urmat nevoie să moară, dacă nu dumnezeirea ar fi sprijinit pre omenire, ca după toate înfricoşatele munci pre cruce să-Şi dea sfântul Său suflet. 

Deci, Pilat, după toate cruntele bătăi ce I-a rânduit (,,numai doar că ar potoli mânia cea sălbatică a jidovilor”) voia să-L slobozească, văzând că nu are întru Dânsul vină, aducându-le încă aminte şi de obiceiul ce au, ca să le slobozească la tot praznicul câte un vinovat, socotind că-L vor ierta pre El, măcar pentru cinstea praznicului; dar ei mai cumplit întărâtându-se, strigau: Nu pre acesta, ci pre Varava (Ioan 18, 40). Şi iarăşi: De vei slobozi pre acesta, nu eşti prieten chesarului (Ioan 19, 12); noi asupra ta vom da pâră la împărat, căci noi l-am adus la tine ca pre cel vrednic de moarte şi tu voieşti a-l slobozi. Noi de acum cu tine ne vom judeca la împăratul Cesar, că pre cel potrivnic lui voieşti a-l acoperi. De nu ar fi fost acesta tulburător, sfatul nostru şi arhiereii nu l-ar fi dat ţie prin mărturii dovedite că este dator să moară.

Acestea auzindu-le Pilat, s-a temut foarte, şi măcar că-L ştia pre Dânsul cu totul nevinovat, însă spălându-şi mâinile, şi împreună cu spălarea mâinilor, spălându-şi şi inima despre toată milostivirea, a zis: Nevinovat sunt de sângele dreptului acestuia, voi veţi vedea. Şi răspunzând tot norodul, a zis: sângele lui asupra noastră şi asupra feciorilor noştri (Matei 27, 24-25). 

Şi îndată Pilat făcând pre voia lor, a slobozit pre Varava tâlharul, iar asupra lui Iisus a slobozit hotărârea morţii într-acest chip: ,,Eu, Pilat din Pont, stăpânitor prin împărăţia romanilor, în divanul cel mare al domniei mele, judec, hotărăsc şi osândesc pre cruce pre Iisus ce se cheamă de norod Hristos Nazarineanul, om răzvrătitor împotriva legii lui Moisi şi a mare-încuviinţatului împărat al romanilor Tiberie Cesarul, numindu-se pre sine Fiul lui Dumnezeu şi Împărat al lui Israil, ameninţând stricarea Ierusalimului şi a Sfintei Biserici, nevrând să ştie de frica Cesarului, având încă îndrăzneală a intra cu mulţimea de norod în oraşul Ierusalim şi în Sfânta Biserică ca un Împărat biruitor cu ramuri de finic. De aceea, orânduim pre întâiul nostru sutaş (comit) Cornilie să-l treacă pre el în public prin oraşul Ierusalimului, legat, biciuit şi îmbrăcat în porfiră, încununat cu cunună de spini, ducându-şi însuşi crucea sa pre umeri, ca să fie pildă tuturor făcătorilor de rele. Către acestea poruncim să-l treacă dimpreună cu doi tâlhari ucigaşi, şi să-l scoată prin poarta ce se zice Antonina, şi să-l ducă tot prin public la muntele făcătorilor de rele numit Golgota, şi acolo să-l răstignească pre cruce, pironit cu piroane de fier, după obiceiul osândiţilor, în obşteasca privire a tuturor, şi poruncim: ca nimeni ori de ce treaptă sau numire va fi, să nu îndrăznească a opri această hotărâre de mine dată, povăţuită şi săvârşită cu toată bună cuviinţă spre osânda abaterii acestui evreu, fiind pre temeiul legiuirilor şi a pravilelor împărăţiei romanilor. Către acestea va pune deasupra crucii şi scrisoarea aceasta a vinovăţiei lui în trei limbi: elineşte, romaneşte şi evreieşte adică: Iisus Nazarineanul Împăratul Iudeilor. În anul de la zidirea lumii 5508 martie în 23”. 

Deci, după ce a săvârşit Pilat hotărârea morţii lui Iisus Hristos şi L-a dat ostaşilor ca să-L răstignească, le-a zis şi aceasta: ,,Iată vi-l dau ca să-l munciţi cum ştiţi, numai aceasta să ştiţi că el este dator ca pre cruce să moară, iar nu în alt loc, căci apoi veţi fi foarte rău pedepsiţi”. 

Cu aceasta a mai îmblânzit cruzimea ostaşilor; că de nu le-ar fi zis aceasta, nici nu ar mai fi prins ei pre Simon Chirineanul ca să ducă crucea cea foarte grea; ci ar fi bătut pre Domnul până la moarte, când nu mai putea să-Şi ducă crucea, slăbit fiind cu totul şi sângerat de multele şi cumplitele bătăi. 

Iar pentru toată mulţimea sfintelor Lui patimi să se ştie că numai suspinări umilite din inimă, mai înainte de moartea crucii, a slobozit de 109 ori; asemenea picături de lacrimi în toată vremea pătimirii Sale a vărsat din ochi 67.200, iar picături sângerate din ochi şi din tot trupul au fost de 11 ori câte 108.000 şi 225, care fac 1.188.225, adică un milion una sută optzeci şi opt de mii două sute douăzeci şi cinci. 

De părul capului şi de barbă, tras şi târât a fost de 78 ori, poticnindu-Se şi căzând la pământ, începând de la grădină unde L-a prins şi până la Anna Arhiereul, de 7 ori. Când Îl împingeau până la poticnire, I s-au dat lovituri la picioare şi la fluiere 172; ridicat fiind de la pământ de păr şi de funia ce I-a fost în grumajii Lui de 23 ori. Tifle peste obraz şi peste gură şi între ochi a primit 28. 

Peste grumaji S-a lovit de 25 ori. Peste cap şi peste piept a primit lovituri 28. De stâlp a fost izbit o dată de moarte. De pământ iarăşi a fost trântit de 3 ori. La stâlp a fost bătut cu toiege de spini clenciuroşi, cu bice noduroase rău înveninate, şi cu lanţuri de fier în muchii. A primit lovituri 6.666; iară osebite răni au fost 5.000, şi fiindcă peste acelea I s-au mai adăugat altele mai cumplite, încât de multe ori după fire nevoie ar fi urmat să moară precum s-a mai zis, dar cu dumnezeirea se întărea omenirea, ca după acele prea multe şi grele patimi pre cruce să moară. 

Osebit de răni, vânătăi au fost pre trupul Domnului încă 1.199, pre cap au fost împunsături de cumplită cunună de spini 1.000, fiindcă cununa se punea şi se lua de pre cap până la 50 ori. Lovit a fost peste cap şi peste cununa cea de spini, cu trestia şi cu toiegele din toată puterea, de 40 ori, dintru care lovituri au trecut ghimpi unii mai adânc decât alţii în capul Domnului 5, până la creieri, unde şi după Învierea Domnului au rămas 3, scuipări în sfânta faţă a primit 100, tras fiind încoace şi încolo cu batjocură de nas de 20 ori, de urechi aşijderea a fost scuturat de 30 ori. 

A mai căzut foarte rău când Îşi ducea crucea la deal la Golgota de 5 ori, şi a primit lovituri de moarte de 19 ori, când şi luându-I crucea de deasupra Lui, au silit pre Simon Chirineanul să o ducă.  

Acestea aşa săvârşindu-se Preacurata Fecioară Născătoarea de Dumnezeu nimic nu ştia de înfricoşatele munci ale fiului său, fiindcă ea se afla în Vitania, în casa lui Lazăr, împreună cu surorile lui şi cu alte femei care neîncetat o mângâiau şi o păzeau de aproape, după cum le poruncise Domnul. Şi măcar că nu ştia nimic de fiul ei cel iubit, însă de plângere nu înceta nicidecum, cunoscând cu duhul că fiul său pătimeşte. 

Iară vineri de dimineaţă au venit oarecare prieteni ai Martei şi ai Mariei din Ierusalim la Vitania şi le spuseră în taină toate cu mare jale pentru cumplitele patimi ale Mântuitorului şi cum că L-au dat ostaşilor ca să-L răstignească pre cruce; iară Preacurata Fecioară înţelegând din casă de unde se afla singură întru mâhnire, pentru venirea lor de la Ierusalim, începu a-i întreba cu tot dinadinsul cu mare durere zicând: ,,O ! prieteni iubiţi, spuneţi-mi adevărul, mă rog, ce s-a întâmplat fiului meu, şi cum se află ?” 

Iară ei, după cum erau învăţaţi de Marta vrând să tăinuiască, au zis: ,,Nimic, Doamnă, rău nu am auzit de Dânsul”. Aceasta ei zicând şi ştiind ce s-a făcut Lui, îndată începură ei a plânge mai întâi, şi aşa nevoind ei au arătat adevărul. Atunci Preacurata cunoscând adevărul, îndată cunoscu că fiul ei pătimeşte cumplit şi cu mare plângere sărind, a început a alerga pre drumul Ierusalimului. Şi degrabă şi celelalte sfinte femei au început a alerga în urma ei, temându-se să nu se ucidă de întristarea cea multă, şi ajungând ele cu grăbire la Ierusalim, au mers drept la curtea lui Pilat, ci n-au apucat pre Domnul acolo, căci Îl porniseră la deal pre uliţă la Golgota. Iară ele şi mai cu grăbire mergeau ca să-L afle, şi apucând pre alt drum au ajuns întâi la Golgota şi neaflându-L acolo, s-au întors degrabă la vale pre alt drum.

Şi iată că L-au întâmpinat tocmai când căzuse sub cruce, şi ostaşii Îl băteau cumplit şi-L trăgeau de funia ce o avea în grumaji; şi nu Se putea scula de greutatea crucii, fiindcă slăbise acum foarte, şi era aproape de moarte, tăvălindu-Se în sânge, de unde nemaiputând dintr-acel loc să ducă crucea, o au dat lui Simon Chirineanul. Întru această jalnică stare aflând Preanevinovata Maică pre fiul ei cel iubit sub cruce cu totul istovit de bătăi, încruntat peste tot în sânge, încât numai urmele pre unde venise şi locurile pre unde căzuse cu crucea erau toate roşite cu scumpul sânge.

Cine poate să spună cu de-amănuntul loviturile în piept ale Născătoarei de Dumnezeu ? Lacrimile cele amare, smulgerea nevinovatului şi frumosului păr din cap, ruperea obrazului cu unghiile, încât de n-ar fi fost celelalte sfinte femei cu totul s-ar fi ucis. Şi ce era mai rău, că nici nu o lăsau ticăloşii ostaşi ca să se apropie de fiul său, ci numai în urmă mergând şi tânguindu-se, unele ca acestea zicea:

 ,,Ah ! preaiubite, fiul meu ! Nu ai voit să mă asculţi pre mine, maica ta, ca să rămâi în Vitania, ci ai venit la Ierusalim ca să faci Paştele; iată ce-Ţi răsplătesc cei ce s-au îndestulat de facerile Tale de bine. Vai mie, fiul meu ! Nu Te-ai pornit ieri întru acest chip de la mine precum Te văzui acum. Vai mie, fiul meu ! Vai mie, fiul meu ! Căci ai făcut aceasta ? Ah ! Ce rău ai făcut jidovilor pentru care acestea Ţi-au răsplătit ? Vai mie, fiul meu ! Mângâierea mea şi inima mea cea preadulce ! Ah ! Ah ! Fiul meu preaiubite, cum văz urmele Tale pline de sânge şi nu mă pot apropia ca să Te şterg pre faţă. Vai mie, fiul meu şi Dumnezeul meu ! Trimite mai întâi la mine moartea, că nu pot suferi să văz acestea care nu nădăjduiam”. 

Cu aceste cuvinte şi cu alte asemenea petrecea Preacurata Fecioară pre fiul său, împreună cu celelalte femei până ce au ajuns în deal la Golgota, şi ajungând la locul cel de osândă îndată ostaşii L-au dezbrăcat de haine şi L-au lăsat cu tot sfântul trup gol spre mai multă batjocură, după aceea L-au întins jos pre cruce şi L-au ţintuit, întâi amândouă mâinile, apoi picioarele unul lângă altul. Şi atâta L-au întins pre uscatul lemn al crucii, încât după proorocie puteai a număra oasele Lui, şi îndată după ce L-au pironit, au legat crucea cu funii, apoi cu multe strigări şi ocări ridicând-o, au înfipt-o în piatră, în gaura cea făcută înadins pentru aceasta. Acestea privindu-le Născătoarea de Dumnezeu, s-a pătruns la cele dinlăuntru şi căzând la pământ a leşinat, şi a stat multe ceasuri nemişcată în mâinile sfintelor femei, care nici ele nu se pricepeau la cine vor căuta mai întâi: la Domnul care L-au văzut răstignit şi tot trupul Lui scăldat în sângele care curgea din rănile mâinilor şi ale picioarelor, sau la Maica Lui ce acum leşinase, şi mai vârtos femei fiind şi ele slabe de fire, însă întru acel ceas Sfântul Ioan a fost de mare trebuinţă ca unul ce la toate a fost de faţă. 

După ce au răstignit pre Domnul, au răstignit împreună şi pre acei doi tâlhari, însă nu cu piroane, ci cu funii au legat mâinile şi picioarele lor, după cum erau învăţaţi de cei fără de lege, ca numai pre Hristos să-L răstignească cu piroane, pentru zavistia şi urâciunea cea mare ce aveau asupra Lui. Apoi, după ce au răstignit şi pre tâlhari, au aruncat sorţi pentru cămaşa Domnului şi hainele le-au împărţit lor (Matei 27, 35) (Psalmi 21, 20), şi s-au întors ostaşii la ale sale, rămânând numai unul pentru pază. 

După ducerea ostaşilor, Preacurata Fecioară a putut a se apropia de dulcele său fiu, şi a acoperi preacinstitele Sale coapse cu mahrama capului său, socotind de mare mângâiere că este slobodă a-şi plânge pre fiul ei cum voieşte totdeauna, cu celelalte femei şi cu Sfântul Ioan. Deci, aşa aflându-Se Domnul spânzurat pre cruce, adunarea cea ticăloasă ce era acolo L-a mai scuipat peste trupul gol de 73 ori, când a primit diferite ocări şi luări în râs, şi adăpare cu oţet şi cu fiere, şi hule de la tâlharul cel necredincios precum ne arată şi sfinţii evanghelişti pentru aceasta mai cu de-amănuntul. 

Deci stând Născătoarea de Dumnezeu lângă crucea fiului său şi ştergându-L de sânge, Îi spăla picioarele Lui cu lacrimi şi le săruta şi mult Îl ruga ca să-i zică ei cel mai de pre urmă cuvânt, şi să nu o lase cu totul nemângâiată, şi-i zicea: ,,Ah ! Fiul meu ! Ce rău ai văzut de la mine, că iată cu tâlharul vorbeşti şi raiul îi făgăduieşti, iar către mine nu vorbeşti nici un cuvânt, dar într-a cui casă mă laşi, fiul meu, şi pre cine voiu avea mângâiere în locul Tău ? Vai mie, fiul meu, nu mă trece tăcând, că iată sunt aproape de moarte, şi pentru ce nu porunceşti morţii să mă ia pre mine mai înainte, că ce mai sunt eu fără de Tine ? Vai mie, fiul meu, cum Ţi s-a închis milostivirea cea spre mine, maica Ta !”

 Atunci Domnul a zis către Ioan, care sta sub cruce plângând: ,,Ioane, iubitul meu ! Iată maica mea să-ţi fie ţie maică, şi să o păzeşti ca lumina ochilor tăi”. Şi a zis către maica Sa: ,,Încetează, o, maica mea de atâta tânguire, că mai multă durere îmi pricinuiesc lacrimile şi cuvintele tale decât piroanele ce mi-au străbătut mâinile şi picioarele mele; iată pre Ioan să-l ai ţie fiu în locul meu”. 

Aceste cuvinte auzindu-le Fecioara Născătoarea de Dumnezeu, a luat puţină mângâiere, şi-i mulţumea foarte că nici în grelele Sale munci nu a trecut-o cu vederea. Deci apropiindu-se ceasul al nouălea, după ce-L adăpară cu oţet şi cu fiere de multe ori, cu strigare mare plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul, când şi înfricoşatele semne s-au făcut în cer şi pre pământ, adică întunecarea soarelui şi a lunii, ruperea catapetesmei, cutremurul pământului, despicarea pietrelor şi altele ce ne arată evangheliştii mai lămurit; după aceea trecând puţin, au venit ostaşii trimişi de la sfatul jidovilor, ca osândiţilor să le zdrobească fluierele cu ciomegele, ca să moară mai curând, şi să-i ridice de pre cruce ca să nu rămână pre a doua zi, de vreme ce era sâmbătă. 

Deci, venind ostaşii, zdrobiră mai întâi fluierele tâlharilor, apoi venind la Hristos, şi văzând că murise atunci, nu I-au zdrobit Lui fluierele, ci unul din ostaşi cum se afla cu suliţa în mână, a repezit-o în sfânta coastă cea dreaptă, încât a străbătut acea suliţă înveninată până la cele dinlăuntru, ajungând până la inimă, şi îndată a ieşit sânge şi apă. 

Acestea văzând şi Ioan, a mărturisit şi adevărată este mărturisirea lui, că acesta a fost la toate, şi ce a văzut a scris; acesta fiind acolo, a sprijinit într-un vas din dumnezeiescul sânge ce curgea din coasta Mântuitorului. Tot în acea vreme şi sutașul Longhin a strigat: Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta (Matei 27, 54). Şi crezând, nu s-a mai întors la sfatul jidovilor, ci a rămas dreptcredincios până la sfârşit. 

Acestea aşa săvârşindu-se mai presus de fire, căci cu adevărat spaimă era a vedea pre Făcătorul cerului şi pământului spânzurat pre cruce, mort atâtea ceasuri ! Spre seară fiind, a venit un bărbat din Arimateea, anume Iosif, cu bun chip, şi boier fiind, a îndrăznit de a intrat la Pilat şi a zis: ,,Pilate ! O mică cerere am către stăpânirea ta: dă-mi mie trupul străinului acesta nazarinean, care este pironit pre cruce. Nu-ţi cer vreun lucru mare, ci un trup mort, că deşi tu necunoscându-l l-ai osândit mai cu asprime decât pre tâlhari, însă eu îl cunosc cine este el şi pentru ce a pătimit. Iată acum s-au potolit toate tulburările şi strigătele jidovilor, nu te vatămă pre tine nimic dacă mi-l vei dărui mie să-l îngrop după lege”.

Şi s-a mirat Pilat că a murit aşa curând, om tânăr fiind. Şi înţelegând cu tot deadinsul că a murit, umilindu-se şi de cuvintele lui Iosif, a rămas întru mare mâhnire, şi lui Iosif i-a poruncit ca fără nici o temere să-l pogoare de pre cruce, şi să-l dea obişnuitei îngropări. Deci Iosif dobândind acest mare dar, adică slobodă voie de la Pilat pentru îngroparea Domnului, fără zăbavă s-a dus să-L pogoare de pre cruce, unde îndată a venit şi Nicodim cu smirnă şi cu amestecături de aloi, care erau mai înainte pregătite, şi aşa Iosif şi Nicodim şi cu Sfântul Ioan cu multe lacrimi, mai întâi închinându-se, şi aşa despironindu-L de pre cruce, mai întâi au despironit sfintele palme care erau foarte rău spintecate şi rănite, pentru că toată greutatea trupului a spânzurat numai întru cele două mâini şi piroane ale palmelor, din care nevoie era a se spinteca dumnezeieştile palme; asemenea au despironit şi preacuratele picioare, şi L-au pogorât de pre cruce.

Deci acestea aşa făcându-se, cine poate să povestească sau să spună amarele lacrimi şi tânguirile Născătoarei de Dumnezeu şi ale celor împreună cu dânsa ? Văzând înfricoşatele răni, şi pre fiul său mort fără suflare, purtându-Se pre mâinile lor, Îi spăla rănile cu lacrimi şi adesea le săruta cu mângâietoare şi jalnice cuvinte, întru atât încât pleca spre plângere şi pre cele neînsufleţite stihii. 

Şi ar fi voit Preacurata Fecioară măcar puţin timp a mai petrece pre fiul său cu lacrimi şi cu cuvinte cuviincioase ca unei maici, dar nu i-a fost cu putinţă fiind acum noapte, şi poruncă era ca toţi să se liniştească pentru ziua Paştilor. Şi aşa degrabă spălându-I sfântul Trup cu aloi, şi înfăşurându-L cu pânză subţire, precum aveau obicei jidovii a face, iar Iosif de spaimă cuprins fiind, cu frică slujea la îngroparea Domnului Hristos şi cu lacrimi grăia unele ca acestea: 

,,Vai mie preadulcele meu Iisuse, cum mă voiu atinge de trupul Tău cel nestricăcios, sau cu ce pânză Te voiu înfăşura ? Sau cu ce mâini Te voiu pune în groapă ? Sau ce cântări voiu cânta la groapa Ta ? Ştiu şi pricep că minunate cuvinte ar trebui să se cânte dumnezeirii Tale, care mintea noastră nu le cuprinde, însă împreună cu Nicodim vom cânta aşa: Fiule Unule Născut, Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Cela ce eşti fără de moarte, care ai venit pentru mântuirea noastră a Te întrupa din Sfânta de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria, neschimbat Te-ai făcut om, răstignitu-Te-ai Dumnezeule, şi cu moartea pre moarte ai călcat, Unul fiind din Sfânta Treime, împreună preaslăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, miluieşte-ne pre noi”. 

Şi aşa L-a pus într-o groapă a lui Iosif în grădina sa, care era săpată în piatră, unde nimeni mai înainte nu zăcuse, ca înviind Hristos să nu socotească că ar fi înviere a altcuiva, iar amestecarea de aloi şi de smirnă a fost lipicioasă, ca dacă vor vedea pânza şi mahrama capului rămasă în groapă, să nu li se pară că L-a furat, că în ce chip nefiind slobozenie, ci mai vârtos şi ostaşi erau puşi pentru paza mormântului, ar fi putut cineva să-L fure sau să rupă acele ce aşa erau lipite de trup ? Deci, cu unele ca aceste cuvinte şi tânguiri, a fost îngropat trupul Domnului nostru Iisus Hristos de sfinţii bărbaţi Iosif cel cu bun chip, de Nicodim şi de Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, împreună şi cu Preacurata Fecioară Maica Sa, şi de sfintele femei mironosiţe, iar altul vreunul din ucenici n-au fost, fiind toţi risipiţi şi ascunşi de frică; deci, punând pre uşa gropii o piatră mare, s-au dus de acolo şi s-au odihnit după poruncă. 

A pătimit Izbăvitorul nostru cu tot sufletul Său şi cu tot trupul Său, izbăvind pre om din moartea cea sufletească şi trupească. Cu sufletul a pătimit: scârbă, tânguire şi temere de moarte. Peste toate puterile sufleteşti, adică peste minte, peste înţelegere şi peste voie. Iar cu trupul afară de golătate, a pătimit bătăi, răni şi dureri peste toate mădularele şi simţirile trupeşti. Peste cap îmboldiri, pre mâini şi pre picioare pironire, pre coastă şi pre inimă împungere, peste obraz şi tâmple lovituri şi scuipături. La pipăirea a tot trupul bătăi, la gustare adăpare cu oţet şi cu fiere. Spre mirosire întru puturoasa închisoare şi pre Golgota de către trupuri răbdarea putorilor, la auzire ocări şi huliri, la vedere acoperirea ochilor şi vărsarea lacrimilor, a celor ce stau şi plângeau sub crucea Lui. Şi la privirea dezgolirii trupului Său, a căruia numai coapsele Preacinstita Maica Sa, cu mahrama capului său, pre cruce le-a înfăşurat. 

Însă trei mai iuţi dureri au fost la sfintele patimi ale Domnului, cea mai întâi când Domnul nu multe suflete a văzut pocăindu-se cu mulţumire, pentru pătimirea Sa pentru care ca şi cum în zadar, sângele Lui a fost vărsat. Al doilea, când Domnul a văzut sufletul Maicii Sale sub cruce gemând, şi cu arma pătimirii pătrunsă. Al treilea, când trupul Lui pre cruce L-au pironit, atâta de mâini şi de picioare L-au întins, cât s-au desfăcut toate alcătuirile Lui. În ceasul acela s-a împlinit proorocia psalmistului: Numărat-au toate oasele mele (Psalmi 21, 19). 

Toate pătimirile Domnului după semuiri au fost 100.146, dacă cineva bolind din inimă pentru atâtea răni ale Domnului Iisus Hristos şi peste toată ziua va face rugăciunea dumnezeiască Tatăl nostru de 15 ori, acela într-un an de zile câte o rugăciune în cinstea fiecărei răni îi va aduce Domnului, sau câte 15 metanii într-un an pre toată ziua, întru cinstea patimilor Domnului, făcând acela va aduce câte o metanie la fiecare rană a Domnului. Iar în ce fel de folos este omului din cugetările Patimilor Domnului Iisus Hristos, unul din dascăli a scris: 

,,Dacă cu adevărată cugetare, şi cu desăvârşită sfărâmare a inimii vei cugeta pentru Patimile lui Hristos, mai mult folos vei avea, decât când cineva peste tot anul va posti de pâine şi de apă, sau de şi-ar omorî pre toată ziua trupul său până la vărsare de sânge chinuindu-se, sau de ar citi Psaltirea pre toată ziua”.