SITA DEASĂ (poem)

Un preot dintr'o cetate
Nu vestit, dar în etate
Slujea'n centru, la oraș
În sfințitul său locaș.

Biserica îi era mare
Adesea neîncăpătoare
Și'i venea, și să tot fie
Mult norod la Liturghie.

Uneori, însă, pe gânduri
Se întreba în multe rânduri
Dacă toți acești con'frați
Sunt creștini adevărați:

"Doamne, câți 'or fi din ei
Creștini buni, nu farisei
Care vin pentru credință
Și nu din obișnuință...!?

Care vin pentru Hristos
Și duhovnicesc folos,
Și se roagă cu dorire
Pentru a lor mântuire !?"

N'a trecut prea multă vreme
Ca sita să'nceapă cerne
Și astfel grâul cules
De neghină s'a ales !

Într'o zi de sărbătoare,
La o slujbă oarecare
În biserică a intrat
Un străin ciudat, mascat.

Se așează într'o strană,
Duce mâna pe sub haină,
Scoate mitraliera încet
Și zice scurt și concret:

"Câți nu vreți aleși să fiți
Pentru Hristos să muriți
Liber aveți, făr'de ocară
Să ieșiți pe ușă, afară !

Iar ceilalți gata de moarte
Să se'adune într'o parte,
Înăuntru să rămână
Să îi am la îndemână !"

Prea mult timp nu s'a ivit,
Biserica s'a golit...
Și'au rămas în locul sfânt
Doar câțiva creștini de rând.

Cu privirea sa prea rece
Străinul a dat să plece,
Dar la preot s'a întors
Și i'a zis mărinimos:

"Poți sluji acum, părinte
Cum o făceai înainte...
Din creștini ce'ai adunat,
Doar de cei falși te'am scăpat !"

Astfel Domnu' a lămurit
Pe tot cel nedumerit
Că în încercări se'arată
Credința omului, toată !

De s'ar face cu o sită
O cernere amănunțită,
Grâu n'ar fi în majoritate
Și asta'i lumea... din păcate.

©StMS

(Imagini - Catedrala Patriarhală Sfântul Sava din Belgrad)

✝️
"Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri."  (Matei 7; 21)