O sinteză a extremismului stilist și sinodist din actualitate

"Siliţi-vă să pliniţi întocmai şi să păziţi cele scrise în lege, neabătându-vă de la ea nici la dreapta, nici la stânga." (Iosua Navi 23; 6)

”...Cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare ERES osândit de sfintele sinoade sau de Părinţi, fireşte adică, de comuniunea cu acela care propovăduieşte eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cei ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi şi pe pseudoînvăţători şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi de dezbinări.”

(15 I,II Constantinopol -861)

✝️

În apostazie generală sunt de la Creta (iunie 2016) ierarhii care au semnat documentele eretice impuse apoi întregii Biserici, dar și cei care în comuniune cu aceștia au aprobat ecumenismul, sunt convinși că acest pseudo-sinod este mare și sfânt, și au fost de acord cu prigonirea și condamnarea sau au prigonit și condamnat împreună pe drept-măritorii creștini.

Dacă cei menționați au avut abateri personale de la credință înainte de sinodul cretan, aceasta nu înseamnă că au fost eretici și lipsiți de harul preoției pentru că mai toate Sinoadele Ecumenice nu au anatematizat și condamnat greșeli personale, hazardate și înfăptuite inofensiv din simplă prostie, ci eretici ce au impus public Bisericii și norodului ortodox în deplină cunoștință de cauză dogme greșite. 

erezie (gr. hairesis și lat. haeresis) - opțiune, alegere, concepție particulară

eretic - cel care convins de concepția sa particulară o răspândește cu impunere și altora

Până și unii sfinți au avut contradicții în unele chestiuni de credință, ca să nu mai vorbim de canoniști, dar asta nu denotă faptul că ar fi putut fi considerați imediat eretici și lipsiți de har. Sfântul Vasile cel Mare în canonul I îl critică pe sfântul Dionisie cel Mare pentru că într'o anume perioadă a recunoscut valid botezul arienilor (adepți ai unei erezii trinitare mai gravă decât toate ereziile de astăzi ale catolicilor), sfântul Atanasie Athonitul a fost o vreme în contradicție cu sfântul Pavel Xeropotamianul care nu era de acord cu viața de obște a monahilor, iar sfântul Ignatie Briancianinov numește în scrierile sale la un moment dat între sfinții și purtătorii de Dumnezeu părinți pe ereticul Evagrie Ponticul care a fost condamnat împreună cu origeniştii la Sinodul V Ecumenic de la Constantinopol, în anul 553.

Mai nou părintele Cleopa Ilie poate prea atașat de cinstirea arhierească, dar nici părintele Iustin Pârvu care avea oarece înclinație etnofiletistă, în aceeași conglăsuire cu alți duhovnici contemporani de seamă nu au numit niciodată, cel puțin în public cum s'ar fi cuvenit, pe catolici eretici precum au făcut'o atâția sfinți, ci i-au considerat doar schismatici. Părintele Arsenie Papacioc a folosit de multe ori stilul elenist în exprimare, de aceea diferit și nu prea împărtășind același punct de vedere cu părintele Cleopa care era axat cu viața duhovnicească mai mult spre nevoință și retorica pur patristică, nu pe filozofie. Și exemplele pot continua... Dacă ar fi să vânăm fiecare greșeală sigur oricare dintre noi ar fi într'un fel eretic. Să amintim doar habotnicia și excesul de zel al unora dintre așa zișii mărturisitori care se ceartă ca sectarii vrând să impună părerea lor personală și altora.

"Chipul de a aduce pe toți la Hristos este numai al dragostei și al blândeței."

(Sfântul Efrem Sirul)

La o întrebare aflată într'o carte despre mântuirea neortodocșilor în care părintele Iustin Pârvu nu dă un răspuns limpede, acesta revine mai târziu și afirmă: "Eu nu îmi amintesc să fi spus așa ceva, dar poate era într-un anume context. Sau datorită oboselii e posibil să se mai strecoare unele greșeli sau lipsuri, de aceea atunci când apare o carte, ea trebuie bine cercetată înainte. Pe mine nu m-a consultat nimeni, că aș fi putut rectifica."

Așadar doar Dumnezeu este infailibil, absolut fără greșeală !

Deci nu fac bine mai ales toți acei care îi critică astăzi pe acești părinți într'un fel sau altul, unii considerând că anumiți mari duhovnici ar fi fost chiar eretici. În cazul acesta ar putea să'i numească și pe sfinții menționați mai sus căzuți în apostazie și erezie. Fiecare după preferințe... Să facă și un clasament de la cel mai mare om născut din femeie până la cel mai blestemat păgân și eretic. Dar să nu fie nimănui o nebunie ca aceasta, altfel ne-am afla deja în întunericul cel mai de pe urmă.

”De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci lauda va fi fiecăruia de la Dumnezeu.” (I Corinteni 4, 5)

Iată ce spunea părintele Iustin Pârvu referitor la ierarhii ecumeniști, propovăduitori ai ereziei cu capul descoperit: ”Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici ? ...Închidem porțile mănăstirii, rămânem in Biserica noastră și nu îi mai pomenim ! Ei se rup singuri de la Biserică, nu noi”.

Dacă biserica ar fi fost în erezie din cauza unor abateri personale ale unor întâi stătători care au profitat de poziția clericală sus pusă, purtătorii de Dumnezeu părinți ce au trăit în decursul acelor ani, cum a fost și sfântul Iustin Popovici, ne'ar fi spus cu încredințare și mărturisire. Dar ei nu s'au lăsat pradă unei constatări nesănătoase ca aceasta ! Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de pildă s'a pronunțat împotriva calendarului gregorian, dar nu a spus clar că acesta ar fi un impediment la mântuire pentru creștini. Iar despre vreo cădere importantă a bisericii în vremea sa, nu a scris nimic. Deci nu a existat ! Deși a ținut calendarul vechi, preot a fost hirotonit în anul 1947 doar la cerința și aprobarea patriarhiei române care era ca și astăzi pe stil nou. Este evident însă că schimbarea calendarului a adus dezbinare între fiii Bisericii și această greșeală nu trebuia să se înfăptuiască.

Așadar, stiliștii (împărțiți și ei în mai multe cete) nu pot să'l considere pe sfântul Ioan Iacob ca fiind unul de'al lor, pentru că preacuviosul părinte nu a fost niciodată adeptul extremismului propovăduit de calendariști care îi socot pe ortodocșii de pe stil nou tot una cu papistașii și îi rebotează din nou ca pe niște eretici. Stiliști în adevăratul sens al cuvântului sunt însă și cei care acordă o deosebită importanță calendarului, fie și pe nou. În veșnicie timpul acesta pământesc nu va mai exista și toți încrâncenații țintuiți aici exagerat în reguli, măsurători de ani și litere se vor rușina văzând realitatea de dincolo.

"Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer." (I Corinteni 15; 47)

Clericii cu deviații personale de la credință puteau fi întrebați și trași la răspundere la un sinod ce ar fi trebuit să fie ori de câte ori ar fi fost astfel de cazuri, apoi să se hotărască singuri pe ce cale merg ! În cazul susținerii publice a convingerilor eretice puteau fi excomunicați, ca un real pericol în viitor pentru Biserică.

Nu acum, odată ce la Creta a fost legiferat mega-public ecumenismul în numele Bisericii ! Nu se mai pune problema cercetării acestora de un sinod, ci doar destituirea și condamnarea lor oficială spre știința tuturor, pentru că în fața Lui Dumnezeu deja nu mai pot fi purtători de har și putere sfințitoare.

"Cei ce s-au dezbinat de Biserică, nu au mai avut harul Duhului Sfânt peste dânşii. Că a lipsit împărtăşirea, pentru că s-au întrerupt urmarea. Că cei întâi ce s-au depărtat, aveau hirotoniile de la Părinţi, şi prin punerea mâinilor lor peste ei, aveau darul cel duhovnicesc. Iar cei ce s-au rupt făcându-se mireni, nici de a boteza, nici de a hirotoni au avut putere, nici putea a da altora harul Sfântului Duh, de la care ei au căzut..."

(Sf. Vasile cel Mare - Canonul I)

"Ereticii nu au preoție, deci nici cele slujite obștește de aceștia n-au parte de har și de sfințire. Căci precum un mădular când se taie din trup, pe dată moare, fiindcă nu i se mai împărtășește putere de viață, în același chip și cei ce s'au rupt o dată de trupul Bbisericii, pe dată au murit și au pierdut harul și lucrarea Sfântului Duh, nemaiîmpărtășindu'se de aceasta prin atingeri și legături, adică prin unirea în Duh."

Sf. Nicodim Aghioritul - Πηδάλιον - Tâlcuire la Canonul 68 Apostolic și la Canonul 1 al Sf. Vasile cel Mare

(Această tâlcuire a fost scoasă din ultima ediție românească a Pidalionului)

CANONUL 62 Apostolic

"Dacă vreun cleric pentru frica omenească (adică de frică de iudeu, sau de elin, sau
de eretic), s-ar lepăda, de numele lui Hristos adică, lepădat să fie. Iar dacă de numele
de cleric, caterisească-se. Pocăindu-se, ca un mirean primească-se."

Nimeni din cei cu mintea nezdruncinată nu s'ar duce la o liturghie făcută de un cleric sodomit și gomorist chiar dacă e necaterisit de vreun sinod, cu atât mai puțin la unul dovedit eretic. Și sodomia e doar păcat strigător la cer în comparație cu erezia care este păcat împotriva Duhului Sfânt !

"Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta." 

(Matei 12; 31)

Canoanele celor 7 Sinoade Ecumenice au punctat clar cine anume și care clerici să fie lipsiți de preoție. Nu mai trebuie discutat nimic în plus. Multe dintre ereziile deja condamnate se regăsesc deja în pan-erezia ecumenistă, pentru că ce altceva reprezintă ecumenismul dacă nu multitudinea credințelor greșite de ieri și de astăzi adunate la un loc ? Cele mai multe condamnate deja ! Între acestea Ortodoxia cu siguranță nu poate face parte ! De aceea sinodiștii nu fac altceva decât să absolve de vinovăție pentru un timp pe ecumeniști și implicit să-și recunoască propria condamnare făcută de către aceștia. În cazul acesta și oprirea pomenirii nu mai are niciun folos, pentru că cei mai mulți credincioși care pun pe seamă viziunile și constatările lor înțeleg că până la o condamnare sinodală nominală harul lucrează la fel ca înainte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

”Eretic este cel ce greșește chiar și numai cu privire la vreo dogmă, sau referitor la unele chestiuni de doctrină ortodoxă. Și în genere, după doctrina canonică a Bisericii Ortodoxe cel ce nu este ortodox este eretic.”
(Sfântul Vasile cel Mare)

Problema este că nu are astăzi cine să mai aplice canoanele ce fac referință la erezii și intruși în Biserică. Dacă oameni acreditați să anunțe oficial apostazia unora nu mai există, asta nu înseamnă că inexistent este și Dumnezeu. În realitate aceștia sunt destituiți și lipsiți de har, iar la o eventuală pocăință pot rămâne simpli mireni sau monahi, după cum bine spune sfântul Nichifor Mărturisitorul și sfântul Atanasie cel Mare în epistola a II-a către Rufian.

CANONUL 3 Sinodul III Ecumenic - Efes 431

"Dacă oarecare din clericii ce se află în fiecare cetate, sau sat, de către Nestorie, şi de cei ce sunt împreună cu el, de preoţie s-au oprit pentru că cugetă drept, i-am îndreptuit şi pe aceştia a-şi lua iarăşi treapta lor. Şi în de obşte clericilor celor ce împreună cugetă cu ortodoxul şi ecumenicul sinodul acesta, le poruncim ca episcopilor celor ce au apostat (revoltat), sau s-au depărtat, nici decât să se supuie, sub nici un fel de chip."

Aici e vorba despre acei preoți drept credincioși care au fost caterisiți și prigoniți de Nestorie ! Acestora a hotărât sinodul să li se dea treapta înapoi, nu celor ce au fost hirotoniți de Nestorie !
Unii înțeleg invers canonul, de dragul șederii grabnice lângă un arhiereu... Fie el și Nestorie.

Nestorianismul (CONDAMNAT deci de SINOADE) este și astăzi la asirieni și la protestanții care sunt considerați Biserici de către arhiereii apostați de la Creta. Oricum ai întoarce problema, ecumeniștii nu au cum să facă parte din Trupul Bisericii !

CANONUL 5 Sin. III ec. (CLERICII REABILITAŢI DE NESTORIENI RĂMÂN OSÂNDIŢI)

"Iar câţi au fost osândiţi de către sfântul sinod sau de către episcopii lor, pentru fapte necuviincioase, şi acestora în mod necanonic a încercat sau ar încerca Nestorie, după nesocotinţa lui în toate, ori cei care cugetă (învaţă) cele ale lui să le dea înapoi comuniunea sau treapta, am găsit cu dreptate ca ei să fie fără folos (din acestea) şi să rămână nimic mai mult decât caterisiţi."

Deci acei "preoți" care au fost hirotoniți de Nestorie sau acei care au fost lăsați să mai fie preoți pentru că au cugetat și au fost în acord cu ereziile acestuia - trebuiau caterisiți, preoția lor fiind fără lucrare !

Când se hotărăște o tăiere (caterisire), nu se face la un pom verde cu roade (fapte bune), ci la unul putred sau uscat. Nu putem spune că până la tăiere pomul mai poate face roade... Erezia usucă total seva Duhului și otrăvește pe cei ce se ating, nu e ca la unele păcate personale. Hotărârea sinodală în ce privește tăierea oficială, în public a clericului eretic este confundată și supradimensionată cu dreptatea Lui Dumnezeu, care nu atunci, ci în momentul propovăduirii ereziei a și retras Harul și puterea sfințitoare de la acel "preot".

Așadar, Nestorie nu mai avea preoție adevărată nici înainte de condamnarea sinodală, dovadă fiind acest canon care zice că toți clericii reabilitați de el să rămână fără vreo lucrare preoțească. Deci nu contează dacă au fost personal la sinod sau au lipsit. La fel, sute de preoți arieni nu au fost condamnați nominal și nu au fost prezenți la sinod. Asta nu înseamnă că au rămas preoți ai Lui Hristos.

Tot ce a hirotonit Nestorie din momentul propovăduirii ereziei în public a fost nerecunoscut. Nici n-ar fi hirotonit acesta pe cineva care nu i'ar fi împărtășit doctrina eretică. Altfel cum ar mai fi fost el eretic dacă preoții lui ar fi fost ortodocși ? Nu poate necurăția și întunericul să aducă bună mireasmă și lumină.

"Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona."

(Matei 6; 24)

Sfântul Teodor Stratilat dărâmând idolii vremii - (sec. IV)

Pe vremea sfântului Maxim Mărturisitorul nu a rămas el singurul ortodox precum greșit se crede de unii convinși de afirmațiile viclene ale prigonitorilor care căutau să'l înspăimânte pe sfânt, iar acest lucru se observă în viața sa relatată de ucenicul Atanasie care spune printre altele că au fost la Roma 105 episcopi care au condamnat monotelismul.
Nu îngăduie Dumnezeu să rămână Biserica fără niciun cleric ortodox.

"...Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui." 

(Matei 16; 18)

În zadar încearcă unii să caute dovezi de îndreptățire în concepțiile lor eronate despre reabilitările unor ierarhi eretici, bazându'se pe documente non-sinodale aflate în dezbatere, pentru a scăpa de fobia rămânerii în singurătate fără episcop; pentru că nu există în istoria drept sinodală a Bisericii decât reabilitări ale episcopilor ortodocși condamnați de eretici la sinoadele lor mincinoase, cum a fost și cazul sfântului Teodor Studitul care o vreme a fost considerat pe nedrept schismatic.

Referitor la ecumeniștii cretani care au pus deja în aplicare condamnări, caterisiri și prigoane pentru ortodocși; aceștia se numără deja cu ceilalți eretici de demult care pe față și cu capul descoperit au făcut rău Bisericii și creștinilor. Nu pot fi puși în aceeași categorie, însă cu cei ce sunt încă neutri sau cu cei care nu sunt de acord cu ecumenismul dar încă nu au tăria de caracter să întrerupă pomenirea ierarhilor ecumeniști. Nu putem spune dacă acești preoți mai sunt credibili în situația actuală când nu mai sunt prigoanele și pedepsele de altădată, chiar dacă în epistola sau canonul 2 al Sfântului Atanasie cel Mare expus la final aflăm că aceștia în cazul unui sinod ortodox ar putea oarecum rămâne în cler dacă hotărârea și mărturisirea credinței le este dreaptă și nu au prigonit în niciun fel pe drept slăvitorii creștini.

De altă părere pare a fi sfântul Ciprian al Cartaginei care zice destul de limpede:

“Dacă episcopul care este pomenit în Biserică este eretic, dar oamenii nu-l consideră astfel, atunci o astfel de rugăciune Îl insultă pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciună. Oricine se împărtășește într-o biserică unde este pomenit un episcop eretic, chiar dacă preotul acelei biserici învață ortodox, o astfel de împărtășire nu rămâne fără urmări. Acel om va avea parte la Judecata de Apoi cu episcopul eretic, în fundul iadului.”

Dar și sfântul Grigorie de Nissa care afirmă destul de tranșant:

”Când credincioșii și preoții pomenesc un episcop eretic, ei nu se adresează Tatălui ceresc, ci lui satan însuși”.

E nevoie și de astfel de atitudini în cuvânt cu caracter mustrător pentru acei care slujesc întru indiferență și poartă iluzia că mai nimic nu se întâmplă atunci când ierarhii lor propovăduiesc erezii în public. Dacă e să comparăm modul categoric de exprimare al unor sfinți în ce privește comuniunea și pomenirea la slujbe a ereticilor cu epistola sfântului Atanasie, deducem că acesta din urmă a exclus prezența și continuitatea ereticilor în cler într-un mod destul de tolerant: pocăindu-se adică să ne împărtăşim împreună, dar ca pe mireni să-i avem de aici înainte.

”Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur.” (Psalmi 2, 11)

Așadar fiecare, în măsura libertății lăsate de Dumnezeu să înțeleagă și să înfăptuiască ceea ce consideră că este bine pentru propria mântuire. Cu discernământ duhovnicesc, multă rugăciune și răbdare, fără acțiuni pripite, fără contradicții sau exces de zel. Cu sfat și povață așa cum se cuvine smeriților și bunilor creștini.

"Să ai întotdeauna pe Dumnezeu înaintea ochilor şi, orice vrei să faci, să ai mărturie din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi." (Sfântul Antonie cel Mare)

"Să păzim cu scumpătate învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi poruncile date nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi, cu darul Lui, nădăjduim că ne vom mântui şi în veşnica odihnă ne vom sălăşlui." (părintele Cleopa Ilie)

Rămânem întru dreapta credință, în Iisus Hristos Domnul nostru, Cel ce este Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6) și Cel care cu judecățile Sale cele nepătrunse de mintea omenească va face dreptate la vremea cuvenită despărțind ca un Drept Judecător grâul de neghină și oile de capre ! Nu vom rămâne în comuniune cu adormiții întru sincretism religios sau bătuții de vânt ecumeniști, nici cu stiliștii, dar nici cu cei ce-și spun nepomenitori (sinodiști de dreapta sau de stânga) care au îndrăzneala nechibzuită de a recunoaște harul la cei care au apostaziat folosind termeni cu conținut blasfemiator ca ”eretici DIN Biserică”, ”ecumeniști ortodocși” sau ”eretici CU Har”. Sintagme înfiorătoare pe care nici ortodocșii căldicei care încă au comuniune cu ierarhii cretani nu îndrăznesc a le afirma.

Bunul Dumnezeu să poarte grijă de fiecare și pe cei rătăciți la cunoștința Adevărului să-i întoarcă !

EPISTOLA A II-A CĂTRE RUFINIAN, ORI RUFIAN. ATANASIE
DOMNULUI RUFIAN FIULUI ŞI PREADORITULUI CONLITURGHISITORULUI, SĂ SE
BUCURE ÎN DOMNUL

Tu scrii cele cuvenite ale fiului iubit către tată. Deci apropiat pe tine prin scrisoare ne-am îmbrăţişat, preadoritule mie decât toate Rufiniane. Dar şi eu putând a scrie ca fiului şi la început, şi la mijloc, şi la sfârşit, am luat aminte, ca nu din scrisori să se cunoască recomandaţia şi mărturia. Deci crede că aşa mă aflu, că tu eşti epistolia mea după cea scrisă. Cunoscută, şi citită în inimă (II Corinteni: 3,2).
Deci aşa crede că mă aflu. Cu adevărat aşa crede. Te urez pe tine şi te îndemn a-mi scrie. Că nu puţin, ci mult mă veseleşti făcând aceasta. Şi fiindcă cu iubire de bunătate şi bisericeşte (că aceasta iarăşi se cuvine evlaviei tale) ai întrebat pentru cei ce de nevoie au fost târâţi adică, dar nu s-au stricat întru credinţa cea rea, şi ai voit a-ţi scrie eu cele socotite pentru dânşii în sinoade şi pretutindeni. Să şti Domnul meu preadoritule, că la început după ce au încetat sila ce se făcea, s-a făcut sinod fiind faţă episcopi de la părţile cele dinafară. Dar s-a făcut şi la liturghisitorii cei ce locuiesc în Ellada. Dar nimic mai puţin şi la cei din Spania şi în Galia, şi a plăcut ceea ce aici şi pretutindeni (s-a lucrat). Ca cu cei ce au căzut şi au apărat păgânătatea, pocăindu-se adică să ne împărtăşim împreună, dar să nu se dea lor loc de cler.

Iar celor ce nu au stăpânit asupra păgânătăţii, dar s-au târât pe lângă ea de nevoie şi silă, s-au socotit a li se da iertare, de a avea şi locul clerului, mai ales că au adus răspundere de crezare. Şi s-au socotit că cu iconomie s-a făcut aceasta. Că au adeverit că nu s-au prefăcut în păgânătate. Dar ca nu cumva aşezându-se oarecare prea-necinstitori de Dumnezeu să strice Bisericile, au ales a ajuta silei, şi a purta greutatea, mai mult decât a se pierde popoare. Şi aceasta zicând ni s-a părut că şi nouă cu încredinţare ne zic pentru că puneau pricină ei pe Aaron fratele lui Moisi în pustie, că a îngăduit la călcarea poruncii poporului şi că au avut dezvinovăţire, ca nu cumva întorcându-se poporul la Egipt să rămână la idolatrie. Că şi se vede a fi binecuvântată. Căci rămânând ei adică în pustie, pot să înceteze de păgânătate, iar intrând în Egipt, s-ar fi zolit (frecat împreună) şi ar fi crescut întru ei pe păgânătate. Deci pentru aceasta vrednică de iertat s-au făcut către cler. Iar celor ce s-au amăgit şi silă au pătimit iertare li s-a dat. Acestea şi evlaviei tale arăt, nădăjduind că şi cele socotite, le va primi a ta cinstire de Dumnezeu. Şi nu se va osândi o asemenea încetare a celor ce s-au adunat aşa. Binevoieşte dar a se citi acestea preoţimii, şi poporului celui de sub tine. Ca şi ei ştiindu-le să nu te prihănească aflându-te aşa către unii ca aceştia. Că lucru necuviincios era a scrie eu, putând evlavia ta, a spune şi pe a noastră plecare către dânşii, şi toate cele lipsite a le plini. Fie har Domnului celui ce te-a plinit cu tot cuvântul şi cu toată cunoştinţa. Deci cei ce cu adevărat se căiesc, anatematisească arătat, numind pe socoteala cea rea a lui Eudoxie şi a lui Evzoie. Că hulind ei pe Cuvântul lui Dumnezeu a fi zidire, s-au suprascris apărători ai arianescului eres. Şi mărturisească credinţa cea mărturisită de către Părinţi în Niceea. Şi nici pe un alt sinod să cinstească mai mult decât pe sinodul acesta. Îmbrăţişează pe frăţimea cea de pe lângă tine, pentru că cea împreună cu noi te urează.

TÂLCUIRE

Epistolia aceasta răspunzătoare a sfântului, ce o face către episcopul Rufinian nu cuprinde pentru cei ce s-au lepădat de Hristos şi au jertfit idolilor. Că pentru aceştia vorbeşte sinodul cel din Ancira şi Sfântul Petru al Alexandriei mai pe larg. Ci vorbeşte pentru cei ce s-au împărtăşit cu ereticii arieni; căci, ei, s-au împuternicit, fiindcă s-au întâmplat şi împăraţi a fi părtaşi ai eresului lor, şi pe mulţi dreptslăvitori i-au silit să se facă părtaşi eresului lor. Care la urmă s-au căit, şi s-au întors la Ortodoxa Biserică. Şi pentru aceştia întreabă Rufinian pe marele Atanasie cum trebuie a-i primi. Către care răspunzând Sfântul prin această epistolie, la început arată iubirea cea nemărginită a părinteştii dragostei cea către el, îndemnându-l a-i scrie ades. Iar către întrebare întinzându-se, zice: Fiindcă întrebi bisericeşte pentru cei ce s-au împărtăşit cu ereticii şi nu au rămas până în sfârşit în eresul lor, ci s-au căit. Să ştii că pentru întrebarea aceasta feluri de sinoade s-au făcut, în deosebite locuri. Şi în Ellada, şi în Spania, şi în Galia (însă poate aceasta că s-au făcut şi de împreună slujitorii cei ce locuiesc în Ellada, însemnează că, prin scrisorile Sfântului Atanasie s-au arătat arhiereilor, hotărârea sinodului din Alexandria, care este şi mai de crezut. Pentru aceea şi Dositei al Ierusalimului în Dodecavivlon foaia 181 zice, că prin scrisori au luat părtaş ai socotelii acesteia Atanasie pe episcopii Machedoniei, şi ai Ahaiei, precum scrie marele Vasilie). Şi ceea ce aici s-a hotărât de noi s-a hotărât şi de toţi aceia. Şi dar zicem că, ierosiţii câţi nu numai s-au împărtăşit cu arienii şi au mărturisit, că socotesc câte şi ei socotesc, ci s-au făcut cu dânşii şi apărători ai eresului, încât au îndemnat şi pe alţii de s-au dus la arianismos. Aceştia întorcându-se la dreptslăvitoarea Biserică, se cade să-i primim. Nu însă să-i lăsăm şi în treapta ierosirii, ci ca pe mireni să-i avem de aici.

Iar acei care iarăşi s-au împărtăşit în eresul acesta, nu cu slobodă socoteală şi de voie; ci de silă, şi strâmtorare s-a socotit cu cuviinţă şi iertare a li se da întorcându-se la adevărata Biserică, şi locul clerului iarăşi să-şi aibă. Mai ales că se dezvinovăţesc, că nu s-au făcut părtaşi eresului chiar, ci cu făţărie, şi pentru iconomie, ca nu desăvârşit să fie goniţi de la Biserică, şi în locul lor să se aşeze alţii prea necinstitori de Dumnezeu, şi cu totul să strice pe cei dreptslăvitori. Pentru care au ales mai bine a suferi greutatea lepădării celei de silă, decât a se pierde mulţimea dreptslăvitorilor. La care aduc de pildă pe Aaron.

Deci pentru această dezvinovăţire şi iconomie, s-au iertat unii ca aceştia, să-şi aibă iarăşi soarta lor. Iar mirenilor celor ce s-au amăgit, ori siliţi fiind de eretici s-au împărătăşit eresului lor, li se dă zice, iertare, căindu-se şi întorcându-se la dreapta slăvire, primindu-se de noi, şi iconomisindu-se după canoanele Sfinţilor Părinţi.